Sătui să aştepte finalizarea tranzacţiei cu Damen, sindicaliştii din şantier pregătesc acţiuni de protest în Mangalia şi în Bucureşti!
Ieri, după-amiază, a avut loc şedinţa Comitetului Director al Sindicatului Liber „Navalistul” în cadrul căreia s-a decis acceptarea propunerii administraţiei DMHI, respectiv aceea de prelungire a perioadei de negociere a punctelor rămase în aşteptare referitoare la prevederile contractului colectiv de muncă. Negocierile au fost amânate până la data de 30 iunie ac, deoarece nici până în prezent nu s-a semnat tranzacţia cu Damen, discuţiile dintre olandezi şi Ministerul Economiei durând mai mult decât se anticipase şi decât speraseră angajaţii şantierului.
Cele cinci puncte asupra cărora conducerea sindicatului doreşte să negocieze, dar, pe care, deocamdată, nu are cu cine să le dezbată, vizează promovarea salariaţilor, durata pauzei de masă, salarizarea şi alte drepturi salariale, organizarea timpului de lucru, valoarea biletelor de odihnă.
Tocmai de aceea, conducerea sindicatului ne-a declarat că pregăteşte acţiuni de protest în Mangalia şi în Bucureşti. Salariaţii şantierului vor organiza miting de protest la Mangalia în perioada 18 – 22 iunie, până atunci urmând să strângă semnături, iar în Bucureşti, în perioada 25 – 29 iunie, dacă în şedinţa AGA din 21 iunie nu se vor aproba condiţiile de asociere mixte româno-olandeze.
În tot acest timp, în care aşteptarea este tot mai iritantă, stresantă şi apăsătoare atât pentru DMHI, cât şi pentru cetăţenii Mangaliei şi ai localităţilor apropiate, negocierile purtate la Ministerul Economiei, cu olandezii de la Damen, deşi aproape zilnice, nu par să se apropie de finalul dorit. Se pare că au existat sincope între avocaţi, care ar fi fost însă rezolvate. De aceea, surse apropiate negocierilor ne-au asigurat că tranzacţia se va finaliza foarte curând, însă aceste promisiuni s-au tot făcut în ultimele săptămâni, fără să se şi concretizeze, din păcate, astfel că au da naştere la tot felul de speculaţii şi temeri care agravează şi mai mult lucrurile.
În prezent, se află trei nave la reparat, însă durata timpului de lucru nu este mai mare de 2 săptămâni, urmând, din fericire, să fie aduse şi altele, dar tot pentru un interval scurt de timp. Salariaţii, în schimb, continuă se plece, pentru că nu mai au cum să aştepte, îndreptându-se către alte şantiere unde salariile sunt mult mai mari.
Astfel, în prezent, în DMHI mai lucrează 1.614 de persoane, însă statistica suferă modificări zilnic, având în vedere faptul că unii demisionează, alţii intră în concediu fără plată, iar alţii, în şomaj tehnic.