21 noiembrie 2024 20:46

Mascații au intrat peste un hoț de carieră. A spart șase locuințe din Constanța în mai puțin de o lună

Mascați la percheziții

Mascați la percheziții

La această oră, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Serviciul Municipal de Investigații Criminale, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, efectuează două percheziții domiciliare într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de furt calificat.

Perchezițiile au loc în municipiul Constanța și comuna Poarta Albă.

Din cercetările efectuate în dosar a rezultat că, în perioada ianuarie – februarie a.c., persoana bănuită, un bărbat, de 30 de ani, ar fi săvârșit șase infracțiuni de furt calificat din locuințe, în cartierele Coiciu și Palas din municipiul Constanța.

Persoana bănuită ar fi pătruns în imobilele respective profitând de faptul că persoanele vătămate au lăsat ușa neasigurată și ar fi sustras bani și bijuterii.

Prejudiciul total este de aproximativ 20.000 de lei.

Acțiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din Poliția Română.

La acțiune participă și luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale.

Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.