Prof. Adrian Vărgatu a fost înlocuit de la şefia Colegiului Economic cu soţia lui Marius Ciobănel

Dorinţa primarului Claudiu Tusac de a-i vedea schimbaţi din funcţie pe directorii instalaţi de PDL, s-a îndeplinit. Aşa se face că locul directoarei Camelia Boboc de la Grupul Şcolar Industrial „Ion Bănescu” a fost luat de prof. Rodica Pricopie, soţia navalistului Eugen Pricopie, susţinător al echipei PSD Mangalia. Cel care a căzut într-o capcană de proporţii, pe care, însă ar fi trebuit s-o intuiască, dacă nu ar fi fost atât de orbit de păstrarea scaunului de director este prof. Adrian Vărgatu. Începând de joi dimineaţă, acesta nu se mai află la conducerea Colegiului Economic Mangalia, în locului lui fiind numită directoare Simona Ciobănel, soţia apropiatului lui Tusac, Marius Ciobănel.

După cum se ştie, prof. Adrian Vărgatu a părăsit echipa PDL cu câteva zile înainte de depunerea listei cu candidaţi pentru Consiliul Local Mangalia, chiar dacă ocupa un loc eligibil la care mulţi ar fi râvnit. Fostul director al Colegiului Economic Mangalia a trădat echipa PDL, părăsind-o într-un moment crucial şi fără să-şi anunţe intenţia de susţinere a taberei galbene. Nu în ultimul rând, prof. Nurdan Amza, ce se afla la conducerea Şcolii nr. 1 Mangalia, a fost înlocuită cu prof. Florin Pădureanu, cel care a mai coordonat, în trecut, această unitate de învăţământ.

Pe lista celor care au fost eliberaţi din funcţie se mai afla si directoarea Liceului Teoretic „Callatis”, locul acesteia fiind luat de consilierul personal al lui Tusac, Lucian Faliboga.

14 Comments

    • Josnic ?! De ce ? Ce are in plus prof. Vargatu ( plecat cu coada intre picioare din Callatis si rulat in n partide in disperarea de a pastra scaunul de director ) fata de prof . Simona Ciobanel ? Simona este profesor gradul I , este absolventa ASE Bucuresti . Ca o cheama Ciobanel acest fapt nu cred ca o impiedica sa accepte functia !
      In plus Livia Costache , Amza Nurdan , in afara faptului ca au fost numite politic de portocalii si toate activitatile din scoala au fost dedicate numai unui singur candidat ce au facut atat de deosebit ???????

      • Lasa frate mai bine sa-l schimbe decat sa intre pe penal pentru fraudarea bacului, elevii au fost amenintati si au dat cate 200 lei protocol, el lua spagi pe rupte, locatia pentru banchet a avut traseu politic, confunda preceptorul cu perceptorul acesta din urma fiind de fapt el, cat despre alte apucaturi mai vechi din tinerete lupul isi schimba parul, dar naravul ba…

  1. Dumnezeule,in ce lume traim??? Aia a ajuns sa fie pusa directoare???
    Nu pot sa cred!!!Cat am decazut oameni buni.Avea dreptate cineva intr-un comment cand spunea ca o sa ajungem sa cere voie tiganilor sa trecem pe strada.RUSINE,RUSINE si iar RUSINE.Nu il mai votati pe nenorocitul asta ca o sa ajunga sa ne vanda si copiii din scoli ca sa faca el bani.

  2. Comentariile sunt de prisos. Dacă vă aduceţi aminte, acum o lună în urmă aduceau acuzaţii grave la adresa pedeleilor cum că au politizat excesiv toate instituţiile, inclusiv şcolile …şi că ei nu vor repeta greşeala ❗
    De unde ! …prima lor grijă a fost să-şi pună oameni politici pe toate posturile ! …
    De Vărgatu, la momentul dezertării l-am categorisit ca fiind un oportunist , …şi este singura schimbare care mă bucură ! Şi-a făcut-o cu mâna lui 😉 …aia dreaptă 😎

  3. In mangalia, legile exista?
    Nu-i clara schimbarea pe criterii politice?
    In ce oras traim?!….
    Daca tampitul asta de tusac o sa fie reales, ne putem face bagajele si plecam din oras… Nici cu Iorgus nu o sa fie bine, se invart destui golani de 2 bani si pe langa el. Avem alternative? Poate Cristi Radu , dar , votul se da pe bani si pe amenintari, de parca-n cabina de vot nu am fi stapani. Miza mare primaria Mangalia…Democratia si alternanta la putere, straine de locuitorii Mangaliei…

  4. Mai,mai,mai,cum se nimerira toti dascalii cu viziune si talent in jurul primarului!
    Rusine domnule primar! Rusine Victor Ponta ca mai ai tupeul sa afirmi ca sustii depolitizarea scolilor!
    Oare ce o sa se intample daca nu o sa castige d-nul Tusac?

  5. da ce talente are snoaba si ipocrita aia de ciobanel?ca si-a luat examenele de titularizare pe spinare lui tusac?cand pui pe cineva intr-o functie trebuie sa fie si capabil sa duk sarcinile…..ce stie aia sa faca k e de-o prostie rar intalnita!stie doar sa musce de ….pe toata lumea in rest?dupa ce ca e urata cu spume nici macar calitatea unei minti luminate n-are!vai de capul nostru tusac……dar eu inca mai cred ca minunea asta va tine doar trei zile si d-ana isi va lua gentile alea fake si se va cara la islaz de unde e venita

  6. Schimbari politice!Sa plece Tusac si PSD!Ponta tu vezi ce fac astia aici?Faliboga director?Ciobanel la colegiul economic??Inspectorul scolar e subordonat primariei Mangalia??Adica PSD?Sau Iorgus va numi alti directori?ca el e noul primar si conduce comunitatea!!RUSINE PSD!!!

  7. Intr adevar este o mare rusine, pana la urma nu ne intereseaza aspectul fizic al Simonei Ciobanel, nici ce genti are, problema este ça aceasta persoana este total incompatibila cu postul de director.Este profesoara de ce? Ce anume preda aceasta persoana? Specialitati? Care nu intereseaza pe nimeni? Sunt atatia profesori in acest Colegiu, capabili, cu multa experienta si pe materii importante, créd ça asta este important, sa punem oamenii potriviti la locurile potrivite. In rest cumetria dintr e Ciobanei si Primar….. Nu va faceti griji tôt Ciobanel o va strica, s à nascut hot, nu se simte bine daca nu si inseala aproapele. Nu exista prieten sau cunostinta pe care nu la furat, cunosc bine personajul.

    • Doamna Diana VDG, tu esti perfect compatibila cu meseia de prostituata pe care o practici de ani buni in Belgia.
      Ai dreptate! Tu cunosti cel mai bine cine e compatibil si cine, nu, ca doar ai facut liceul la seral si esti foarte bine pregatita.

  8. ai dreptate si tu ……si eu cunosc bine personajele si vrb in cunostinta de cauza…..pai sigur ca bietul de el fura ,nu trebuie s-o multumeasca cineva pe ingrata de nevasta-sa?dak n-ar fura de la prieteni de la cine-ar putea fura ,fie vrb intre noi cn ii baga pe astia in seama?s-au vazut si ei vedete peste noapte si-au mai castigat putin privirea celor din jur,altfel ar fi ramas orbi si ea cu crize de apoplexie!cea mai mare proasta in viata asta e simona ciobanel!s-o intrebe cineva cum s-a titularizat si cand!aceasta persoana este complet incompatibila cu viata la oras nu numai cu postul ala de director….ea trebuie sa convietuiasca printre gaste,undeva la tara !st convinsa ca ar avea gastele ce invata de la ea

1 Trackback / Pingback

  1. Mangalia News - Prof. Adrian Vărgatu a fost înlocuit de la şefia Colegiului Economic cu soţia lui Marius Ciobănel

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*