23 noiembrie 2024 0:39

Primăria face, în sfârşit, precizări privind zidul de pe faleză: acesta va avea 80 de centimetri!

3Primăria Municipiului Mangalia informează cetăţenii oraşului cu privire la proiectul de reabilitare a vechii faleze a oraşului (Aleea Teilor), respectiv referitor la înălţimea parapetului de protecţie dintre spaţiul pietonal şi panta abruptă a taluzului (14m înălţime). Precizăm că reabilitarea Aleii Teilor este un proiect european, cu reguli stricte de implementare a fiecărei faze, iar execuţia trebuie să respecte normativele legale în domeniu. Astfel, înălţimea finală a parapetului de protecţie va fi de numai 80 de cm (conf. STAS 6131-79), aceasta fiind justificată de următoarele considerente: pe de o parte, acel parapet este o măsură de siguranţă pentru prevenirea accidentelor, prin cădere; pe de altă parte, parapetul are o fundaţie de aproape 1 metru pentru susţinerea terasamentului noii alei pietonale, dar şi pentru a împiedica alunecările de teren. În prezent, terasamentul întregii faleze este scos, urmând să se aplice mai multe straturi de pietriş, nisip, ciment şi şapă umedă, înainte de a fi montat granitul. De aceea, parapetul cu tot cu fundaţie pare, acum, foarte înalt, însă în perioada următoare terasamentul se va înălţa, conform proiectului tehnic. Parapetul are structură de beton din motive de rezistenţă, de siguranţă, antivandalism, dar şi pentru încadrarea în conceptul arhitectural al întregului proiect. Aleea-Teilor

Chiar dacă această protecţie ar fi fost din alte materiale (ex. metal), golurile dintre elemente ar fi trebuit să fie de maximum 10 cm, conform legii, ceea ce ar fi dus, oricum, la obturarea vizibilităţii, în dreptul respectivelor elemente. Potrivit Legii 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii precum şi a regulamentelor de recepţie finală, constructorul este direct răspunzător pentru respectarea întocmai a specificaţiilor tehnice ale proiectului. În prezent, în Mangalia sunt în derulare două proiecte europene – Parcul Evergreen şi Aleea Teilor, ambele urmând să fie finalizate în această primăvarărimăria face, în sfârşit, precizări privind zidul , conform documentaţiei tehnice aprobate de Consiliul Local.

1 thought on “Primăria face, în sfârşit, precizări privind zidul de pe faleză: acesta va avea 80 de centimetri!

  1. Ok sunt de acord sa se consolideze terasamentul, dar cred ca este gresit proectul ! Spun aceasta precizand urmatoarele; SOLIDIFICAREA UNUI TEREN CU O INCLINATIE CUM ESTE CEL AL ALEEI TEILOR SE FACE PRIN MONTAREA UNEI PLASE SPECIALE PE ACEL TEREN PLUS INTARIREA CU FIERBETON SI PLANTAREA DE ARBORI, CARE IN TIMP CU AJUTORUL RADACINILOR ACESTORA VOR CREA O PLASA NATURALA CE V-A TINE ACEL TEREN ! NU CRED CA ESTE DESTUL DE BINE GANDIT SA SE CONSTRUIASCA ACEL ZID PLUS BETONUL CE URMEAZA SA SE TOARNE, IMPREUNA VOR AVEA O GREUTATE DESTUL DE MARE,CARE O SA CEDEZE ALUNECAND,,DATORITA INFILTRARILOR DE APA

Comments are closed.