Se întâmplă în centrul Mangaliei: Cinematograful „Pescăruş“, groapă de gunoi şi adăpost pentru oamenii străzii!
De ani de zile, Mangalia, unul dintre cele mai bogate oraşe ale României, se zvârcoleşte într-o crasă lipsă de cultură. Teatrul pentru copiii poposeşte în zonă din an în Paşti, spectacolele cu distribuţii „grele“ ocolesc Casa de Cultură, iar atunci când impresarii aleg, totuşi, Mangalia, pentru a aduce aici piese de teatru de ultimă oră, la casa de bilete bate vântul. Cât despre cinematografele care, în oraşele civilizate ale României produc bani frumoşi, la Mangalia au dispărut la câţiva ani după Revoluţie.
Aşa cum îşi aduc aminte localnicii, grădinile de vară din sudului litoralului găzduiau, pe vremuri, zeci de spectacole de revistă şi proiecţii cinematografice de ultimă oră. Pe scenele de la Casa de Cultură sau de la Casa Tineretului jucau, cu casa plină, monştrii sacri ai teatrului, operei şi operetei româneşti.
În 2014, trei sferturi dintre grădinile de vară au avut porţile închise. Spectacolele s-au redus la trilurile maneliştilor din şuşanelele tipice sudului litoralului. „Grădinile“ au fost năpădite de bălării, au scaunele rupte şi ecranele distruse. Nici cinematografele de „interior“ nu au o soartă mai bună. La Cinema „Farul“ (Casa de Cultură) nu au mai fost proiecţii de peste zece ani, iar la Casa Tineretului nu au mai fost organizate spectacole de peste cincisprezece.
Ultimele filme de la Cinema „Pescăruş“, vizionate printre barele dansatoarelor profesioniste
Cel mai reprezentativ cinematograf al Mangaliei, „Pescăruş“, aflat la doi paşi de mare, a fost inaugurat în 1982. Ani de zile, cinematograful a fost cel mai frecventat din tot oraşul, zeci de mii de spectatori călcându-i pragul, anual. La începutul anilor 2000, a funcţionat, în paralel, ca bar de noapte, dotat cu cuşti pentru dansatoare profesioniste, dar şi ca sală de cinema! Cârciuma nu a mers, aşa că patronii au renunţat la afacere. În 2005 a fost proiectat ultimul film la Cinema „Pescaruş“.
Acum, cinematograful, în care generaţii şi generaţii de locuitori ai Mangaliei au stat cu sufletul la gură vizionând „Războiul Stelelor“, „Toată pânzele sus!“ sau infinitele filme bollywood-iene este o ruină. Intrarea principală este încuiată, ferestrele bătute în cuie. Cărămizile măcinate de timp apar, hâde, de sub tencuiala mucegăită.
A rămas deschisă uşa din spate, prin care, oricine poate pătrunde în lugubrul bârlog al mizeriei şi infecţiei. De la intrare, scările pline de jucării stricate şi resturi de scutece de unică folosinţă ne indică faptul că imobilul este locuit de oamenii străzii. În centrul sălii, o rază firavă de lumină, vine din tavanul găurit. În rest, beznă adâncă. La inrtare, o saltea ponosită, cu aşternuturi alandala. Lângă ea, pe o masă acoperită cu bucată de cortină, mai multe borcane cu mâncare. Într-un cui de pe perete, un umeraş, cu o haină veche pe el, frumos aranjată: locuitorii vremelnici ai clădirii au cunoscut timpuri mai bune şi vor să păstreze aparenţa unui cămin în toată regula.
În restul sălii de cinema domneşte haosul. Munţi de gunoie, de PET-uri, de ambalaje de băuturi alcoolice, scaune rupte, ambalaje, lighene…
Cinematograful nu mai aşteaptă spectatori, ci, cel mult, pe cineva care să cureţe tonele de gunoie şi să îi dea o utilitate. Oricare ar fi aceasta.
RADEF nu e în stare să îşi reuneasca CA-ul, pentru a ceda activele către primărie
Autorităţile publice locale nu pot reacţiona vizavi de dezastrul cinematografelor din Mangalia. Primăria face, de ani buni, demersuri pentru preluarea ultimelor active rămase în proprietatea Regiei Autonomă de Distribuţie şi Exploatare a Filmului „RomâniaFilm”- R.A.D.E.F.: Grădina de Vară „Farul“, „Pescăruşul“ şi Grădina de Vară „Jupiter”.
„Datorită condiţiilor insalubre şi a stării avansate de degradare, dar şi a contractelor de închiriere, aceste locaţii nu mai pot fi folosite, existând atât o presiune puternică a cetăţenilor, faţă de imaginea municipiului, precum şi presiunea componentei turistice a sudului litoralului. În acest sens, Consiliul Local şi Primăria Mangalia şi-au propus, ca obiective strategice, recuperarea şi reintroducerea în circuitul cultural şi turistic a Grădinilor de Vară şi a cinematografelor aflate pe raza municipiului, în scopul diversificării ofertei locale de agrement şi petrecere a timpului liber“, afirmă directorul Centrului Cultural „Callatis“, Tatiana Odobescu.
Potrivit acesteia, au fost făcute demersuri repetate atât la Ministerul Culturii, cât și la R.A.D.E.F în vederea preluării în domeniul public al Mangaliei a celor trei locații. Nici până în prezent, Regia Autonomă de Distribuție și Exploatare a Filmului „RomâniaFilm” nu are un consiliu de administrație în măsură să răspundă solicitărilor municipalității.
Într-un cuvânt, oraşului nu îi rămâne decât să îşi bage, în continuare, sub preş, mizeria făcută de alţii. Între timp, locuitorii din zonă au ajuns la capătul răbdării şi cer, imperios, rezolvarea problemei Cinematografului „Pescăruş“, sursă inepuizabilă de infecţie, şobolani şi boli. Iar locuitorii Mangaliei care mai tânjesc după un spectacol de teatru, de balet, după un film sau un teatru de păpuşi, apucă drumul către Constanţa.
Primăria ce naiba păzeste de lasă în centrul orașului un așa focar?
Ce sexy club as face aici , femei , pesti , distribuitori , ciorditori toti sa cotizeze la bastanu. Taxe de intrare , adaosuri comerciale 500% …. eheiii ia sa votez eu cu Ponta asta ca pe vremea PSD ului era mai bine din punctul asta de vedere.
Ti-au tuat-o altii inainte, toate astea s-au intamplat deja. Dar nu mai era profitabil, si au abandonat locatia. Succes in afaceri!