Cei patru micuţi ai tânărului care a murit după ce s-a autoincendiat în Lanurile au nevoie de ajutorul vostru!

O ştire absolut terifiantă tulbura, în noaptea de 7 noiembrie, liniştea locuitorilor din satul Lanurile: o Ambulanţă SMURD oprea la una dintre casele aflate la marginea localităţii, de unde se primise un apel la 112. Un tânăr de 31 de ani se afla întins la pământ, agonizând, cu hainele carbonizate, iar lângă el, tânăra soţie, de numai 24 de ani, şi ea atinsă de vâlvătaie, încerca să îi dea primul ajutor.

În interiorul căsuţei de la marginea satului se aflau patru copilaşi, cel mai mare de şapte ani, iar cel mai mic de doar un anişor. În urmă cu numai o oră, tatăl lor, Florin Iovu, îşi turnase un bidon de benzină pe trup şi îşi dăduse foc. Ambulanţa a părăsit Lanurile cu rănitul, medicii constatând că trupul lui era acoperit cu arsuri de gradul III şi IV pe aproape 90% din trup. Acasă au rămas Paulina şi copiii. La ivirea zorilor, tânăra mamă şi-a lăsat micuţii în grija unei cunoştinţe şi a plecat, cu primul autobuz, spre Spitalul de Urgenţă Constanţa.

După câteva ore i se spunea, de către asistente, că Florin murise. O dată cu el se ducea şi singurul sprijin al Paulinei, care, cu opt ani în urmă, la numai 15 ani, se îndrăgostise de bărbatul pe care, iată, l-a dus la groapă, de mână cu cei patru copii ai lor.

Mama şi copiii, martori la tragedie, au nevoie imediată de consiliere psihologică!

Cazul autoincendierii din Lanurile a ţinut prima pagină a ziarelor o singură zi. Ce s-a întâmplat în urma bărbatului, care a fost soarta mamei şi a copiilor lor, nimeni nu s-a mai întrebat. Mai grav, nici măcar autorităţile statului, cele care, într-o atare situaţie, ar fi trebuit să le întindă o mână de ajutor. O rudă a Paulinei a apelat la Asociaţia Solidarity Children, din Mangalia, care s-a mobilizat pentru a venit în ajutorul copiilor. Voluntarii i-au găsit pe aceştia nu în Lanurile, ci la bunicii materni, în Mereni, unde s-au mutat, acum trei săptămâni, împreună cu mama.

Paulina este un copil printre proprii copii: are doar 24 de ani, iar ultimele trei săptămâni au fost, pentru ea, ca un vis urât. Şi-a pierdut soţul, singurul suport financiar al casei, a fost nevoită să plece din casuţa în care locuiau, şi s-a trezit, cu cei patru micuţi, în două camăruţe mici, încălzite de o sobă rudimenară.

Copiii sunt extraordinar de deştepţi, dar şi bine îngrijiţi. Ajutată de părinţi, Paulina face tot posibilul ca băieţii să nu îşi amintească prea multe din noaptea fatidică când, prin geamul uşii de termopan, şi-au văzut tatăl arzând ca o torţă: “Venise puţin cam prea băut din sat, cu chef de scandal. Ne-am certat, nici nu mai ţin minte ce vorbe s-au spus. La un moment dat, a ieşit afară şi l-am auzit ţipând. Eu rămăsesem cu copiii în casă, dar când l-am auzit, am ieşit repede. Avea bidonul cu benzină în mâini, îşi stropise hainele, care déjà luaseră foc”. Paulina rosteşte fiecare cuvânt rar, fără lacrimi false sau gesturi dramatice. Este încă în stare de şoc, încă nu realizează ce i s-a întâmplat. “Am încercat să îl sting, am luat şi eu foc. Nu mai ştiu cum am reuşit să sting focul de pe mine… Nu mai ştiam ce să fac şi tot el mi-a spus să sun la Salvare, stătea pe picioare şi îmi vorbea. Nici acum nu pot crede că a ars atât de rău, că a murit, vorbise cu mine înainte să chem Salvarea…”

Coşmarul Paulinei abia începea: a fost nevoită să cheme pe cineva să stea cu cei patru micuţi, iar ea a luat primul autobuz spre Constanţa: “M-au purtat de la etajul I la etajul al III-lea o zi întreagă. Noi nu am fost cununaţi cu acte, de aceea nimeni nu îmi spunea nimic, nefiind rude de gradul I. După amiază am auzit de la nişte asistente că bărbatul meu nu mai trăia. M-am dus peste doctor, am rugat-o să îşi spună ce se întâmplă cu soţul meu. Atunci doamna doctor mi-a spus că nu mai era…”

Acasă, o aşteptau cei patru copii, cei trei băieţi şi fetiţa de numai un an. Cum în Lanurile nu avea cine să o ajute, socrii fiind amândoi decedaţi, Paulina şi-a luat lucruşoarele copiilor şi s-a mutat la părinţi, la Mereni, în două cămăruţe aflate în spatele casei acestora. Nefiresc în astfel de situaţii, autorităţile nu s-au arătat prea impresionate de drama fetei: în afara comunităţii din Lanurile, despre care Paulina spune că s-au purtat exemplar, fiecare dintre săteni ajutând-o cu ce a putut, primăriile din Bărăganu şi Mereni şi-au aruncat responsabilitatea una la alta şi nu au reuşit, la aproape o lună de la tragedie, să îi întândă o mână de ajutor. Dacă nu financiar (deşi un ajutor de urgenţă nu ar fi fost un capăt de ţară pentru niciuna dintre cele două primării), cel puţin  cu un angajat de la Serviciul Social, care să o îndrume pe tânără să îşi întocmească actele necesare pentru a putea primi ajutorul social destinat celor în atare situaţii. Paulina ar trebui, totodată, să îşi lase acasă cei patru copilaşi şi să ia, zilnic, drumul Constanţei, la ITM, unde ar trebui să verifice dacă soţul său a lucrat, cu forme legale, o perioadă suficientă pentru a beneficia de ajutorul de deces.

Nu mai vorbim, totodată, de faptul că ea are nevoie de bani pentru a putea parafa, la notariat, un act de închiriere a celor două cămăruţe, de la proprii părinţi, întrucât, în caz contrar, ea nu ar mai putea beneficia de ajutorul social, întrucât aceştia au în proprietate circa 2.000 de metri pătraţi de teren.

La 7 ani, Găbiţă a rămas bărbatul familiei

Gabi a rămas bărbatul familiei Iovu. Cu ochi albaştri şi gropiţă în bărbie, frumos ca un înger este şi cel mai cuminte dintre cei patru frăţiori. Ca şi ceilalţi trei băieţei, întreabă, din când în când, când se întoarce tata acasă. Copiii cei mari au văzut întreaga scenă din noaptea de 7 noiembrie, dar sistemul lor de autoapărare a acţionat în favoarea lor: nu îşi mai amintesc mare lucru din suferinţa tatălui, ba chiar refuză să creadă că acesta nu mai este. Găbiţă a împlinit, zilele acestea, şapte ani. Paulina a fost chemată la şcoală la numai câteva zile după ce s-a mutat la părinţi, în Mereni. Doamna de la grupa zero unde învaţă Gabi a ţinut să îl laude pe băiat,  că este printre cei mai buni din şcoală. După şcoală, băiatul o ajută pe mama la spălatul vaselor, face curat ca un om mare, dar are şi grijă de surioara lui, cât timp adulţii sunt la muncă.

Sebi şi Robert par mai degrabă gemeni, deşi este o diferenţă de un an şi jumătate între ei: sunt mereu puşi pe şotii, veseli nevoie mare şi cei mai bucuroşi de jucăriile primite în dar de la Solidarity Children. Izabela abia a împlinit un an, are ochii la fel de albaştri precum frăţiorii ei, este o mâncăcioasă, dar şi alintata familiei.

“Acum trei săptămâni am fost contactaţi de cumnata Paulinei, care ne-a rugat să facem ceva pentru cei mici. Atunci am aflat prin ce tragedie trece această tânără şi cei patru copii. Împreună cu colegii mei, voluntari la Solidarity Children (şi, printre aceştia ţin să le menţionez pe Raluca Isac şi Simona Butnariu), ne-am mobilizat imediat şi, în câteva zile, am reuşit să strângem alimente, haine, încălţăminte şi jucării. Este o soluţie de moment, pentru că această familie are nevoie să îi fie rezolvate probleme mult mai grave, cu repercusiuni în viitor. În primul rând, toţi au nevoie de consiliere psihologică, mai ales mama. În al doilea rând au nevoie de o susţinere financiară, cea la care au dreptul prin lege. Paulina nu are nici timp, dar nici bani să stea pe drumuri pentru a reuşi să îşi întocmească dosarele pentru ajutorul de înmormântare, pentru cel social sau cel monoparental. Nu e un capăt de ţară pentru angajaţii primăriilor unde mama şi tatăl au buletinele să le întindă o mână de ajutor şi să îi scutească de aceste drumuri. Familia Paulinei stă chiar în centrul comunei Mereni, deci poate fi extrem de uşor de găsit. Oricine poate veni în ajutorul acestor copii, o pot face fie direct, la casa familiei, fie prin intermediul Solidarity Children, luând legătura cu noi pe pagina de Facebook”, ne-a declarat Daniel Filon, preşedintele Asociaţiei Solidarity Children.