Anchetele in „dosarul“ ANL continua

„Dosarul“ locuinţelor ANL care, afirmă conducerea primăriei Mangalia, ar cuprinde o serie de nereguli anchetate la ora actuală este departe de a se fi finalizat. În cadrul întâlnirii pe care edilul local Cristian Radu a avut-o ieri cu preşedinţii asociaţiilor de proprietari, acesta a declarat că, din cele 140 de familii ce beneficiază, în prezent, de o locuinţă de tip ANL, 70 au, la dosar, certificate de boală atat pe numele adulţilor, cat mai ales ale copiilor. Este vorba despre boli cronice sau chiar incurabile, ce urmează a fi probate de beneficiari, întrucât, la ora actuală, anchetele declanşate de primărie vizează, printre altele şi veridicitatea acestor afecţiuni.

Mai mult, în urma anchetelor de până acum, se pare că 80% dintre bolile cu pricina ar fi fost certificate de un singur medic.

2 comments for “Anchetele in „dosarul“ ANL continua

  1. nosferatuu
    17 octombrie 2012 at 22:17

    … care medic să se aştepte la ….. , vorba lui toarşu 😉
    Uitasem de subiect! …a fost o altă contră între noi, …de parcă primarul întocmeşte dosarul şi nu slujbaşul din administraţia locală ! Desigur, primarul poartă responsabilitatea şi răspunderea, dar …există acel dar al prezumţiei !
    Unde am ajunge dacă primarul ar lua la mână orice foiţă dintr-un dosar ❓ Păi apucă omul să mai respire !

  2. anelistu
    18 octombrie 2012 at 08:04

    medicu ca medicu dar sper sa fie anchetate mimozele din primarie care au gestionat dosarele dupa cum li s-a sculat lor.nu e greu sa pui mana pe ele ca sunt tot pe acolo.sper numai sa nu se fi prescris faptele.

Comments are closed.