Consilierii au renunţat la o co-finanţare din bugetul local de 700.000 de euro. Au ales o variantă mai ieftină!
Consilierii locali au renunţat, ieri, prin vot, la un proiect cu finanţare europeană, prin Ministerul Dezvoltării alegând, în schimb, un proiect POS Mediu. Concret, primul proiect, în valoare de aproape 3 milioane de euro, ce vizează „reabilitarea canalizării în mai multe cartiere din zona străzii de variantă a oraşului“, realizat prin Ministerul Dezvoltării, fusese declarat drept eligibil, dar co-finanţarea locală era de numai puţin de 700.000 de euro (20% din valoarea sa). Consilierii au considerat că oraşul nu dispune, la ora actuală, de o sumă atât de importantă, mai ales că primăria este îngropată în datorii, cifrate la peste 12 milioane de euro. Co-finanţarea ar fi urmat să fie achitată în doi ani.
În schimb, aleşii locali au ales o altă variantă: un proiect POS Mediu, cu aceeaşi valoare, pentru care urmează să se efectueze documentaţia necesară aprobării şi a cărui co-finanţare este de numai 2%, adică 70.000 de euro. În urma reabilitării, reţeaua modernizată prin proiect, urmează să fie acordată, în folosinţă gratuită, RAJA SA.
de ce sa fie data gratuit la RAJA? RAJA nu stie la sfarsit de an decat sa declare profit record,dar bani nu baga nicaieri. sunt strazi in Mangalia unde canalizarea si apa curenta este trasa din banii cetatenilor,nicidecum ai RAJA…