25 noiembrie 2024 21:53

Ziua Internaţională a Tenisului de Masă, sărbătorită şi la Mangalia

În perioada 6 – 9 aprilie, în mai multe oraşe din ţară, iubitorii tenisului de masă au sărbătorit, pentru al treilea an consecutiv,  Ziua Internaţională a Tenisului de Masă –  World Table Tennis Day. Cu această ocazie, sportivii români au dorit să stabilească şi un record în privinţa participării la acest eveniment inedit.

Peste 50 de sportivi reuniţi în Club Municipal Mangalia, s-au întâlnit la startul competiţiei, în Sala de sport a Şcolii Gimnaziale nr.1 din localitate pentru a sărbători acest eveniment.

„Clubul a fost înfiinţat în urmă cu doi ani şi are, la ora actuală, o secţie pentru copii şi una pentru adulţi. Sunt oameni dăruiţi tenisului de masă, care au înţeles cât de benefică este mişcarea, indiferent de vârstă“, a declarat, pentru „Ediţia de Sud“, Viorel Chiurtu, membru fondator al Clubului Municipal Mangalia. Acesta mai spune că, cel mai probabil din toamnă, sportivii vor putea să practice tenisul de masă într-o incintă mult mai adecvată decât în prezent (Casa de Cultură din localitate). La rândul său, un alt membru fondator şi veterană a tenisului de masă, Maria Motoianu, ne-s spus că practică acest sport de mai bine de 40 de ani: „Am început să joc la Căminul Cultural, pe o măsuţă improvizată. Uite că, după 40 de ani, după ce am jucat în generală, în liceu, la facultate, şi astăzi mă pot mândri că ţin paleta foarte bine în mână. Sportul, indiferent care ar fi acesta, este sănătate, te determină să fii mai organizat, mai disciplinat“, ne-a spus Maria Motoianu.

Prezent la eveniment, Viorel Sterea, antrenorul multor sportivi medaliaţi la nivel naţional şi internaţional, ne-a declarat că speră ca exemplul Constanţei – care are o tradiţie de zeci de ani în privinţa tenisului de masă – să fie urmat şi de Mangalia.

După mai multe întreceri pentru locul I, la final, concurenţii au fost răsplătiţi cu diplome, medalii şi cupe. Câştigătorii competiţiei au fost:

  • Locul 1 – Barbu Mircea
  • Locul 2 – Medeleanu Ştefan
  • Locul 3 – Motoianu Maria
  • Locul 3 – Şucuri Erdin

Ziua Mondială a Tenisului de Masă este aniversată pe 6 aprilie în toată lumea. Cu acest prilej, Federația Internațională de specialitate (ITTF) și Ama Tur România au organizat un număr de 112 evenimente sportive în 67 de orașe din țară.