17 septembrie 2025 13:07

Mangalia a adus România pe podimul mondial de lupte: Andreea Beatrice Ana, bronz la Campionatul Mondial de la Zagreb

Andreea Beatrice Ana

Andreea Beatrice Ana

image_pdf

Luptătoarea din Mangalia Andreea Beatrice Ana a câștigat medalia de bronz la Campionatul Mondial de la Zagreb.

Potrivit Federației Române de Lupte, Andreea Beatrice Ana a luptat cu inima și a adus o medalie mondială pentru România – bronz la Campionatul Mondial de Seniori.

Într-o finală plină de emoții, Andreea a învins-o pe cubaneza Sanz Verdecia Yaynelis, scor 6-3 și a scris o nouă pagină de istorie pentru luptele românești.

După trei titluri de Campioană Europeană de Seniori și trei medalii la Campionatul Mondial U23, Andreea reușește pentru prima dată performanța de a cuceri podiumul mondial suprem!

„O sportivă pentru care niciun sacrificiu nu e prea mare și pentru care ambiția nu are limite!

Felicitări, Andreea! Felicitări antrenorilor Andry Stadnik, Valentin Popescu, Șerban Mumjiev precum și întregului staff-ului tehnic pentru această realizare de excepție!

Andreea este legitimată la CSA Steaua București.

Antrenorul descoperitor este Oancea Marian de la CS Mangalia”, a transmis Federația Română de Lupte.

Lasă un răspuns