2 mai 2024

5.067 de candidați din județul Constanța participă la Bacalaureatul 2019 !

Astăzi a debutat prima sesiune a examenului de Bacalaureat, cu susținerea probelor de evaluare a competențelor lingvistice și digitale. Pentru această sesiune, la nivelul judeţului Constanţa, s-au înscris 5 067 candidaţi, dintre care 4 275 sunt absolvenţi ai seriei curente şi 792 ai seriilor anterioare.

4 309 candidați susţin prima probă – evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română.
În acest sens, Inspectoratul Şcolar Judeţean Constanţa a stabilit 51 centre de evaluare a competențelor lingvistice și digitale, 25 dintre acestea fiind în municipiul Constanța.

Calendarul examenului de bacalaureat național, sesiunea iunie- iulie 2019 este stabilit de Ministerul Educației Naționale, după cum urmează:

  • 3 – 4 iunie – evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română
  • 5 – 6 iunie – evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă
  • 7, 10, 11 iunie – evaluarea competentelor digitale
  • 12 – 13 iunie – evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională
  • 1 iulie – proba scrisă la Limba si literatura română
  • 2 iulie – proba scrisa la Limba și literatura maternă
  • 3 iulie – proba scrisă obligatorie a profilului
  • 4 iulie – proba scrisă la alegere a profilului și specializării
  • 8 iulie – afișarea primelor rezultate; depunerea contestațiilor
  • 13 iulie – afișarea rezultatelor finale

Evaluarea competentelor lingvistice de comunicare orală în limba română se face, pentru fiecare candidat, de către doi profesori examinatori, dintre care unul este cadrul didactic care a predat disciplina respectivă la clasă, iar celălalt este un alt cadru didactic, de aceeași specialitate, din unitatea de învățământ.

Pentru elaborarea răspunsurilor, se acordă fiecărui candidat câte 15 minute, iar pentru susținerea acestora în fața comisiei, câte10 – 15 minute. Nivelul de competență lingvistică pe care îl obțin candidații se stabilește de către cei doi profesori examinatori din comisie, pe baza grilei descriptorilor: utilizator mediu, utilizator avansat și utilizator experimentat.