3 mai 2024

130 de migranţi au plutit, în derivă, pe apele Mării Negre

Timp de trei zile, 130 de suflete au plutit, in derivă, pe apele Mării Negre. Este vorba despre 103 adulţi şi 27 de copii, originari din Afganistan, Siria, Iran şi Pakistan, care, la bordul unei nave de tip pescador au părăsit, în urmă cu trei zile, costele Turciei. Nava a fost depistată de poliţiştii Gărzii de Coastă, prin Sistemul Complex de Observare, Supraveghere şi Control al Traficului la Marea Neagră – SCOMAR. Migrantii aflaţi la bordul pescadorului au  solicitat ajutor de urgenţă, din cauza hulei deosebit de puternice din larg, valurile având în zonă peste patru-cinci metri înălţime.
La 2 Mai, acolo unde a fost condusă şi ancorată în siguranţă nava, au fost desfăşurate forţe impresionante ale poliţiştilor de frontieră. Au fost solicitate, totodată, şi mai multe ambulanţe din Mangalia, întrucât o parte a femeilor şi copiilor aflaţi la bord suferiseră de deshidratare. Cele 130 de persoane au fost urcate în autobuzele MAI, fiind transportate la sediul Poliţiei de Frontieră Constanţa.