29 martie 2024

Cetăţenii vor, aleşii strâmbă din nas. Închirierea locurilor de parcare, iniţiativă respinsă din start de consilieri!

În ultimii zece ani, numărul autovehiculelor, care rulează pe străzile Mangaliei, a crescut foarte mult, iar lucrurile nu s-au oprit aici, astfel că de la o lună la alta continuă să apară alte zeci de maşini.

Din această cauză, la primele ore ale dimineţii, la prânz, dar şi după ora 17.00, traficul în Mangalia devine sufocant. Situaţia se va acutiza în perioada sezonului estival, când cartierele Mangaliei, dar şi staţiunile vor fi, practic, luate cu asalt de către turişti, care fie se cazează în zonă, fie se deplasează către Vama Veche sau Bulgaria.

Pentru localnici, traficul infernal din cursul verii, dar şi imposibilitatea de a mai găsi un loc de parcare – greu de identificat chiar şi în extrasezon – reprezintă  neajunsuri sâcâitoare care în loc să fie eliminate, au devenit o „modă” estivală.

Cei care au cel mai mult de suferit sunt cetăţenii de la bloc pentru care parcarea autoturismelor reprezintă o adevărată aventură chiar şi în condiţiile în care au amenajate parcări în faţa imobilelor. Şi mai rău o duc cei care nu dispun de parcări în faţa sau spatele blocurilor, aceştia fiind nevoiţi să-şi lase maşinile pe străzile principale. Aşa se face că străzi precum Rozelor, Ion Creangă, Muncitorului, Şoseaua Constanţei etc. se îngustează, vara, din cauza  numărului mare de autovehicule parcate pe ambele margini ale drumului. 

Din cauza avalanşei de sesizări pe marginea traficului aglomerat în special în perioada sezonului, spre sfârşitul anului trecut, conducerea ADPP Mangalia a luat decizia oferirii persoanelor care locuiesc la bloc posibilitatea să-şi închirieze spaţii de parcare. „Am trimis tuturor asociaţiilor de proprietari adrese prin care le-am cerut să identifice persoanele care şi-ar dori să închirieze un loc de parcare contra unei taxe anuale. Reacţia acestui demers a fost cât se poate de pozitivă, în sensul că am primit liste cu sute de persoane interesate de la mai multe asociaţii. Ca urmare a acestui răspuns, am înaintat Consiliului Local propunerea aprobării unei hotărâri care să parafeze măsura benefică localnicilor mai ales în perioada caldă a anului”, a declarat, pentru „Ediţia de Sud”, Cătălin Cornaci, directorul ADPP Mangalia.

„Bătaia” pe locurile de parcare, neinteresantă pentru cei cu putere de decizie!

Contrar  aşteptărilor, aleşii locali nu au fost foarte încântaţi de ideea închirierii locurilor de parcare, astfel că, în prezent, nu există o hotărâre de Consiliu prin care să se pună în aplicare această iniţiativă dorită atât de ADPP, cât şi de cetăţeni. Lipsa de interes şi refuzul de a da undă verde unei măsuri în beneficiul localnicilor nu pot fi puse decât pe seama faptului că marea majoritate a consilierilor locuiesc la vile, care le asigură spaţii de parcare pentru luxoasele autoturisme pe care le deţin. Prin urmare, de ce s-ar mai gândi la cei care se chinuie, vara, ore în şir să găsească un loc de parcare, la cei care blochează autoturismele vecinilor, vânând de la geam un loc liber sau la cei care îşi lasă maşinile la câteva străzi distanţă de blocul în care locuiesc?! Şi cum turiştii o dată instalaţi prin cartiere, nici că îşi mai mută autoturismele parcate pe spaţiile localnicilor până la terminarea sejurului, discuţiile în contradictoriu se ţin lanţ, acestea culminând cu adevărate scandaluri şi ameninţări mai cu seamă când mangalioţii îşi găsesc maşinile zgâriate! 

Directorul ADPP este de părere că singura variantă salvatoare o reprezintă supunerea posibilităţii de închiriere a locurilor de parcare dezbaterii publice. „În acest fel, poate, se vor convinge şi consilierii că măsura este oportună şi dorită de către cetăţeni. După dezbaterea publică, se va creiona proiectul de hotărâre cu care vom ajunge, din nou, în faţa consilierilor în vederea supunerii la vot”, a mai spus Cătălin Cornaci.

Să sperăm că cei aleşi să reprezinte interesele şi doleanţele cetăţenilor vor reveni la sentimente mai bune şi vor decide să aprobe această iniţiativă, chiar dacă din această decizie, pentru ei, personal, nu se naşte niciun avantaj!

2 thoughts on “Cetăţenii vor, aleşii strâmbă din nas. Închirierea locurilor de parcare, iniţiativă respinsă din start de consilieri!

  1. Bineinteles ca nu vor,ca doar noi i-am ales,dar,in acelasi timp,sa dea si o paine de ros politiei locale,care sta la panda cu amenzi ptr.parcare sau oprire intr-un loc,in ideea lor,nepermis.Orasul geme de atatea gropi,nu conteaza ca vine vara,iar noi nu neputem parca masinile,viitoare rable,nici macar intre blocuri.Si v-am votat.HALAL SA NE FIE!

  2. Desfintati garajele!!!!! Un garaj tine loc PTR 2 mașini !!!Ce este atât de greu sa îți dai seama?!pe Rozelor in curtea spitalului sunt zeci de garaje ,pardon țigănii de garaje,dărâmati le si vor intra toate mașinile parcate de pe Rozelor!!!un bun gospodar ar face lucrul asta!!!

Comments are closed.