Ziua Mondială Kung Fu, 25 august: Demonstrație de arte marțiale pe platforma din faţa Casei Tineretului
Ziua Mondială Kung Fu
Marţi 25.08.2026 este „Kung Fu World Day” (Ziua Mondială a Kung-Fu). La Mangalia va fi organizată o demonstraţie de Kung-Fu, pe platforma din faţa Casei Tineretului (de la sensul giratoriu).
Programul manifestării este următorul:
- 17.00-17.15: Proba de Shuai Jiao, tehnici de cădere, rostogoliri şi proiectări, fără lovituri şi meciuri demonstrative.
- 17.15-17.30: Taolu Tradiţional (Luptă imaginară), la proba Qi-Kung şi la stilurile Taiji-Quan şi Zha-Quan.
- 17.30-18.00: Tuishou (Lupta cu mâinile lipicioase), tehnici de bază de luptă din şcoala „Yang” din stilul Taiji-Quan şi un concurs de luptă sportivă.
- 18.00-18.20: Jian (sabia dublă chineză). Meciuri demonstrative.
- 18.20-18.50: Shuang-Ban Gun (luptă cu bastoanele scurte din sudul Chinei), concurs sportiv.
- 18.50-19.30: Total-Contact Fighting (Luptă sportivă full-contact chineză), concurs sportiv.
- 19.30: Festivitatea de premiere.
La această manifestare participă sportivi din Mangalia, Constanţa şi Bucureşti.