(VIDEO) Cum se prezintă traficul rutier în această dimineață în județul Constanța

În noaptea de 17–18 februarie 2025 angajații Societății Drumuri Județene S.A. Constanța au acționat pe mai multe șosele acoperite cu zăpadă.
Potrivit reprezentanților Societății Drumuri Județene S.A. Constanța au acționat și încă sunt pe drumurile județene constănțene 23 de utilaje pentru deszăpezire și 10 autovehicule în patrulare.
„Noaptea trecută s-a împrăștiat material antiderapant: 17,2 de tone.
Au fost implicați în activitatea de deszăpezire 63 de angajați. Nu sunt drumuri închise și nu s-au semnalat probleme deosebite.
Se circulă în condiții de iarnă.
Participanții la traficul rutier sunt rugați să manifeste prudență în deplasare și să nu plece la drum fără a avea mașina echipată corespunzător de iarnă”, transmit reprezentanții Societății Drumuri Județene S.A.