25 iulie 2024 9:57

Forţa Civică Mangalia şi-a inaugurat sediul: Doru Munteanu, noul preşedinte al filialei!

Forţa Civică Mangalia şi-a inaugurat, ieri, sediul filialei locale. Acesta se află pe Şos. Constanţei, lângă Biblioteca Franceză şi va avea un program zilnic, de la 10.00 la 18.00. La eveniment au participat preşedintele FC, Mihai Răzvan Ungureanu, vicepreşedintele formaţiunii, Marius Iuraşcu, Dănuţ Culeţu, preşedintele Organizaţiei Judeţene a partidului, alături de alte oficialităţi locale, judeţene şi naţionale.

Noul preşedinte al formaţiunii locale este Teodor  Munteanu, prim vicepreşedinte – Adrian Molaomer, secretar general – Dana Constantinescu. Teodor (Doru) Munteanu a candidat, în urmă cu doi ani, ca independent, la primăria Mangalia şi este, de profesie, jurist.

4 thoughts on “Forţa Civică Mangalia şi-a inaugurat sediul: Doru Munteanu, noul preşedinte al filialei!

  1. De cine îţi este scârbă, stimală Mona?
    Nu trebuie să-ţi manifeşti stările eliminându-ţi conţinutul stomacului pe gură, printr-o expulzie forţată, aşa cum încerci să faci, nu?
    Nu este frumos pentru sexul dumneavoastră!

Comments are closed.