Iată care este programul casieriilor RAJA în perioada sărbătorilor de iarnă

RAJA

RAJA SA aduce la cunoștința tuturor abonaților că, în perioada sărbătorilor de Crăciun și Anul Nou, casieriile RAJA și compartimentele care desfășoară activități de lucru cu publicul vor fi închise.

Abonații pot folosi soluțiile alternative pentru efectuarea plăților, precum contul de client RAJA (accesibil pe pagina web www.rajac.ro sau prin aplicația de mobil), transfer bancar sau direct debit. Clienții care nu au acces la soluțiile de plată la distanță pot achita facturile la punctele de plată Pay Point, Payzone sau Westaco.

Documentațiile specifice pentru diferite servicii pot fi transmise folosind metodele de comunicare online care se regăsesc pe pagina web a societății https://rajac.ro/contact/.

În această perioadă, activitatea structurilor RAJA SA care asigură continuitatea serviciilor de alimentare cu apă și de preluare/tratare a apelor uzate se desfășoară fără întrerupere.

Pentru eventuale disfuncționalități survenite la nivelul infrastructurii de apă și canalizare, clienții societății pot apela numărul de telefon al Dispeceratului – 0241/924, accesibil 24 de ore din 24. Echipele de intervenție sunt pregătite să acționeze cu promptitudine pentru remedierea în timp util a tuturor avariilor sau a problemelor apărute în sistem, astfel încât utilizatorii să poată beneficia de serviciile noastre la parametrii optimi.

Programul casieriilor RAJA în intervalul 24 decembrie 2024 – 07 ianuarie 2025, va fi următorul:

  • 24 decembrie 2024: Program redus, 08.00 – 13.00
  • 25, 26 decembrie 2024: Închis
  • 31 decembrie 2024: Program redus, 08.00 – 13.00
  • 03 decembrie 2024: Program normal, 08.00 – 16.00
  • 01, 02, 06, 07 ianuarie 2025: Închis

Începând de miercuri – 08 ianuarie 2025 casieriile își vor relua programul normal de lucru.




Astăzi este Ignatul, sărbătoarea tăierii porcului: Tradiții și obiceiuri la români

Ignat

Astăzi este Ignatul şi gospodarii din localităţile din sudul litoralului îşi pregătesc „instrumentele“ cu care vor tăia porcii din curte. Sute de animale vor fi sacrificate şi transformate în cârnaţi şi caltaboşi.

Tăierea porcului, în sine, este un spectacol, dar numai pentru cei care sunt obişnuiţi cu tipicul tradiţional. Pentru noi, restul, este un calvar.

Dimineaţă, fie de Ignat, fie ceva mai devreme, imediat după Sfântul Nicolae, proprietarul animalului, ajutat de vecini, merge în coteţul porcului, unde îl ademeneşte – asta dacă „Ghiţă“ nu este destul de isteţ să îşi dea seama de ce-l aşteaptă și nu face un tărăboi monstru.

Purcelul este legat de picioare – lucru destul de greu, ţinând cont de forţa celor câteva zeci sau chiar sute de kilograme ale porcului – şi i se înfige cuţitul în gât.

„Poate că nu este prea frumos pentru cei ce nu sunt obişnuiţi cu tradiţia, pentru cei crescuţi la bloc, dar pentru ceilalţi tăierea porcului este chiar spiritul Crăciunului“, ne spune un gospodar din Limanu. „După ce a fost înjunghiat, porcul trebuie lăsat să sângereze, lucru care nu se mai întâmpla dacă este omorât cu pistolul… Apoi este pârlit, fie cu un arzător pe butelie, fie cu paie. Metoda asta e cea mai bună, deşi nu e mai practică, dar paiele ard şoriciul mai bine şi îl fac şi mai gustos“.

Urcatul pe porc, aşteptat cel mai mult de cei mici

Porcul este deci scurs de sânge şi pârlit, iar apoi spălat cu apă caldă şi acoperit cu o pătură. După care începe distracţia pentru… copii, care sunt lăsaţi să se urce pe porc, aducând astfel noroc şi belşug în familia „proprietarilor“, dar să şi guste din coada godacului. Ulterior porcul este tămâiat.

„Pentru că e animal mai zburdalnic, l-am mai înjurat şi noi în timpul anului, aşa că îl tămâiem, să dispară păcatul“, ne spune o gospodină care tocmai a ajutat la tranşat.

Se face şi „pomana porcului“ – carne proaspătă de porc prăjită, lângă care se adaugă şi ţuica fiartă.

La Mangalia, cu sau fără norme europene, puţini mai sunt gospodarii care mai cresc porci. E destul de greu să mai ţii animale aşa mari în curte, costă prea mult. Mulţi au renunţat de ani de zile să mai crească porc şi se mulţumesc cu găini sau gâşte.

Sărbătoarea de pe 20 decembrie, cunoscută în popor sub denumirea de Ignatul porcilor sau Înătoarea, este închinată Sfântului Ignaţie al Antiohiei şi demonstrează îmbinarea practicilor păgâne cu cele creştine. Sfântul Ignaţie Teoforul, episcop de Antiohia şi martir al Bisericii este unul din cei mai de seamă părinţi apostolici. El ar fi fost pruncul luat în braţe de Hristos şi dat ca exemplu de smerenie ucenicilor Săi. Pentru că nu a lepădat credinţa în Hristos, a fost aruncat în arenă şi sfâşiat de lei, în jurul anului 110, în timpul domniei împăratului Traian. O parte din moaştele sale se află în Catedrala episcopală din Galaţi, la Schitul Darvari din Bucureşti şi la Mânăstirea Tismana.

Ca reprezentare mitică, Ignatul reuneşte mai multe atribute, el este un spirit al belşugului şi un vestitor al sărbătorii mari care urmează, figura sa fiind probabil contopită cu o divinitatea precreştină solară. De altfel această legătură este sugerată şi de semantica numelui (ignis = foc) şi cu practicile care au loc în această zi: sacrificiul animalului şi trecerea acestuia prin foc. În legende şi povestiri populare, Ignatul apare în calitatea de sfânt făcător de minuni sau de condiție umilă din care iese cu ajutor divin sau chiar ca erou civilizator care îi învață pe oameni să se pregătească cum se cuvine pentru Crăciun.

Figura Sfântului este astfel adaptată la tradițiile românilor iar animalul sacrificat, porcul, simbol vechi al norocului, belşugului şi fertilității, devine o emblemă a sărbătorii şi chiar a patronului ei creştin. Potrivit religiozităţii populare, sângele porcului, adică tocmai ceea ce, în timpul postului, se crede că ne spurcă, în timpul acestei sărbători ne purifică, fiind un paradox al purificării prin post şi sânge. Ignatul apare femeilor care torc, perie cânepa sau spală în această zi şi le chinuie sau chiar ucide pe cele care fac treabă. În această zi se lucrează numai până când femeile aud țipând porcii.

Obiceiuri de Ignat

În ziua de Ignat, pe 20 decembrie, are loc tradiţionala tăiere a porcilor. Tăiatul porcului, activitate la care participa întreaga familie, era supus unor restricții rituale complexe: porcii se tăiau în zorii zilei sau dimineața; animalul era stropit cu apă sfințită şi aşezat cu capul spre răsărit; pe frunte sau pe ceafă se cresta  cu cuțitul o cruce pe care se presăra sare; din carne se păstra câte o bucată de carne care se dăruia Sf. Ignat.

Femeile aveau o grijă deosebită pentru capul şi picioarele porcului, folosite la piftii (aituri sau răcituri), preperat tradițional care asigura sporul şi sănătatea animalelor în gospodărie şi se împărțea ca ofrandă pentru cei morți. Acum are loc tăierea porcilor negri, de la care se opreşte sânge şi fiere, pentru vindecarea bolilor şi a frigurilor.

În popor se spune că „dacă nu tai porcul la Ignat, nu-i mai merge bine”, „după Ignat, porcul slăbeşte”. Există, însă, sate în care porcul este tăiat a doua zi de Crăciun – precum în Vâlcea, Bacău, Prahova – sau a treia zi – Dâmboviţa, conform unor interdicţii privind consumul cărnii de porc în post şi în prima zi de Crăciun.

Ansamblul ritual al tăierii porcului este încheiat prin masa comună, numită „pomana porcului”. În ziua de Ignat nu se lucrează, se taie porcul şi se crede că cine nu are porc gras de Crăciun nu a cunoscut fericirea. Dar, potrivit tradiţiei, la tăierea porcului nu trebuie să fie de faţă oameni miloşi, întrucât porcul va muri greu şi carnea lui nu va mai fi bună.

Porc, purcel

Tradiţii de Ignat

  • În această zi din fiecare porc tăiat i se dăruieşte o bucată lui Ignat.
  • Femeile pisează grâu ca sa aibă de împărțit la Crăciun. Se fac un fel de turte, „Cârpele Domnului“, cu miere şi nuci care se mănâncă în ajunul Crăciunului.
  • Ignat vindecă porcii de boală rea şi tot el este cel care vine să le anunțe moartea şi să le ia sufletele.
  • Porcul care nu e tăiat până în această zi nu se mai îngraşă pentru că în această noapte îşi visează cuțitul.
  • În ziua lui Ignat e bine să vezi sânge, ca să fii ferit de boli. Cine nu are porc trebuie să taie măcar o găină.
  • Femeile nu lipesc, nu cos, nu taie cu foarfeca pentru ca porcii să nu râme în bătătută sau să rupă rufele peste an.
  • Cine nu taie porcul în această zi, i-l mânâncă lupul în cocină.
  • Hainele cusute în această zi vor da junghiuri celui care le poartă

Pe aceeași temă:

Semnificații si tradiții de Rusalii. Ce nu avem voie să facem în zilele de sărbătoare




ATENȚIE! Se sistează furnizarea energiei electrice la Mangalia și Costinești. Iată zonele afectate

energie electrică

Pentru asigurarea capacității rețelei de funcționare și alimentare cu energie electrică a tuturor clienților, Rețele Electrice Dobrogea anunță sistarea energiei electrice în municipiul Mangalia și stațiunea Costinești.

Iată zonele afectate:

  • întrerupere totală a energiei electrice, vineri, 20 decembrie, între orele 08:00 – 16:00, pe strada 1 Decembrie 1918, la blocul X4 și societățile comerciale aferente de la parterul imobilului;
  • întrerupere totală și parțială a energiei electrice, luni, 23 decembrie, în intervalul orar 08:00 – 16:00, pe străzile: M.I. Dobrogeanu – parțială, Mihail Sebastian, Ionel Teodoreanu – în totalitate, depozit materiale MIMA COS Construcții, magazin ROMSTAL, garaj DYP, bloc GOLD, baza auto Polaris, atelier tâmplărie metalică, depozite fabrica de gheață, SC CELMAR, spălătorie auto, cartier Moară, ateliere service auto și ITP, revizia de vagoane CFR – întrerupere totală.
  • Costinesti, cu străzile: Gradinilor, Crizantemelor, Macului, Unirii, DC 4 – parțial, Catedrala Tineretului – parțial, Iasomiei – partial, respectiv bloc ANL – întrerupere totală în intervalul 08:30 – 16:30.



(VIDEO) Hoț de mașini, prins la Tuzla: A sustras o mașină din Costinești și a încălcat un ordin de protecție

IMG-20241219-WA0037[1]

Ieri, 18 decembrie 2024, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Mangalia – Secția 3 Poliție Costinești, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia, au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat de 20 de ani.

Acesta este bănuit de săvârșirea infracțiunilor de furt în scop de folosință, conducerea unui vehicul fără permis de conducere și încălcarea ordinului de protecție.

Astfel, în noaptea de 17 spre 18 decembrie 2024, bărbatul ar fi sustras un autoturism din stațiunea Costinești, autoturism pe care l-ar fi condus, fără a deține permis de conducere, până în comuna Tuzla.

Totodată, acesta ar fi încălcat ordinul de protecție emis de Judecătoria Mangalia la data de 20 noiembrie a.c.

Bărbatul a fost reținut, pentru 24 de ore, condus și încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța.

Astăzi, 19 decembrie, a fost prezentat instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă, pentru 30 de zile, propunere ce a fost admisă.




Consilierii locali au REFUZAT să acopere pierderile Goldterm: Se solicită un audit care să stabilească UNDE se duc banii societății

centrala

Nici bine nu s-au reunit în ședință că, pe masa consilierilor din Mangalia a „răsărit” un proiect de hotărâre prin care se solicită acoperirea, din banii localnicilor, a pierderilor de la Goldterm, societatea care furnizează, la prețuri astronomice, agent termic.

Este o tradiție a actualei administrații publice locale ca, la finalul fiecărui an, să solicite acoperirea din banul public a datoriilor astronomice ale Goldterm SA Mangalia. Și asta în condițiile în care, la Mangalia, prețul gigacaloriei unul din cele mai mari din România.

Potrivit unui comunicat al Primăriei Mangalia, de la începutul sezonului rece 2022 – 2023 a fost eliminată subvenția acordată la costul de producție al gigacaloriei pentru persoanele fizice și juridice racordate la sistemul centralizat de termoficare, prețul de facturare aprobat de ANRE urmând să fie de 838,18 lei (TVA inclusă).

Prețul este enorm, dacă este să ținem cont că economia Mangaliei este în plin proces de prăbușire.

Fără șantierul naval și cu turismul pus pe butuci din cauza taxelor și impozitelor, dar și a lipsei de viziune a Primăriei și Organizației locale care ar fi trebuit să se ocupe de acest domeniu, cei mai mulți dintre locuitori au ajuns în pragul sărăciei.

Goldterm nu dă vina pe actuala administrație pentru situația în care se află. Nici nu ar putea: (încă) directorul societății, Dorinel Colgiu, ARESTAT și cercetat penal pentru șpăgi de zeci de mii de euro, este un prieten apropiat al edilului Cristian Radu.

În schimb, Goldterm dă vina pe… greaua moștenire!

De vină ar fi “vechimea rețelelor din cauza lipsei de investiții în sistem”, dar și “supradimensionarea sistemului față de consumatorii reali”. Cu alte cuvinte, prețul enorm al gigacaloriei a dus la debranșarea în masa a mangalioților, dar aceștia sunt de vină pentru falimentul de care se apropie Goldterm.

Pierderile Goldterm Mangalia sunt de 5 milioane de lei. Societatea și primarul Cristian Radu, inițiatorul HCL-ului, au cerut ca, din taxele locuitorilor, să fie “acoperită” suma de 4,8 milioane de lei (aproape un MILION de euro!).

Consilierii locali, întruniți aseară în ședință, au amânat proiectul și au solicitat, în schimb, realizarea unui audit intern la Goldterm, pentru a se vedea, concret, pe unde se “pierd” banii strânși de la populație.

Pe aceeași temă:

OFICIAL: Începe judecata lui Dorinel Colgiu, acuzat de luare de mită

Consilierii locali nu se mai opresc din ședințe: Au convocat încă una în aceast seară. Iată ce se votează!




UPDATE: Lucrare programată în localitatea Cumpăna și în mai multe zone din municipiul Constanța, 18-19 decembrie 2024!

RAJA - opriri apă

În cursul nopții trecute, echipele RAJA au depus eforturi susținute în toate punctele de lucru deschise pentru realizarea lucrării programate în perioada 18 – 19 decembrie 2024.

Lucrările de cuplare a conductei de 500 mm și înlocuirea unui segment de 50 de metri din conducta principală, intervenții ce au avut un grad ridicat de complexitate,  s-au finalizat cu succes. În prezent au fost demarate manevrele de vane pentru umplerea instalației și intrarea în presiune a rețelei.
Având în vedere lungimea, diametrul instalației și debitul de apă, furnizarea apei va fi reluată progresiv, în fiecare zonă afectată, pe măsură ce sistemul va intra în presiune.
Reluarea va depinde de topografia rețelei, iar la capetele de coloană și etajele superioare pot apărea abateri de la acest program. Estimăm că sistemul va necesita aproximativ 3 ore pentru a atinge presiunea optimă necesară furnizării apei la parametrii corespunzători.
După reluarea furnizării, apa poate prezenta modificări temporare ale calității, cum ar fi turbiditatea și schimbări de culoare. Recomandăm abonaților să evite consumul de apă potabilă și să o utilizeze doar în scopuri casnice până la limpezire.



ATENȚIE! Mâine se sistează furnizarea energiei electrice la Mangalia

Rețele Electrice România

Rețele Electrice România anunță că mâine, 19 decembrie 2024, se va sista furnizarea energiei electrice în mai multe cartiere din Mangalia.

Iată zonele afectate:

Municipiul Mangalia, cu străzile: Ștefan cel Mare zona semafor, Oituz – întrerupere parțiala, Geamia, Școala Generală nr. 5, Clinica Aqua, SC Ambra Trade (Banca Transilvania), magazine zona semafor Strada Ștefan cel Mare – 8.00-16.00

Mangalia, cu strada Mihail Kogalniceanu – întrerupere parțială 8.30-16.30.




Sindicaliștii Navalistul despre disponibilizările MASIVE de la Damen Mangalia: „Există riscul ca șantierul, dintr-un obiectiv strategic, să devină doar un simplu obiectiv turistic”

Damen Shipyards Mangalia SA

Comunicat de presă

Sindicatul Liber Navalistul (SLN) își exprimă ferm dezacordul față de decizia administratorilor Damen Shipyards Mangalia SA de a disponibiliza 295 de angajați. Această măsură drastică de reducere semnificativă a numărului de posturi și, implicit, a numărului de angajați deja aflat la cel mai mic nivel din istoria șantierului, nu poate fi justificată exclusiv prin necesitatea reducerii costurilor.

Decizia a fost anunțată inițial printr-un mesaj în această dimineață și confirmată ulterior în presă. SLN consideră inacceptabilă lipsa de transparență și consultare în luarea unei astfel de măsuri, care are un impact direct asupra angajaților și familiilor lor. O astfel de comunicare nu este adecvată între partenerii sociali, mai ales într-o problemă deosebit de importantă pentru angajații societății.

SLN subliniază că soluțiile durabile și eficiente nu pot include sacrificarea resursei umane esențiale pentru funcționarea și redresarea șantierului. Este imperativ ca toate părțile implicate să colaboreze pentru a găsi alternative viabile care să evite concedierile colective. Disponibilizările masive nu constituie o soluție, ci doar amână rezolvarea problemelor reale, pierzând astfel un personal valoros, esențial pentru competitivitatea șantierului.

Viitorul șantierului din Mangalia depinde de implementarea unui plan de reorganizare și redresare care să includă investiții strategice și sprijin financiar pentru contractarea unor proiecte majore ce vor asigura reluarea activității la capacitatea sa optimă și vor oferi șanse reale de redresare. Fără o colaborare între toate părțile implicate, inclusiv autoritățile statului român și partenerii economici, riscul ca șantierul, aflat în insolvență și incapacitate de plată, să își piardă șansele de redresare și să ajungă la faliment devine inevitabil.

SLN solicită cu fermitate administratorilor Damen Shipyards Mangalia SA, acționarilor și tuturor părților interesate să inițieze urgent un dialog pentru identificarea de soluții alternative care să nu impună sacrificarea angajaților.

În absența unor măsuri concrete pentru redresarea șantierului și protejarea locurilor de muncă, viitorul acestui șantier naval, esențial pentru economia locală și interesul strategic național, este grav amenințat, existând riscul ca dintr-un obiectiv strategic de interes național să devină doar un simplu obiectiv turistic.

SLN reafirmă angajamentul său de a apăra drepturile angajaților și de a sprijini dezvoltarea șantierului prin soluții sustenabile. De asemenea, precizăm că am făcut demersuri anterioare către autoritățile statului, inclusiv către Guvernul României, Prim-Ministrul, cât și către Administrația Prezidențială, pentru a atrage atenția asupra acestei situații critice și pentru a solicita intervenții proactive în sprijinul angajaților și al redresării șantierului.

Sindicatul Liber Navalistul




Consilierii locali nu se mai opresc din ședințe: Au convocat încă una în aceast seară. Iată ce se votează!

Consiliul Local Mangalia

La doar două ore după formarea comisiilor de specialitate, consilierii PSD, PNL, AUR și USR au intrat iar în ședință de consiliu.

Iată ce vor aproba aleșii locali:

Convocator-Sedinta-extraordinara-convocata-de-indata-din-data-de-18.12.2024-ora-17.00-PDF-EDITABIL

Pe aceeași temă:

(VIDEO) Reprezentanții PNL au revenit în Consiliul Local Mangalia și au votat comisiile de specialitate alături de colegii lor




Polițiștii au luat la puricat vânzătorii de petarde din Mangalia. Ce nereguli au descoperit

Pocnitori și petarde

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Mangalia au acționat pentru verificarea legalității operațiunilor cu articole pirotehnice.

În cadrul acțiunilor derulate, au fost verificate mai multe spații comerciale aflate în zona pieței centrale.

În urma activităților desfășurate, polițiștii au descoperit 7 baterii pirotehnice din categoria F2, 32 de baghete de artificii din categoria F2 și 44 de cutii cu petarde din categoriile F1 și F2.

Acestea au fost indisponibilizate, în vederea continuării cercetărilor.

În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de efectuarea de operațiuni cu produse pirotehnice fără drept.

Citește și:

Zeci de sancțiuni contravenționale aplicate de polițiștii din Mangalia șoferilor indisciplinați




Zeci de sancțiuni contravenționale aplicate de polițiștii din Mangalia șoferilor indisciplinați

Poliția Rutieră Mangalia

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Mangalia – Biroul de Siguranță Rutieră au desfășurat o acțiune pentru creșterea gradului de siguranță rutieră, prin depistarea și luarea măsurilor legale față de șoferii care nu respectă regulile de circulație.

În cadrul activităților desfășurate, au fost legitimați 16 conducători auto și au fost verificate tot atâtea vehicule.

10 șoferi au fost testați cu aparatul etilotest.

În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 36 de sancțiuni contravenționale, 14 dintre acestea fiind aplicate pentru nerespectarea regimului legal de viteză.

Valoarea sancțiunilor contravenționale este de aproximativ 14.000 de lei.

Pe aceeași temă:

Șofer fără permis de conducere, depistat de polițiști pe Șoseaua Constanței




(VIDEO) Reprezentanții PNL au revenit în Consiliul Local Mangalia și au votat comisiile de specialitate alături de colegii lor

Consiliul Local Mangalia

Consilierii PNL au revenit în plenul Consiliului Local Mangalia. Astăzi, alături de colegii lor de la PSD, AUR și USR, cei opt consilieri PNL au aprobat comisiile de specialitate ale Consiliului Local Mangalia.

Toate cele trei comisii au primit girul celor 17 aleși locali prezenți la ședință.

Iată componența noilor comisii:

  • Comisia de Urbanism și Amenajare teritorială și Juridică: Nicolae Moroianu (AUR), Semiran Abdurefi (USR), Neculai Tănasă (PSD), Griguță Nicoleta (PNL), Andrei Daniel Sorin (PNL)
  • Comisia Economică, Fonduri Europene, Turism și Industrie: Paul Foleanu (PSD), Lucian Vișa (USR), Victor Bădică (PSD), Dragoș Angelescu (PNL), Răzvan Ion (PNL), Cosmin Trușcă (AUR), Gabriel Banu (PNL).
  • Comisia Socială, Sănătate, Cultură și Învățământ: Mohammad Murad (AUR), Elena Cerchez (PSD), dr. Dan Lefter (AUR), Zanfir Iorguș (PSD), Leila Ali (PNL), Lucian Luca (PNL), Ioniță Dragoș (PNL).

https://studio.youtube.com/video/_uGeJVtBNNA/edit

Pe aceeași temă:

Ultima oră! Astăzi se constituie comisiile de specialitate ale Consiliului Local Mangalia




Ultima oră! Astăzi se constituie comisiile de specialitate ale Consiliului Local Mangalia

Ședință de consiliu

Consilierii locali sunt chemați în ședință extraordinară convocată de îndată.

În cadrul întâlnirii urmează să se anuleze HCL-ul privind constituirea comisiilor de specialitate și să se constituie noile comisii.

Potrivit prefectului județului Constanța, Adrian Picoiu, comisiile au fost constituite, inițial, fără propuneri venite din partea PNL Mangalia, astfel încât acesta a solicitat anularea HCL-ului inițial și aprobarea unui HCL nou.




ALERTĂ! Un deținut a EVADAT de sub escortă la Judecătoria Medgidia UPDATE: Bărbatul a fost PRINS!

IMG-20241218-WA0013[1]

La data de 18 decembrie a.c., polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Constanța au fost sesizați cu privire la faptul că un deținut ar fi evadat de sub escorta penitenciarului, de la sediul Judecătoriei Medgidia.

Persoana în cauză se numește DUMITRU MARIUS MĂDĂLIN și are 21 de ani.

Bărbatul a fost condamnat, în primă instanță, la pedeapsa de 3 ani de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.

La data evadării, DUMITRU MARIUS MĂDĂLIN era îmbrăcat cu hanorac și pantaloni negri.

Polițiștii desfășoară activități specifice pentru depistarea și încarcerarea bărbatului.

Cetățenii care dețin informații cu privire la locul unde s-ar afla această persoană sunt rugați să apeleze numărul de urgență 112.

UPDATE:

La data de 18 decembrie a.c., în jurul orei 16.00, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Constanța , cu sprijinul polițiștilor de frontieră, l-au depistat pe numitul DUMITRU MARIUS MĂDĂLIN, în extravilanul orașului Cernavodă.

Bărbatul se află acum în custodia polițiștilor și va fi escortat la sediul poliției, în vederea luării măsurilor legale ce se impun.




Se oprește apa în localitatea Cumpăna și în mai multe zone din municipiul Constanța

RAJA - opriri apă

Pentru executarea unor lucrări de investiții, RAJA SA va întrerupe furnizarea apei potabile începând din această seară – 18 decembrie 2024, ora 22.00, până mâine – 19 decembrie 2024, ora 14.00.

Pe timpul desfășurării intervențiilor, vor fi afectați de lipsa apei consumatorii din localitatea Cumpăna, dar și abonații din următoarele zone din municipiul Constanța:

  • Cartierele Medeea, CET, Anda, Viile Noi, Veterani, Km 4-5 și Km 5;
  • Zonele Oil Terminal, Faleză Sud – Poarta 6, Industrială, Doraly și Comercială Constanța Sud;

Reluarea furnizării apei potabile se va realiza progresiv, în fiecare zonă afectată, cu precizarea că la capetele de coloană și la etajele superioare pot să apară abateri de la acest program.

În perioada sistării furnizării apei, echipele de intervenție vor efectua lucrările de cuplare a conductei cu diametrul de 500 mm la sistemul centralizat. Din cauza vechimii, de peste 60 ani, s-a impus înlocuirea unui segment pe o lungime de aproximativ 50 metri, în zona intersecției bd. Aurel Vlaicu cu str. Industrială.

Totodată, se va înlocui și sistemul de vane de legătură cu conducta DN 600, ce asigură o mare parte din necesarul de apă pentru Stația de pompare și tratare Constanța Sud (Bifurcație Cumpăna). Lucrările au fost demarate în urmă cu mai bine de două săptămâni, perioadă în care s-a realizat pozarea conductei în teren, s-au montat vanele pe noul tronson, urmând să fie realizată doar partea de cuplare/sudură și montare debitmetre pentru reglarea presiunii. Înlocuirea acestor secțiuni din conductele principale, DN 500 și DN 600, s-a realizat în regim de urgență, existând riscul major ca acestea să cedeze și o mare parte a consumatorilor să sufere de lipsa apei potabile pe o perioadă nedeterminată.

 




(GALERIE FOTO) Primăria Pecineaga a accesat un proiect de 200.000 de euro pentru dotarea cu echipamente moderne a unităților de învățământ din comună

Mobilier modern la Pecineaga

Primăria Pecineaga a accesat un proiect prin PNRR, prin care elevii comunei vor beneficia de echipamente digitale și materiale didactice de ultimă generație, achiziționate cu fonduri europene.

Potrivit directorului Școlii Gimnaziale nr. 1 Contraamiral Petrică Stoica, prof. dr. Loredana Dima, valoarea totală a grantului este de 969.042 lei, din care Primăria Pecineaga a contribuit cu 17.850 de lei.

“Prin acest proiect Primăria Pecineaga a achiziționat mobilier și materiale didactice pentru dotarea sălilor de clasă, a achiziționat echipamente și resurse tehnologice digitale, mobilier specific, inclusiv echipamente digitale pentru dotarea cabinetului de consiliere și asistență pedagogică.

Tot prin proiectul primăriei s-a reușit, totodată, cumpărarea mobilierului specific și a materialelor didactice specifice pentru dotarea spațiilor cu echipamente și aparatura sportivă precum și a materialelor didactice pentru desfășurarea activităților sportive atât pentru elevi cât și pentru preșcolari”.

De „Proiectul PNRR al UAT Pecineaga – Dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a unităților de învățământ din Pecineaga” vor beneficia 370 de copii, de la cele trei școli și de la grădinița din comună.

Mobilier modern la Pecineaga
Mobilier modern la Pecineaga

Mobilier modern la Pecineaga

Mobilier modern la Pecineaga
Mobilier modern la Pecineaga

Mobilier modern la Pecineaga
Mobilier modern la Pecineaga

Mobilier modern la Pecineaga
Mobilier modern la Pecineaga

Mobilier modern la Pecineaga
Mobilier modern la Pecineaga

Mobilier modern la Pecineaga
Mobilier modern la Pecineaga

Mobilier modern la Pecineaga
Mobilier modern la Pecineaga

Mobilier modern la Pecineaga
Mobilier modern la Pecineaga

Mobilier modern la Pecineaga
Mobilier modern la Pecineaga




Anul acesta Crăciunul este întâmpinat la Limanu „După datina străbună”: Sunteți invitați la un spectacol extraodinar cu obiceiuri de iarnă și jocuri tradiționale

IMG-20241217-WA0087[1]

Joi, 19 decembrie 2024, la Sala de Sport din Comuna Limanu, de la ora 17.00, sunteți invitați la un spectacol extraodinar cu obiceiuri de iarnă și jocuri tradiționale, aduse de Ansamblul Artistic Profesionist „Ciprian Porumbescu” al Centrului Cultural ,,Bucovina” (Consiliul Judeţean Suceava).

Alături de artiștii profesioniști vor veni și colindătorii școlilor gimnaziale din comuna Limanu.

Cu o activitate de 70 de ani dăruiţi scenei, artiştii suceveni care au dus în lume cântecul şi jocul popular românesc vor veni alături de noi, la Limanu, într-un spectacol eveniment, pentru a ne bucura împreună de tradiţiile şi valorile folclorice ale obiceiurilor de iarnă.

Dirijor: concert-maestru Adrian SEMENIUC

Aranjamente orchestrale: George SÎRBU, Viorel LEANCĂ, Răzvan MITOCEANU și Mihai COTOS

Coregraf: George PALANIUC

Manager: Sorin FILIP

Soliști: Sorin Filip, Vlad Dochița, Lucica Păltineanu, Dana Dăncilă, Leonard Raicu, Ionuț Peiu, Diana Lungu

Organizatori:

  • Primăria Comunei Limanu #comuna limanu
  • Asociația pentru Păstrarea Tradițiilor Intercomunitare – APTI
  • Asociația de Părinți Limanu



Primăria Pecineaga a oferit 500 de pachete de sărbători pentru micuții comunei

Pecineaga

500 de micuți din Pecineaga au primit, din partea Primăriei și Consiliului Local, pachete pline de dulciuri.

„Ca în fiecare an, Primăria Pecineaga a oferit preșcolarilor și școlarilor din unitățile de învățământ din localitate, dar și întregului colectiv al Școlii Gimnaziale nr. 1 Contraamiral Petrică Stoica, pachete de sărbători.

În așteptarea lui Moș Crăciun, cei mici au fost extrem de bucuroși de dulciurile primite”, ne-a declarat primarul comunei Pecineaga, Marian Makkai.




A luat sfârșit campania de sterilizări de la Pecineaga. Sute de animăluțe vor avea o viață mai bună

Campanie Pecineaga

Campania de sterilizări gratuite de la Pecineaga a luat sfârșit. După 5 zile pline de muncă, 421 de animale nu vor mai suferi si nu vor mai aduce pe lume urmași, care, la rândul lor, aveau să ducă o viață de chin pe străzi.

Acțiunea, susținută de voluntarii coordonați de Elena Motoc și de sprijinul Gabrielei Ionescu din Mangalia, a beneficiat, din plin, de ajutorul Primăriei Pecineaga.

O comună mică, dar cu oameni inimoși, care au înțeles beneficiile ce decurg din sterilizarea animăluțelor cu și fără stăpân.

„Mulțumim din suflet doctorilor Irina Corbu-Rudnic, Mircea Stefanache, Cristina Ștefania, echipei George Anghel, Anca Cruceru, Alexia Suarasan, Omina Ed și tuturor voluntarilor.

Mulțumim Primăria Pecineaga pentru tot sprijinul acordat!

Și cele mai multe mulțumiri și gânduri bune partenerului nostru Susy Utzinger Stiftung für Tierschutz – SUST fără de care toate aceste lucruri nu ar fi posibile.

Sperăm ca oamenii vor înțelege ca sterilizarea rămâne singura soluție pentru a stopa înmulțirea necontrolată a animalelor și pentru a reduce chinurile animalelor fără stăpân.

Nu în ultimul rând mulțumim tuturor stăpânilor care și-au adus animalele la sterilizat dar si oamenilor cu suflet mare care au prins și adus animale fără stăpân!”, a transmis Elena Motoc, coordonatorul voluntarilor.

Pe aceeași temă:

(GALERIE FOTO) Campanie MASIVĂ de sterilizări la Mangalia: „Ne-au călcat pragul oameni simpli, cu animăluțe aduse în cărucioare sau colivii, numai pentru a le oferi o viață mai bună”




Mangalia, orașul unde primăria pune LACĂT pe cultură: Unde a ajuns fondul de carte al Bibliotecii Franceze, la șapte ani de la dispariția Luminiței Dumitrescu

Biblioteca Franceză

În urmă cu șapte ani, pe 16 decembrie, a trecut în neființă Luminița Dumitrescu, cofondatoare a Bibliotecii Franceze Arthur Rimbaud din Mangalia și bibliotecară.

Într-o scrisoare adresată celor care nu au uitat-o pe Luminița, dar nici ceea ce a însemnat Biblioteca Franceză Arthur Rimbaud pentru Mangalia, Jean-Pierre Marcoux, co-fondatorul bibliotecii spune că:

„Această dată simbolică îmi oferă ocazia să vă informez despre acțiunile întreprinse în urma închiderii bibliotecii, prin decizia primarului municipiului Mangalia, la 1 februarie 2023.

Această decizie arbitrară de neînțeles a pus capăt acțiunii noastre de solidaritate culturală și de promovare a lumii francofone din România, care a durat 34 de ani.

Cu toate acestea, am vrut să facem totul pentru a ne asigura că această acțiune continuă sub alte forme.

Așa se face că, de îndată ce a fost anunțată condamnarea la moarte a Bibliotecii Franceze din Mangalia, am apelat la Biblioteca Franceză Eugène Ionesco din Galați, ultima bibliotecă franceză independentă din România, pentru a examina ce am putea salva împreună în folosul lor.

De la începutul lunii februarie 2023, am trimis la Galați toate echipamentele informatice care tocmai fuseseră achiziționate și neînregistrate: 18.000 de cărți electronice precum și materialul dedicat lui Arthur Rimbaud oferit la acea vreme de Primăria Charleville-Mézières.

Totodată am trimis și expoziția „La Malle Rimbaud”, cărți, picturi și busturi dedicate copilului teribil din Charleville și am donat cele 10.500 de cărți rămase în bibliotecă Ambasadei Franței la București pentru a crea o „Bibliotecă Franceză Arthur Rimbaud” la Cincu.

O donație oficială a fost făcută pe 24 iunie 2023 în beneficiul statului francez. (…)

Între timp, Ambasada pare să fi renunțat definitiv la recuperarea cărților pe care primăria Mangalia refuză să le înapoieze și a decis să le lase să putrezească, în continuare, în subsolurile ce aparțin primăriei”.

Fondurile rămase în vistieria Asociației care între timp s-a desființat, vor fi trimise la „Maison Arthur Rimbaud” din Harar (Etiopia), iar 4.000 de euro au fost donați pentru Biblioteca Franceză Eugène Ionesco din Galați.

Acesta din urmă a alocat întreaga sumă renovării complete a sistemului de încălzire al bibliotecii (cazan pe gaz, calorifere și conducte).

În plus, s-a decis ca una dintre camerele bibliotecii să fie numită după Arthur Rimbaud.

“Recent, am putut să le trimitem plăcuțele comemorative dedicate lui Arthur Rimbaud și Luminiței Dumitrescu pe care le finanțase orașul Charleville-Mézières, dar pe care primarul Mangaliei refuzase să le instaleze.

Astfel aniversarea a 170 de ani de la nașterea lui Arthur al nostru ar putea fi sărbătorită acolo cu demnitate, pe 20 octombrie”, mai spune Jean-Pierre Marcoux.

32 de ani de prietenie româno-franceză la Mangalia

Istoria Bibliotecii „Arthur Rimbaud“, una dintre cele mai bogate din România în ceea ce priveşte fondul de carte în limba franceză, a început acum imediat după Revoluție. Instituţia de cultură era cea de a doua de acest fel înfiinţată în ţara noastră, după Revoluţia din 1989.

În 1991, ca să nu îi fie furate ferestrele, biblioteca era păzită şi noaptea.

În tot acest timp, bibliotecar la „Arthur Rimbaud“ a fost Luminiţa Dumitrescu.

Într-un interviu pe care ni l-a acordat în urmă cu mulți ani, Luminița ne spunea: „întrebată fiind de către francezii ce au venit la Mangalia pentru a întinde o mână de ajutor imediat după 1989, le-am spus că nu vreau nimic altceva decât… cărţi! Le-am spus că nu vreau nici îmbrăcăminte, nici alimente, nimic altceva decât să fiu „îngropată“ în cărţi, iar ei s-au ţinut de cuvânt“.

Prietenii mei, cei mai mulţi din Charleville-Mezieres, oraşul natal al lui Rimbaud, au dat anunţ la gazeta locală: „Mangalia vrea cărţi în limba franceză!“

În primele luni m-am trezit cu 42 de colete pline cu cărţi, pe care le-am stocat mai întâi la mine, iar apoi la vărul meu, ce locuia într-un apartament vizavi de al meu şi, când nu am mai avut loc, într-un garaj. Din păcate, din cele 2.600 de volume câte aveam în momentul în care am primit spaţiul pentru crearea bibliotecii, cele din garaj s-au distrus din cauza frigului şi umezelii“.

În 1991, anul Arthur Rimbaud, Luminţa Dumitrescu a vrut să doneze volumele strânse de la prietenii francezi bibliotecii municipale. Nu s-a putut pentru că, pur şi simplu, Mangalia avea unica biblioteca închisă! În cele din urmă cărţile au ajuns în spaţiu din centrul oraşului, „Arthur Rimbaud“ fiind deschisă de fostul primar al oraşului, Nicolae Sideri.

Biblioteca Franceză din Mangalia a fost inaugurată în luna mai 1992, având un fond de carte de 6.000 de volume. Fondatorii bibliotecii au fost, la vremea respectivă, Primăria Mangalia, Club des Vacances Modernes (CVM) şi Asociaţia „Tourisme et Loisirs“ Ardennes (ATLAS) din Charleville Meziere, condus de Jean Pierre Marcoux.

Viceprimarul de atunci, Viorel Stamate, ajunsese să doarmă în sediul bibliotecii, pentru a nu mai fi furate ferestrele.

Cititorii fideli ai bibliotecii franceze – elevii şi turiştii

După deschiderea bibliotecii, s-au făcut apeluri la donatori din toată Franţa. Volume de beletristică, albume, dicţionare, istorii literare, alături de câteva sute de documentare imprimate pe casete video şi CD-uri, umpleau, până la refuz, biblioteca. Cititorii cei mai fideli erauelevii din Mangalia. Însă, în fiecare vară, biblioteca se umplea şi cu turiştii francofili sosiţi în sudul litoralului, la tratament balnear.

Tot aici aveau loc şi cele mai multe dintre activităţile cultural-educative în limba franceză organizate de şcolile şi liceele din Mangalia.

Printre colaboratorii bibliotecii sau numărat profesorii Peghi Marcu, Maria Tudoraşcu, Alina Nicolae, Angelica Andrei, Alexandra Necula şi mulţi alţii.

Pe aceeași temă:

(video) După aproape 32 de ani, Biblioteca Arthur Rimbaud își închide, pentru totdeauna, ușile…