24 noiembrie 2024 1:49

Lucrările de reparaţii ale „Flaminiei“, demarate oficial. Valoarea contractului este de 22 milioane de dolari

Daewoo Mangalia Heavy Industries a găzduit astăzi conferinţa de presă referitoare la demararea proiectului de reparaţie şi construcţie ale unei părţi a navei „Flaminia“. Potrivit reprezentantului Biroului de Presă al DMHI, Andrei Mihai, MSC „Flaminia“, portcontainer sub pavilion german, a fost construit de Daewoo Shipbuilding and Marine Engineering, în 2001. Lucrările de reparaţii şi reconstrucţie a porţiunii avariate în urma unui incendiu de proporţii, vor fi finalizate la finele lunii mai.

În acest timp, angajaţii şantierului Daewoo Mangalia vor îndepărta structura de oţel avariată, vor înlocui cele 94 de bloc-secţii distruse în incendiu, precum şi echipamentele, sistemele, cablurile electrice de forţă şi comanda afectate, iar la final vor vopsi aceste zone, precum şi corpul portcontainerului. Valoarea contractului de refacere a „Flaminiei“ este de 22 milioane de dolari. Reprezentanţii DMHI afirmă că proiectul este unul standard, ce nu reprezintă un posibil pericol pentru mediul înconjurător mai mare decât al unei lucrări obişnuite. Nava a fost testată radioactiv în momentul în care a intrat în şantierul din Mangalia, rezultatul fiind negativ.

Bomba plutitoare „Flaminia“, în pericol de a se rupe în două

În 2012, MSC „Flaminia“ ardea parţial, în urma unei explozii. Structura sa de rezistenţă i-a fost, atunci, grav afectată: din jumătate de vapor a rămas doar carcasa, existând pericolul ca nava să se rupă în două. În acel moment, vaporul avea la bord aproape 3.000 containere pe care le transporta din Statele Unite spre Belgia. 150 dintre acestea conţineau substanţe clasificate drept deşeuri periculoase. Atunci când vasul a explodat, 120 dintre containere au fost distruse, iar încărcătura lor a ajuns în toate compartimentele navei. În urma incendiului declanşat la bord şi-au pierdut viaţa trei marinari.

În luna martie a anului trecut, vaporul a ajuns în România, la Constanţa şi Mangalia, unde au fost descărcate o parte din containerele afectate de incendiu. Ulterior, nava a plecat către Germania şi Danemarca, unde a fost descărcată şi decontaminată. DMHI este şantierul declarat câştigător al licitaţiei organizate de proprietarul ce a dorit repararea portcontainerului.