28 aprilie 2024

372 de  candidați  (29,43 %) au promovat examenul  național de bacalaureat, sesiunea august-septembrie 2019  

În urma centralizării notelor obținute de absolvenții de liceu la examenul național de bacalaureat, sesiunea august-septembrie 2019, gradul de promovare, înainte de contestații,  înregistrat la  nivelul judeţului Constanţa este de 29,43 % (372 de candidați), astfel:

 

Contestațiile pot fi depuse  astăzi, 3 septembrie a.c., în intervalul orar 12.00 – 16:00, iar rezultatele finale vor fi publicate sâmbătă, 7 septembrie 2019.

Examenul de bacalaureat se consideră promovat de către absolvenţii de liceu care îndeplinesc, cumulativ, următoarele condiţii: au susţinut probele de evaluare a competenţelor, au susţinut toate probele scrise şi au obţinut cel puţin nota 5 la fiecare dintre acestea și  au obţinut cel puţin media 6 (șase) la probele scrise.