7 decembrie 2024 1:53

Edilul Cristian Radu: „Vă promit că, la vară, în staţiuni, nu vor mai exista câini fără stăpân!”

Miercuri, la prânz, la Club Nautic s-a desfăşurat o întâlnire între primarul Mangaliei, Cristian Radu şi agenţii economici din turism. Dezbaterea a avut drept scop identificarea problemelor cu care se confruntă întreprinzătorii, dar şi prezentarea stadiului actual al pregătirilor pentru sezonul estival ce se apropie cu paşi repezi.

Cei mai mulţi dintre agenţii economici s-au plâns edilului de prezenţa tot mai numeroasă a câinilor comunitari, care le alungă turiştii. „Vara trecută, am fost avertizaţi de clienţi că nu vor mai reveni în staţiuni, din cauza câinilor care i-au atacat”, a spus unul dintre hotelieri. Referitor la acest subiect, primarul a precizat faptul că la data de 28 aprilie va avea loc licitaţia prin care se va stabili ce firmă va gestiona patrupedele ce hoinăresc pe străzi. „Voi sta cu biciul pe societatea care va câştiga licitaţia şi voi urmări ca aceasta să respecte cadrul legal. Vă promit, că la vară cel puţin în staţiuni nu vor mai exista câini fără stăpân”, a spus primarul Cristian Radu.

Pe de altă parte, agenţii economici s-au plâns din cauza mizeriei din staţiuni, a clădirilor lăsate în paragină, ce le afectează aspectul propriilor unităţi, dar şi a falezelor distruse. „Hotelul Maramureş aparţine statului, iar de 12 ani este lăsat în paragină. Practic, pătează imaginea unei întregi staţiuni”, a spus un hotelier din Olimp. De asemenea, alţi patroni de hoteluri şi restaurante acuză aspectul jalnic al plajelor, ticsite cu gunoaie şi blocate, vara, de autoturismele ce înaintează până aproape de apa mării. Alţi invitaţi au adus în discuţie degradarea zonei „La Steaguri”, din Neptun, cândva, un loc de atracţie, cu aspect civilizat, cât şi dispariţia sau lipsa de investiţii în terenurile de volei şi fotbal funcţionale în urmă cu 10 ani. Primarul Cristian Radu spune că este la curent cu toate aceste deficienţe, dar că investiţiile mari nu pot fi puse în aplicare din cauza bugetului local strâmtorat, dar şi din cauza lipsei susţinerii financiare de la Centru. „Săptămânal, merg la Bucureşti, unde depun tot felul de solicitări şi adrese la Guvern, Parlament, cabinetul primului-ministru, însă mi se spune, de fiecare dată, că nu există fonduri. Am obţinut o finanţare amplă pentru reabilitarea falezei cuprinsă între staţiunile Jupiter şi Neptun care va avea ca termen de finalizare data de 31 decembrie 2015. Până atunci, administraţia publică locală este preocupată de curăţenia din staţiuni, de atenţionarea proprietarilor de terenuri şi unităţi dezafectate să elibereze spaţiile de gunoaiele dezorganizate şi bălăriile crescute haotic. În cazul în care nu se vor conforma, lucrările de curăţenie şi igienizare vor fi efectuate de Primărie, care va factura pentru acestea, urmând ca proprietarii să le achite. O altă problemă o reprezintă prezenţa în staţiuni a sutelor de tarabe. Multe dintre acestea au funcţionat ilegal, astfel că pentru toate Primăria a încasat, vara trecută, doar 50.000 de lei. Cu aceşti bani nu am putut acoperi nici măcar strângerea gunoaielor sau achitarea curentului pe care micii întreprinzători îl furau, dar pe care noi l-am plătit”, a precizat edilul Cristian Radu.

Taxa de promovare, cheltuită pentru lucrări de infrastructură în staţiuni

Totodată, edilul a spus că după mai bine de 2 ani, s-a reuşit creionarea hărţii tuturor terenurilor şi construcţiilor din staţiuni, astfel că pot fi luate măsurile ce se impun împotriva celor care nu îşi întreţin activele. Cei pasibili de sancţiuni sunt cei care nu acoperă cu plasă clădirile ce stau să se prăbuşească, cei care nu întreţin spaţiile verzi din perimetrele unităţilor, precum şi cei care funcţionează ilegal, sustrăgându-se, astfel, de la plata taxelor şi impozitelor locale. În privinţa taxei de promovare turistică, achitată, anual, de către agenţii economici edilul a declarat că destinaţia sumei totale colectate va fi stabilită împreună cu aceştia, banii urmând să fie dirijaţi, în principiu, către reabilitarea iluminatului şi a trotuarelor din staţiuni, unde nu s-a mai intervenit de peste 10 ani.

3 thoughts on “Edilul Cristian Radu: „Vă promit că, la vară, în staţiuni, nu vor mai exista câini fără stăpân!”

  1. iar promisiuni si cand ma gandesc cati turisti straini si romani au fost agresati de potai fara ca nimeni sa se sesizeze .Si a pus licitatia tocmai in aorilie cand incep sa bvina si turistii ca sa vada spectacolul hingerilor in fuga dupa javrele infometate care primavara devoreaza .Din cauza potailor zilele turistilor sunt stresante iar noptile albe . .Sa mearga primarul in curtea spitalului sai rupa cainii pantalonii in cur .

  2. In statiuni…; dar ce facem in oras , in Mangalia ? O sa mai fie ciini ? Eu nu inteleg ; daca exista lege , de ce nu sugrumati potaile ?

Comments are closed.