(VIDEO) Ministerul Sănătății: 58 de persoane, dintre care 11 copii, asistate medical la Saturn. DSP a demarat o anchetă
Planul ROȘU la Saturn
Ministerul Sănătății a transmis o actualizare a situației înregistrate în stațiunea Saturn, unde 58 de persoane, între care 11 minori, au fost evaluate medical, după ce au acuzat simptome specifice unei posibile toxiinfecții alimentare.
Potrivit Ministerului Sănătății, dintre acestea, șase persoane, inclusiv doi minori, au fost transportate la spital pentru investigații suplimentare.
Într-o informare de presă Ministerul Sănătății anunță:
„Ministerul Sănătății monitorizează îndeaproape situația înregistrată în această seară în județul Constanța, unde s-a desfășurat o misiune integrată de acordare a asistenței medicale de urgență la un hotel din stațiunea Saturn, ca urmare a apariției simptomelor specifice unei posibile toxiinfecții alimentare în rândul mai multor persoane cazate la acest operator economic.
Inspectorii sanitari din cadrul Direcției de Sănătate Publică (DSP) Constanța s-au deplasat imediat la fața locului pentru a demara ancheta epidemiologică și pentru a preleva probe din blocul alimentar”, a precizat MS.
Pe aceeași temă: