19 aprilie 2024

Magazinele second hand, o afacere înfloritoare ajutată de criza financiară

– Bikinii la mâna a doua, cumpăraţi ca pâinea caldă de doctoriţe, profesoare şi funcţionare

După Revoluţie, printre afacerile, care au răsărit mulţumită „confortului” dat de libertatea câştigată în stradă, sau în faţa televizorului, după caz, se află şi magazinele second-hand. În ultimii trei ani, la Mangalia, cel puţin, acestea s-au înmulţit precum ciupercile după ploaie. De la perdele, cuverturi, perne, lenjerie intimă, până la articole de îmbrăcăminte dintre cele mai diverse, toate umplu rafturile şi standurile unităţilor tip second hand. În funcţie de ţara de unde provin, mărfurile pot ajunge în magazine nou-nouţe, în ambalajul original, însă, evident, în cantităţi foarte mici, majoritatea articolelor fiind folosite sau chiar uzate şi decolorate.

Multe persoane cu care am discutat pe marginea acestui subiect spun că nu au intrat niciodată într-un astfel de magazin şi că nici nu sunt tentate să o facă. „Nu aş putea purta ceva ce a mai folosit altcineva înainte. Nu m-aş simţi în largul meu”, ne-a spus Veronica C. din Mangalia.

La polul opus, se află o categorie mare de clienţi care îşi completează sau schimbă garderoba numai din astfel de magazine. „Sunt produse de calitate, unele sunt noi, iar preţurile sunt mai mult decât avantajoase. Sunt magazine unde, la sfârşit de săptămână, fiecare produs se vinde cu 1 sau 2 lei. Am cumpărat poşete din piele, haine de blană, treninguri, pantaloni pentru schi, pulovere, în general, cam tot ce arată bine. Sunt foarte mulţumită de calitatea lor lor”, a declarat Maria D., tot  din localitate.

Într-o a treia categorie se încadrează cei care trec, frecvent, pragul magazinelor la mâna a doua, dar care nu recunosc acest lucru. Situaţia este similară cu cea a persoanelor care, deşi agreează manelele ori telenovelele, n-ar recunoaşte în ruptul capului că sunt fani. La fel şi cu magazinele second hand, foarte mulţi sunt clienţi fideli, dar foarte puţini admit că le trec pragul.

O categorie aparte o reprezintă însă persoanele cu funcţii mari şi profesii înalte, medici, ingineri, cadre didactice, funcţionari publici care iau cu asalt aceste magazine îndată ce se primeşte marfă. Este adevărat, apariţia acestor persoane nu poate fi surprinsă uşor, deoarece recurg la fel de fel de strategii de camuflare. Fie intră în magazine seara, fie le roagă pe vânzătoare să le aducă produsele acasă ori la locul de muncă, fie sunt matinale, ajung la prima oră, când numărul clienţilor este mic. Însă această din urmă metodă poate da greş în unele locuri, cum ar fi, de exemplu, la unul dintre magazinele de pe strada Oituz. Aici, în ziua în care s-a primit marfă, la ora 8.00, coada din faţa unităţii este uriaşă, de parcă s-ar fi adus cine ştie de delicatese din carne. „Ceea ce m-a mirat la început, când am pornit afacerea, a fost nu doar mediul din care provin anumiţi cumpărători, ci gama de produse pe care o caută în mod special. Mă refer la lenjeria intimă, şosete, pijamale şi halate din baie, pe care doctoriţele sau funcţionarele le cumpără chiar dacă nu au etichetă. Doamnele îmi spun că acele produse sunt mai calitative şi rezistente”, a declarat Loredana P., proprietara unui astfel de magazin.     

La Mangalia, sunt deschise aproximativ 20 de magazine second hand, iar faptul că numărul acestora este într-o continuă creştere demonstrează că sunt profitabile. Şi nici nu este de mirare, în condiţiile în care puterea de cumpărare este foarte scăzută, iar numărul pensionarilor, şomerilor sau al persoanelor cu venituri mici este considerabil. „În nicio lună, nu am ieşit în pierdere. În cel mai rău caz, am fost chit, adică mi-am plătit furnizorii şi nu am rămas cu alte datorii. În general însă încasările sunt foarte bune. Într-o zi de marfă, pot face şi peste 10 milioane lei vechi”, ne-a mai spus întreprinzătoarea din Mangalia.

1 thought on “Magazinele second hand, o afacere înfloritoare ajutată de criza financiară

  1. Este corecta ,,constatarea„fiind un oras mic sigur ca ne recunoastem din vedere, unii cu altii.Am observat ca sunt doamne foarte elegante care recunosc lejer ca eleganta se datoreaza acestor magazine care m-au facut curioasa si am probat lucruri mult mai de calitate decat chinezismele din magazine.Un plus major este pretul care ,,impaca„ toate mediile sociale.Nota/bene si succes intreprinzatorilor!

Comments are closed.