ZIUA „IMNULUI NAȚIONAL”

de E. C. Ninu

Agreat sau nu, astăzi, „Imnul Național al României” provoacă valuri, din când în când. El a fost adoptat prin decret-lege, în ianuarie 1990, fiind preluat de către tânăra Republică Democrată Moldovenească (1917-1918) și, mai târziu, în Republica Moldova (din 1991 până în 1994, când a fost înlocuit cu actualul imn, pe versurile marelui poet Alexei Mateevici, „Limba noastră”).

„La școală, au fost perioade în care intonarea lui se făcea la începutul orelor, iar, într-un timp, chiar și la sfârșitul programului.

Cu experiența cântării lui obligatorii, mai sunt și astăzi persoane, venerabile ca vârstă, care au prins o mulțime de „Imnuri”, pe perioada vieții, de la cel regal la cel al „Uniunii Sovietice, marele stat”, apoi „Republică, măreață vatră”, „Trei culori” și cunoscutul „Pe-al nostru steag e scris Unire”, de care ne-am dezis, fiind preluat de către albanezi, cu muzica lui Ciprian Porumbescu, versurile aparținând lui Alexander Stavre Drenova.

După Evenimentele din Decembrie 1989, versurile „Deșteaptă-te, române…” s-au constituit, de la sine, într-o dorință unanimă a poporului de schimbare a unui regim totalitar.

Istoricul acestuia este, îndeobște, cunoscut.

Interesantă este informația conform căreia, prima sa intonare a fost făcută în parcul „Zăvoi” din Râmnicu-Vâlcea, la 29 iulie 1848, când a fost citit și proiectul noii constituții revoluționare.

Se știe că 1848 este anul trezirii multor țări europene, înjugate la carul unor mari imperii, dar însetate de obținerea independenței.

Pe acest fundal al luptei pentru împlinirea marelui deziderat, Vasile Alecsandri, „bardul de la Mircești”, a fost prins într-o mișcare revoluționară timpurie, ad-hoc, la Iași. A urmat fuga de sub escortă a câtorva dintre patrioți, poetul luând drumul Parisului, acolo unde se va fi întâlnit și cu revoluționarii munteni (Nicolae Bălcescu ș.a.), după cum o mai făcuseră la moșia bunului prieten de la Mânjina, Costache Negri, a cărui soră a devenit muza sa inspiratoare, pentru elegia „Steluța”, cunoscuta romanță.

Așa se face că poezia sa, „Deșteptarea României”, cu titlul „Către români”, a circulat masiv în epocă, pe foi volante (cum se va mai întâmpla, opt ani mai târziu, și cu o altă operă lirică, celebra „Horă a Unirii”). Versurile acestei creații poartă în conținut ecouri ale „Marseillaisei” franceze, având ca autor pe ‎Claude Joseph Rouget de Lisle (1792):

„Voi ce staţi în adormire, voi ce staţi în nemişcare,

N-auziţi prin somnul vostru acel glas triumfător,

Ce se-nalţă pân’ la ceruri din a lumii deşteptare,

Ca o lungă salutare

Cătr-un falnic viitor?

 

Nu simţiţi inima voastră că tresare şi se bate?

Nu simţiţi în pieptul vostru un dor sfânt şi românesc

La cel glas de înviere, la cel glas de libertate

Ce pătrunde şi răzbate

Orice suflet omenesc?

 

Iată! lumea se deşteaptă din adânca-i letargie!

Ea păşeşte cu pas mare cătr-un ţel de mult dorit.

Ah! treziţi-vă ca dânsa, fraţii mei de Românie!

Sculaţi toţi cu bărbăţie,

Ziua vieţii a sosit!

Libertatea-n faţa lumii a aprins un mândru soare,

Ş-acum neamurile toate către dânsul aţintesc

Ca un cârd de vulturi ageri ce cu-aripi mântuitoare

Se cerc vesel ca să zboare

Către soarele ceresc!

Numai tu, popor române, să zaci vecinic în orbire?

Numai tu să fii nevrednic de-acest timp reformator?

Numai tu să nu iei parte la obşteasca înfrăţire,

La obşteasca fericire,

La obştescul viitor?

 

Până când să creadă lumea, o! copii de Românie!,

C-orice dor de libertate a pierit, s-a stins din voi?

Până când să ne tot plece cruda, oarba tiranie

Şi la caru-i de trufie

Să ne-njuge ea pe noi?

Până când în ţara noastră tot străinul să domnească?

Nu sunteţi sătui de rele, n-aţi avut destui stăpâni?

La arme, viteji, la arme! faceţi lumea să privească

Pe câmpia românească

Cete mândre de români!

Sculaţi, fraţi de-acelaşi nume, iată timpul de frăţie!

Peste Molna, peste Milcov, peste Prut, peste Carpaţi

Aruncaţi braţele voastre cu-o puternică mândrie

Şi de-acum pe vecinicie

Cu toţi mâinile vă daţi!

 

Hai, copii de-acelaşi sânge! hai cu toţi într-o unire

Libertate-acum sau moarte să cătăm, să dobândim.

Pas, români! lumea ne vede… Pentru-a Patriei iubire,

Pentru-a mamei dezrobire

Viata noastră să jertfim!

Fericit acel ce calcă tirania sub picioare!

Care vede-n a lui ţară libertatea re-nviind,

Fericit, măreţ acela care sub un falnic soare

Pentru Patria sa moare,

Nemurire moştenind.”

Or, tocmai lui Andrei Mureșanu, profesor la gimnaziu din Blaj, i-a fost dat să ridice mănușa, aruncată de poetul moldav. Despre opera sa, marele critic Titu Maiorescu avea să facă o apreciere paradoxală:

„Andrei Mureșanu a scris multe versuri, dar a publicat o singură poezie, <<Deșteaptă-te, române>>”.

Poezia în cauză, cu titlul „Răsunet” (în manuscris „Unu răsunetu”), a fost publicată, pe 21 iunie, în revista „Foaie pentru minte, inimă și literatură,” avându-l ca autor pe Andrei Mureșanu. Cu cele 11 strofe, ea pare, astăzi, greoaie, încărcată de forme arhaice și regionale, de aceea, pentru textul „Imnului”, au fost selectate doar patru, respectiv strofele 1,3,4 și ultima:

`

 

Deșteaptă-te, române, din somnul cel de moarte,

În care te-adânciră barbarii de tirani!

Acum ori niciodată, croiește-ți altă soarte,

La care să se-nchine și cruzii tăi dușmani.

 

Acum ori niciodată să dăm dovezi la lume

Că-n aste mâni mai curge un sânge de roman,

Și că-n a noastre piepturi păstrăm cu fală-un nume

Triumfător în lupte, un nume de Traian!

 

 

Înalță-ți lata frunte și caută-n giur de tine,

Cum stau ca brazi în munte voinici sute de mii;

Un glas ei mai așteaptă și sar ca lupi în stâne,

Bătrâni, bărbați, juni, tineri, din munți și din câmpii!

Priviți, mărețe umbre, Mihai, Ștefan, Corvine,

Româna națiune, ai voștri strănepoți,

Cu brațele armate, cu focul vostru-n vine,

„Viața-n libertate ori moarte!” strigăm toți.

 

Pre voi vă nimiciră a pizmei răutate

Și oarba neunire la Milcov și Carpați!

Dar noi, pătrunși la suflet de sfânta libertate,

Jurăm că vom da mâna, să fim pururea frați!

O mamă văduvită de la Mihai cel Mare

Pretinde de la fiii-și azi mână d-ajutori,

Și blastămă cu lacrămi în ochi pe orișicare,

În astfel de pericul s-ar face vânzători!

De fulgere să piară, de trăsnet și pucioasă,

Oricare s-ar retrage din gloriosul loc,

Când patria sau mama, cu inima duioasă,

Va cere ca să trecem prin sabie și foc!

N-ajunse iataganul barbarei semilune,

A cărui plăgi fatale și azi le mai simțim;

Acum se vâră cnuta în vetrele străbune,

Dar martor ne e Domnul că vii nu o primim!

N-ajunse despotismul cu-ntreaga lui orbie,

Al cărui jug din seculi ca vitele-l purtăm;

Acum se-ncearcă cruzii, în oarba lor trufie,

Să ne răpească limba, dar morți numai o dăm!

Români din patru unghiuri, acum ori niciodată

Uniți-vă în cuget, uniți-vă-n simțiri!

Strigați în lumea largă că Dunărea-i furată

Prin intrigă și silă, viclene uneltiri!

 

 

Preoți, cu crucea-n frunte căci oastea e creștină,

Deviza-i LIBERTATE și scopul ei preasfânt.

Murim mai bine-n luptă, cu glorie deplină,

Decât să fim sclavi iarăși în vechiul nost’ pământ!”

Muzica aparține altui scriitor ardelean, Anton Pann (fost „cantor bisericesc”), având la bază melodia religioasă „Din sânul Maicii mele”, dar a fost interpretată, pentru prima oară, de un fost elev al acestuia, Gheorghe Ucenescu, în curtea bisericii, rugat fiind de către Andrei Mureșanu. Ulterior, ea a fost cizelată de câțiva compozitori, care   i-au modificat ritmul, de la măsura de 6/8 la cea cunoscută în prezent, de 4/4, varianta cunoscutului compozitor Dumitru Georgescu Kiriac.

Cu o istorie de peste 170 de ani, imnul nostru național, „Deșteapt-te, române” emoționează și face să vibreze în noi coarda sensibilă a unui elan patriotic exemplar, perceput, din păcate, deseori, pe fundalul globalizării excesive, ca desuet.