24 noiembrie 2024 4:18

Noul regulament al activităţii agenţilor economici din Mangalia, în dezbatere publică. Iată ce prevede acesta!

În câteva zile, pe 17 martie, la primărie se va organiza dezbaterea publică pe marginea proiectului „Reglementarea activităţii agenţilor economici de pe teritoriul administrativ al Municipiului Mangalia“. Proiectul a fost supus aprobării Consiliului Local în urmă cu câteva săptămâni, dar a fost retras de pe ordinea de zi, întrucât nu avea aprobările comisiilor de specialitate.

Pentru cititorii noştri, spicuim câteva dintre prevederile acestui regulament, pe care sunteţi invitaţi, de primărie, să îl dezbateţi public, luni, 17 martie, între orele 13.00 – 16.00.

În primul rând, sunt interzise cu desăvârşire activităţile comerciale pe spaţii verzi, în apropierea intersecţiilor şi trecererilor de pietoni pe o rază mai mică de 5 metri, în locurile de joacă pentru copii, în parcări, pe trotuare, în zona porţilor de acces ale imobilelor, pe părţile carosabile ale drumurilor publice, pe plajele cu destinaţie turistică, cu excepţia activităţilor pentru care există reglementări legale specifice.

În perioada de extrasezon, agenţii economici au obligaţia de a asigura conservarea activelor şi obiectelor de inventar, bunurile şi instalaţiile pentru preîntâmpinarea degradărilor pe timp de iarnă, să menţină curăţenia în perimetrele deţinute, inclusiv spaţiile verzi, să toaleteze şi să refacă gardurile vii, să planteze şi să întreţină materialul dendrologic (gazon, flori, arbuşti orientali). Proprietarii de unităţi turistice trebuie să monteze şi să întreţină indicatoarele privind direcţionarea către acestea.

Dacă vreţi să vă apucaţi să reparaţi sau să faceţi lucrări de întreţinere, trebuie să ştiţi că trebuie să deţineţi un proiect autorizat numai de arhitectul şef al Mangaliei! Pe lângă toate acestea, dacă regulamentul va trece de votul consilierilor locali, veţi fi obligaţi să asiguraţi reţelele de iluminat aflate pe proprietatea dvs., dar şi să „reparaţi străzile, trotuarele şi dotările tehnico-edilitare, subterane şi aeriene“, până la 1mai.

Terasele din staţiuni, acoperite doar cu umbrele „pastel“, iar meniurile redactate bilingv

În sezon estival (1 mai-30 septembrie), va trebui să întreţineţi spaţiile verzi, să vă asiguraţi obiectivele cu pază electronică sau umană şi, în cazul în care unitatea dvs. este închisă sau se află în construcţie, să o protejaţi cu mash-uri sau panotaje. Agenţii economici care solicită desfăşurarea activităţii în Mangalia şi staţiuni trebuie ca, pe lângă acorduri şi avize legale obligatorii, să achite, anticipat, taxele pentru avizare, autorizare şi desfăşurare a activităţii. Este obligatorie deţinerea unui contract cu firma de salubrizare, dar şi expunerea estetică a mărfurilor şi afişarea vizibilă a preţurilor.

În afara evenimentelor „specifice“, autorii noului regulament stipulează că vă este interzisă prepararea în aer liber a oricăror sortimente culinare. Comercializarea în staţiuni a alimentelor (preparate, semipreparate din carne, ouă, lapte, fructe, pâine, băuturi alcoolice şi nealcoolice) se va putea face numai de către unităţile turistice ce deţin o astfel de clasificare sau de către alte unităţi autorizate, „fără a împiedica libera concurenţă, dar asigurând, în acelaşi timp, libera concurenţă“. Lista de meniuri va fi, obligatoriu, redactată în română şi o limbă de circulaţie internaţională.

O noutate absolută în sudul litoralului: terasele de pe domeniul public şi privat vor fi acoperite cu umbrele cu aceeaşi formă, ce vor fi inscripţionate doar cu publicitatea în numele propriu al terasei sau al brand-ului firmei ce are contract cu agentul economic pentru amenajarea terasei, vor avea culori pastel, „din aceeaşi gamă cromatică cu faţadele clădirilor situate de aceeaşi parte a străzii“.

Rulotele, chioşcurile, standurile etc, pot să funcţioneze numai în bazaruri, fiind interzise în zonele aglomerate, cu trafic pietonal intens, la o distanţă mai mică de 10 metri de intrarea în biserici sau în zonele staţiilor mijloacelor de transport în comun. Nici tarabele nu sunt văzute cu ochi buni de iniţiatorii regulamentului: acestea vor fi agreate numai în spaţiile amenajate şi numai după obţinerea certificatului de urbanism (ce va defini amplasamentul, destinaţia spaţiului, volumetria, finisajele). Construcţiile fără autorizaţii, aflate pe terenul primăriei, vor fi demolate fără emiterea unei autorizaţii de desfiinţare, fără sesizarea instanţelor judecătoreşti şi pe cheltuiala contravenientului.

Cea mai mare amendă prevăzută de noul regulament – 2.500 de lei

Sancţiunile pentru încălcarea prevederilor noului regulament sunt destul de consistente. Desfăşurarea activităţii tuturor agenţilor economici fără autorizaţii va duce la suspendarea funcţionării până la data autorizării şi la o amendă de la 1.000 de lei la 1.500 de lei pentru persoanele fizice şi de la 1.500 de lei la 2.500 de lei pentru persoanele fizice autorizate, întreprinderi individuale, întreprinderi familiale, societăţi comerciale. Comercializarea de produse şi/sau prestări servicii fără autorizaţie de funcţionare/aviz program de funcţionare pentru desfăşurarea de activităţi temporare pe domeniul public sau privat al municipiului Mangalia sau al cetăţeanului, mutarea sau extinderea unui exerciţiu comercial, cât şi modificarea suprafeţei structurii de vânzare menţionate în autorizaţie va fi sancţionată cu suspendarea activităţii până la autorizare şi amendă de la 500 de lei la 1.000 de lei pentru persoane fizice şi dela 1.000 de lei la 2.000 de lei pentru persoanele fizice autorizate, întreprinderi individuale, întreprinderi familiale, societăţi comerciale.

Dacă agentul economic se încăpăţânează să îşi desfăşoare activitatea în perioada suspendării activităţii comerciale va primi un „bonus“ de 2.500 de lei, iar primăria va sesiza şi Oficiul Naţional al Registrului Comerţului şi organele de control abilitate ale Ministerului de Finanţe: Direcţia Generală a Finanţelor Publice şi Garda Financiară. Împiedicarea sau obstrucţionarea organelor de control ale primăriei constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 1.500 la 2.500 de lei. Amenzi ridicate vor primi personele fizice (400-1.000 de lei) şi cele juridice (1.000-1.500 de lei), care aruncă pe domeniul public produse sau ambalaje, dar şi cele care deteriorează bunurile publice prin ancorarea obiectelor menite să protejeze produsele scoase la vânzare: 500-1.000 de lei, respectiv 1.000-1.500 de lei.

Expunerea de produse pe faţadele structurii de vânzare se sancţionează cu amendă de la 500 de lei la 1.00 de lei pentru persoanele fizice şi de la 1.000 de lei la 2.000 de lei pentru persoanele fizice autorizate, întreprinderi individuale, întreprinderi familiale, societăţi comerciale. În cazul încălcării prevederilor autorizaţiei de funcţionare amenda este de la 1.000 la 1.500 de lei pentru persoanele fizice şi de la 1.500 la 2.500 de lei pentru persoanele fizice autorizate, întreprinderi individuale, întreprinderi familiale, societăţi comerciale.

Poliţiştii locali sunt cei ce vor constata şi aplica sancţiunile contravenţionale. În cazul în care contravenţiile se vor repeta într-un interval de 12 luni, chiar dacă amenda a fost plătită, activitatea comercială va fi suspendată până la 30 de zile, prin dispoziţie de primar.

În continuare, vă prezentăm actele şi condiţiile necesare autorizării diverselor activităţi comerciale din Mangalia şi din staţiuni: