23 noiembrie 2024 12:34

Căminul Cultural din 2 Mai va purta numele Ninei Cassian: Anunțul a fost făcut de primarul Daniel Georgescu

Căminul Cultural din 2 Mai va purta numele poetei, eseistei și traducătoarei Nina Cassian. Anunțul a fost făcut de primarul comunei Limanu, Daniel Gheorghe Georgescu în această seară.

„Nina Cassian – așa se va numi Căminul Cultural din 2 Mai. În an centenar Nina Cassian, astăzi, la 2 Mai – satul pe care l-a iubit atât de mult- am fost cu toții purtați în timp, în lumea acestei mari doamne a culturii românești!”, a transmis primarul comunei Limanu, Daniel Gheorghe Georgescu.

„Ca omagiu adus celor care au făcut din 2 Mai o ambasadă culturală pe litoralul românesc, din noiembrie, Căminul Cultural de aici va purta numele Nina Cassian.

Mulțumesc pentru o seară extraordinară în care cei care au cunoscut-o și iubit-o i-au adus un omagiu, chiar aici, la noi acasă, în 2 Mai!

Mulțumesc pentru inițiativă, participare și momentele speciale pe care le-am trăit astăzi alături de dumneavoastră!

Rămân mereu un partener al culturii și al evenimentelor elegante care aduc în micul nostru sat farmecul de altădată”.

*******************************************************************************************

Nina Cassian s-a născut într-o familie de origine evreiască (tatăl, I. Cassian-Mătăsaru, era un traducător cunoscut); avea apoi să se mute pe rând cu familia la Brașov, unde Nina Cassian intră la Liceul Principesa Ileana, și la București, unde urmează cursurile Institutului Pompilian, potrivit Wikipedia.

În perioada 1947-1948 a fost redactor la revista Rampa. Din 1949 a fost redactor la revista Urzica și profesoară la Școala de Literatură și Critică Literară „Mihai Eminescu”.

În 1985 Nina Cassian călătorește în Statele Unite ca profesor invitat, cu o bursă Soros, pentru a susține un curs la New York University. După o lună află de arestarea și uciderea în închisoare a lui Gheorghe Ursu, unul din prietenii apropiați ia hotărârea de a nu reveni în țară. Imediat, apartamentul său din România este confiscat, iar cărțile îi sunt interzise și retrase din biblioteci, până la căderea regimului Ceaușescu.

În ultimii 30 de ani ai vieții, poeta Nina Cassian a trăit la New York.

În anul 1994 i se decernează „Leul literar” de către New York Library.

Poemele sale au apărut în revistele americane The New Yorker, Atlantic Monthly, New England Review și American Poetry Review.

La dorința Ninei Cassian, urna cu cenușa sa a fost depusă la crematoriul Cenușa din București, unde se află și rămășițele părinților săi și ale fostul său soț Al. I. Ștefănescu.

Pe aceeași temă:

Târgul de carte, folk și poezie de la 2 Mai a reunit cele mai importante edituri din România