25 noiembrie 2024 21:01

Ziua Mondială de conștientizare a autismului, sărbătorită la Centrul de Zi Constanța

300 de baloane albastre, culoarea autismului, au fost lansate spre cer, astăzi, la Centrul de Zi pentru Copiii cu Autism din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Constanța. În deschiderea activităților, copiii care fac terapie la centru au susținut un moment artistic. Au dansat alături de părinți și de educatorii centrului dar au avut parte și de o surpriză uriașă. Amira, o cățeluă în vârstă de 4 ani din rasa Rottweiler, s-a jucat cu cei mici, a răspuns la comenzile date de ei și le-a arătat ce giumbușlucuri știe să facă. Amira a fost un cățel chinuit, salvat de Victor Maftei, polițist și dresor canin atestat. Amira a trăit, timp de doi ani, legată cu o sfoară de un metru lungime și era hrănită doar cu pâine și apă. Victor a avut grijă de ea și a lucrat mult pentru ca Amira să se recupereze. Acum, cățelușa este sănătoasă, foarte blândă, înțelegătoare cu cei mici și dornică de joacă.

 

„Prin organizarea acestor acțiuni dorim să înlăturăm orice barieră pusă în calea copiilor diagnosticați cu tulburări din spectrul autist. Dorim să facem viața acestor copii mult mai bună și să îi sprijinim cât de mult putem și pe părinții lor“, a declarat directorul general al DGASPC Constanța, Petre Dinică. Manifestările au avut loc la Centrul de Zi pentru Copiii cu Autism „La acest centru – inaugurat în anul 2009 cu finanțare de la Consiliul Județean Constanța – fac terapie 42 de copii cu vârste de la 3 la 9 ani. Centrul nostru este deservit de 6 psihologi, 5 psihopedagogi, 3 logopezi. Aici, copiii fac terapii cognitiv-comportamentale, terapii de comunicare, logopedie, terapia prin artă, ludoterapie, ergoterapie; există servicii de consiliere de grup pentru părinți“, a declarat Stănuța Dae, șeful Centrului de Zi pentru Copiii cu Autism al DGASPC Constanța.