19 aprilie 2024

A fost inaugurat Centrul de Documentare şi Informare de la „Ion Bănescu”

Miercuri, 4 decembrie 2013, ora 9.00, la Liceul Tehnologic „Ion Bănescu” Mangalia s-a inaugurat Centrul de Documentare şi Informare. Cu această ocazie, directorul şcolii, prof. Iuliana Corina Mihalache, împreună cu directorul Casei Corpului Didactic Constanţa, prof. Sorina Plopeanu, au tăiat panglica tricoloră. Au fost premiaţi cei mai buni elevi ai şcolii cu rechizite şi dulciuri de către Asociaţia de Părinţi a liceului. Activitatea s-a finalizat cu un program artistic: „Liceul Tehnologic Ion Bănescu – Arc peste timp” prezentat de prof. Virginica Barabaş, poezia Lacrimile – Lucian Blaga, recitată de eleva Alina Kösztner din clasa a IX – a A şi interpretarea la chitară şi voce, a melodiei Dorinţa – Nikolaus Lenau, de către prof. Iuliana Corina Mihalache.

            La activitate au participat: prof. Belghiz Manole – metodist şi formator CDI, prof. Tatiana Dorobeti, prof. Andreea Artagea – profesori metodişti ai Casei Corpului Didactic Constanţa, Ana Toma – consilier personal al Primarului Municipiului Mangalia, scriitoarea Emilia Dabu – membră a Uniunii Scriitorilor din România, prof. Simona Ciobănel – director al Colegiului Economic Mangalia, prof. Ibolya Negoiţă – responsabil al Centrului de Documentare şi Informare al Colegiului Economic Mangalia, Sorin Colesniuc – reprezentant al Muzeului de Arheologie „Callatis” Mangalia, Nicolae Teodorescu din partea Ligii Navale Române, filiala Mangalia, cadre didactice, părinţi şi elevi ai Liceului Tehnologic „Ion Bănescu” Mangalia.

            Mulţumiri Asociaţiei de Părinţi a Liceului Tehnologic „Ion Bănescu” Mangalia pentru cadourile oferite elevilor cu cele mai bune rezultate la învăţătură şi purtare şi care s-au implicat în activităţile educative extraşcolare derulate de şcoală.    

           Director,                                                                                    Consilier de imagine,

Prof. Iuliana Corina Mihalache                                                          Prof. Nicoleta Teodorescu