25 noiembrie 2024 11:10

Acuzat de DNA de fapte de corupție, primarul Cristian Radu a cerut anularea actelor procurorului. A motivat că acesta nu are… vechimea necesară în funcție!

La Curtea de Apel Constanţa a avut loc, astăzi, 15 mai, un nou termen de judecată în Dosarul Penal nr. 352/36/2023/a1, aflat de la debutul procesului, adică din august 2023, încă în etapa camerei preliminare.

În dosar sunt trimişi în judecată de către DNA Serviciul Teritorial Constanţa, primarul Cristian Radu, fostul administrator public, Romulus Dumitrana, fostul secretar al Consiliului Local Mangalia, Petrina Boiţă, fostul director de la Achiziţii, Didi Călin, fostul director economic al Primăriei Mangalia, Diana Fotin şi Maria Negru, angajată a aceleiaşi instituţii.

Pentru termenul de astăzi, primarul Cristian Radu, care are calitate de inculpat pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu asimilat infracţiunilor de corupţie, cu nu mai puţin de 95 de fapte sau acte materiale, a invocat „excepţia necompetenţei materiale şi funcţionale a organului de urmărire penală”.

Edilul solicită ”constatarea nulităţii absolute a actelor procesuale şi procedurale efectuate de către procurorul de caz, cât şi constatarea nulităţii absolute a tuturor actelor procesuale şi procedurale ce au urmat după mai 2015, excluderea tuturor probelor administrate în cursul urmăririi penale, restituirea cauzei la Parchet”.

Concret, în opinia primarului Cristian Radu, „procurorul de caz nu ar avea vechimea minimă prevăzută de lege pentru a fi numit/delegat în cadrul DNA”. Primarul a mai motivat faptul că „înainte de numirea sa în cadrul DNA la data de 8 octombrie 2015, procurorul de caz nu putea legal să acţioneze în numele DNA, efectuînd urmărirea penală în cauză”.

Mai exact, primarul precizează faptul că procurorul a efectuat acte de urmărire penală înainte să fie numit procuror la DNA în cadrul Serviciului Teritorial Constanţa. Astfel, consideră primarul, că următoarele acte de urmărire penală ar fi fost îndeplinite nelegal, respectiv: Ordonanţa de începere a urmăririi penale din data de 20.05.2015 şi procesul – verbal de constatare a faptelor tot din data de 20.05.2015.

Prin urmare, primarul a solicitat instanţei, la termenul de astăzi, emiterea unei adrese către CSM, Direcţia Resurse Umane, pentru stabilirea vechimii în funcţie a procurorului de caz pe care acesta o avea în momentul numirii/delegării în cadrul DNA; ordinul de delegare şi hotărârea CSM.

De menţionat faptul că primarul a invocat Legea 304/2004, care, potrivit acestuia, impune o vechime minimă de 6 ani.

Instanţa de judecată a dat un termen foarte scurt, stabilit pentru 17 mai 2024, până la care să fie ataşate la dosar adresa şi actele solicitate de către primarul Cristian Radu.