6 martie 2025 12:02

Colgiu rămâne în arest la domiciliu, cu sabia pedepsei în regim de detenţie deasupra capului

Colgiu și Radu Cristian
image_pdf

Astăzi, magistraţii Tribunalului Constanţa au decis să-i menţină măsura arestului la domiciliu, fostului director Goldterm Mangalia, Dorinel Colgiu, mâna dreaptă a primarului Cristian Radu.

Iată, soluţia instanţei: „În baza art.362 alin.2 C.p.p, cu aplicarea art.208 al.4 C. proc. pen. constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestului la domiciliu dispusă faţă de inculpatul a inculpatului Colgiu Dorinel – măsura pe care o menţine urmând a fi verificată cel mai târziu până la data de 07.04.2025, inclusive#.

Pe de altă parte, judecătorii au amânat pronunţarea în cazul judecării fondului pentru acelaşi inculpat pentru data de 7 martie 2025.

Colgiu este acuzat de săvârşirea infracţiunilor de luare de mită şi trafic de influenţă în formă continuată, după ce la data de 09 iulie 2024 a fost prins în flagrant având asupra suma de 60.000 lei, şpagă pretinsă şi încasată de la un agent economic local. La percheziţia domiciliară, au fost găsiţi peste 200.000 lei, bani pe care Colgiu nu i-a putut justifica.

Faptul că judecătorii i-au menţinut măsura preventivă restrictivă de libertate înseamnă, în cele mai multe cazuri, că pedeapsa ce-i va fi aplicată lui Colgiu va fi executată în regim de detenţie.

După ce a fost prins în flagrant de către procurorii DNA Constanţa, Colgiu s-a aflat în arest preventiv timp de 3 luni,

Vom reveni.