4 mai 2024

25 de saltele anti-escară, în valoare de 30.000 de lei, donate de Lucia Benovici Portmann Spitalului Mangalia

img_4958Astăzi, 23 decembrie 2016, a avut loc festivitatea prilejuita de donatia pe care Spitalul Municipal din Mangalia a primit-o din partea asociatiei “Verein Medikamenten-, Medizinal- und Spitalgeräte-Hilfe für Rumänien, Lucia Benovici Portmann”, prin Daniela Scarlat, reprezentantul în România al acestei asociaţii. Doamna Lucia Benovici Portmann, cetăţean elveţian şi preşedinta acestei asociaţii este membru de onoare al Rotary Club Mangalia şi partener cu acesta în acţiunile pe care le desfăşoară în domeniul medical. Donaţia facută constă în 25 saltele anti-escară, de calitate superioară, în valoare de 30.000 de lei, sosite la Spitalul Municipal Mangalia cu doar cateva zile înaintea Crăciunului.

La eveniment au participat membrii Clubului Rotary Mangalia, preşedintele Rotary Nancy Podgoreanu, managerul spitalului, doctor Dan Lefter, cadre medicale şi reprezentanţi ai presei locale.

Lucia Benovici Portmann are o activitate umanitară în România de peste 25 ani. A creat în Elveţia Asociaţia de Ajutor pentru România cu Medicamente, Aparatura Medicală şi de Spital, iniţial cu participarea membrilor familiei sale, ulterior alăturându-se cauzei sale prieteni, vecini şi cunoscuţi. Printre aceştia s-a numărat şi Michael Jaeger, vicepreşedintele asociaţiei. Astăzi îi sunt aproape, în demersul său, aproximativ 80 de elveţieni, oameni care îşi folosesc influenţa pentru a convinge şi pe altii să doneze pentru România.img_4957

Doamna Benovici este legată de România prin originile sale. Bunicul ei, român, a ajuns în Elvetia în 1900 în locul unde Lucia Benovici Portmann locuieşte în prezent, oraşul Chur, oraş al romanşilor de sub Alpi, elveţieni care au aceleaşi rădăcini ca şi noi, românii, vorbesc şi se comportă la fel. Această doamna şi asociaţia pe care a creat-o au făcut şi fac numeroase donaţii pentru spitalele din România. Printre locaţiile pe care le-a ajutat de-a lungul anilor se regăsesc instituţii medicale din Iaşi, aproape toate spitalele din Braşov, Săcele, Sinaia, Sâmbata de Sus, Bucureşti (Cantacuzino, Titan, Colentina, Spitalul de Urgenţă, clinici psihiatrice si ginecologice, camine de batrani si copii ai strazii si nenumarate cabinete particulare). O altă iniţiativă a doamnei Benovici, pe care dorim să o menţionam este atelierul “Sub Stele”. “Sub Stele” este locul unde copiii orfani şi cu probleme de viaţă învaţă o meserie, lucrează şi îşi câştiga existenţa.

„Generozitatea doamnei Lucia Benovici Portmann, prin toate acţiunile sale ne-a inspirat pe noi, cei prezenţi la eveniment, să acordăm mai multă atenţie şi preocupare pentru a promova România şi proiectele de aici către potenţiali parteneri care preţuiesc seriozitatea, corectitudinea şi implicarea”, ne-a declarat Daniela Scarlat, membru Rotary Club Mangalia, past-president 2006-2007.