22 noiembrie 2024 19:04

Oaspeti din tara si de peste hotare, asteptati la manifestarile Zilelor Scolii Sf. Apostol Andrei

Comunicat de presa

Sezonul sărbătorilor de iarnă se deschide, festiv, pentru elevii și cadrele didactice din Școala Gimnazială “Sf. Andrei” din Mangalia. Deoarece numele școlii este legat de Apostolul românilor, Întâiul Chemat – Andrei, şcoala care îi poartă cu mândrie numele, doreşte să fie cea dintâi care să demonstreze că educaţia se poate face și prin bucurie și sărbătoare. Proiectul sub care se vor desfăşura activităţile  dedicate zilelor școlii, va fi pe parcursul a două zile (29- 30 noiembrie 2012) și poartă numele de: “MAREA NEAGRĂ…TOT MAI NEAGRĂ”.

Scopul acestui proiect este îmbunătăţirea competențelor sociale, vizând mai ales latura creativă a elevilor și facilitarea integrării școlii în relaţii de parteneriat cu alte instituţii şcolare. De aceea,  activităţile extracurriculare vor pune accent pe joc, pe imaginaţia și spontaneitatea copiilor participanţi. Evenimentul va fi cu atât mai deosebit, cu cât se aşteaptă  prezența unor oaspeţi speciali, nu numai din țară, ci și de peste hotare. Școala ANNE FRANK din ESCWITS, GERMANIA, şcoli partenere din trei localităţi din BULGARIA: TOSEVO, SABLA, DURANCULAC, Grupul Școlar “ANTIM IVIREANUL” din RÂMNICU-VÂLCEA, Școala “ALEXANDRU CIUCURENCU” din TULCEA, împreună cu alţi parteneri școlari locali,  reprezintă suita de invitaţi pe care școala îi aşteaptă cu nerăbdare.

Programul activităţilor este unul divers, care își doreşte să valorifice și să evidenţieze calităţile copiilor noştri. Astfel, se vor organiza  ateliere de creații plastice, un atelier ecologic, un concurs de cultură generală, o șezătoare literar- muzicală, o dramatizare. Activităţile vor culmina cu un program artistic în care vor fi implicate atât gazdele, cât și invitaţii. Copiii noştri au ocazia să lege noi prietenii, să facă schimb de opinii și de experienţă cu alţi copii, să își împărtășească bucuriile vârstei și frumuseţile de care sunt capabili, sub îndrumarea atentă a dascălilor. De aceea, această sărbătoare a Școlii Gimnaziale “ SF. ANDREI”, devine, de fapt, o sărbătoare a prieteniei, a bucuriei împărtășite cu cei de lângă noi.

Școala Gimnazială “SF. ANDREI” se pregăteşte intens cu tot ce are mai bun: de la director, cadre didactice și până la elevi, toţi muncesc pentru a crea un mediu propice în care calitatea învățământului românesc să se evidenţieze.

Vă așteaptăm, cu drag, să ne fiţi alături la vreme de sărbătoare!