25 aprilie 2024

„Creșterea competitivității, prin perfecționare, viziune și educație”, proiect european, găzduit de comuna Tuzla

Primăria comunei Tuzla

Primăria comunei Tuzla

Primăria Comunei Tuzla, în parteneriat cu primăriile comunelor Agigea și Cumpăna, alături de municipiul Balcic din districtul Dobrici, Bulgaria, organizează, astăzi, 9 octombrie, începând cu orele 10.00, o conferință de presă în cadrul proiectului ACTIVE „Advanced Competitiveness Through Improvement, Vision and Education” („Creșterea competitivității, prin perfecționare, viziune și educație”), proiect finanțat în cadrul Programului INTERREG V-A România-Bulgaria.

„Cu ocazia conferinței de presă se vor semna și acordurile de cooperare încheiate între partenerii proiectului ACTIVE ROBG-148 și Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Constanța și Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă din Bulgaria. Scopul proiectului „Creșterea competitivității, prin perfecționare, viziune și educație” constă în schimbarea mentalității colective asupra menținerii pe piața muncii a populației vârstnice, prin asigurarea unei vieți mai sănătoase, mai productive, participative și independente pentru această categorie socială, cu impact pozitiv asupra sistemului general de protecție socială, în beneficiul dezvoltării macroeconomice naționale”, ne-a declarat edilul comunei gazdă, Taner Reșit.

Uniunea Europeană se confruntă cu un fenomen accentuat de îmbătrânire a populației. Astfel, se așteaptă să se atingă punctul culminant între anii 2015 și 2035, când grupul numeros datorat exploziei demografice din anii ’50 va fi la vârsta pensionării. Prin urmare, o modalitate esențială de abordare a provocărilor legate de îmbătrânirea demografică și de păstrare a solidarității dintre generații constă în menținerea generației acelor ani pe piața muncii timp mai îndelungat și a face astfel încât această generație să rămână cât mai mult posibil sănătoasă, activă și autonomă.

Durata căutării unui loc de muncă crește odată cu vârsta astfel că, potrivit datelor Eurostat, în rândul persoanelor cu vârsta între 55-64 ani, 32,1% erau șomeri de peste un an. Aceste date confirmă faptul că șomajul de lungă durată este mai des întâlnit în rândul persoanelor cu vârste cuprinse între 45 și 64 de ani. Aceste date arată, totodată, greutățile cu care se confruntă persoanele vârstnice în a-și găsi un alt loc de muncă. Printre problemele cu care se confruntă vârstnicii în România și Bulgaria se identifică: dificultatea societății de a percepe persoanele în vârstă ca fiind o resursă culturală și profesională incomensurabilă, importanța redusă acordată de societate îmbătrânirii active ca element fundamental în asigurarea egalității de șanse pe tot parcursul vieții, alături de accesul redus al persoanelor cu vârste peste 55 ani pe piața muncii.

Îmbătrânirea nu este o boală, este un proces biologic de schimbare, ce începe la naștere. Procesul de îmbătrânire înseamnă că oamenii nu pot avea aceeași putere sau abilități fizice la 50, 60 de ani, ca la 25 sau 30. Dar, în cazul celor mai multe locuri de muncă, cu mici adaptări sau ajustări, lucrătorii pot efectua munca foarte bine până la vârsta de 70 de ani și, uneori, și peste. În unele tipuri de muncă performanța poate continua să se îmbunătățească la vârsta de 60 sau 70 de ani.