23 noiembrie 2024 5:27

Reglementări noi în privinţa obţinerii permisului de conducere

Cursanţii care nu au promovat proba practică, nu o vor mai relua pe cea teoretică

Pe site-ul Ministerului Afacerilor Interne a fost supus dezbaterii publice, luni, 18 martie, Proiectul Ordinului ministrului Afacerilor Interne pentru modificarea şi completarea Ordinului ministrului Administraţiei şi Internelor nr. 268/2010, privind procedura de examinare pentru obţinerea permisului de conducere. Noutatea acestui proiect o reprezintă faptul că în situaţia în care elevii sunt declaraţi respinşi la proba practică, vor avea posibilitatea să o susţină din nou, fără a o mai repetat pe cea teoretică, după cel puţin 15 zile de la data obţinerii calificativului. Condiţia stabilită este însă efectuarea unui număr de şase ore de pregătire în intervalul cuprins dintre cele două teste.

Potrivit MAI, promovarea probei teoretice (calificativul „admis”) va permite susţinerea, succesivă, a probei practice pentru o perioadă de un an de la data absolvirii cursurilor de pregătire teoretică şi practică. Susţinerea probei practice se realizează astfel: numai în poligon, pentru autovehiculele din categoria AM; în poligon şi traseu, pentru autovehiculele din categoriile A1, A2 şi A; numai în traseu, pentru autovehiculele din categoriile B1, B, BE, C1, C1E, C, CE, D1, D1E, D, DE, Tr, Tb şi Tv.Candidaţii la obţinerea unui permis de conducere din categoria AM (mopede) care fac dovada absolvirii anterior datei de 19 ianuarie 2013 a cursului de legislaţie rutieră specific conducerii mopedelor pe drumurile publice în cadrul unei unităţi autorizate se pot prezenta la examen fără să mai facă dovada absolvirii unei şcoli de şoferi, se mai arată în proiect.

Totodată, la susţinerea probei practice în traseu pentru categoriile A1, A2 şi A, candidatul va conduce însoţit, pe acelaşi vehicul, de un instructor din cadrul unităţii autorizate. Examinatorul supraveghează candidatul dintr-un autovehicul aparţinând unităţii autorizate şi condus de un angajat din cadrul acesteia, iar comunicarea dintre examinator şi candidat se realizează prin intermediul mijloacelor tehnice de radiocomunicaţii. Începând din 19 ianuarie, când a intrat în vigoare noul cod rutier, pentru a conduce un moped pe drumurile publice, şoferii trebuie să aibă vârsta de cel puţin 16 ani şi să deţină permis de conducere din categoria AM.

Candidatul care nu promovează ambele probe, în termen de un an de la data absolvirii cursurilor de pregătire teoretică şi practică, este declarat „respins”. În această situaţie, examinarea este condiţionată de efectuarea unui nou curs de pregătire.

Dosarul de examinare trebuie să conţină următoarele documente:

a) cererea-tip, semnată de candidat;

b) fişa de şcolarizare în care se consemnează şi avizul medical „apt pentru conducerea vehiculelor din grupa  respectivă”; Documentul eliberat de unitatea de asistenţă medicală autorizată, care atestă grupa de 3 vehicule, pe care solicitantul este apt să le conducă, se păstrează la unitatea autorizată care a pregătit candidatul;

c) certificatul de cazier judiciar;

d) copia actului de identitate valabil;

e) dovada de plată a taxelor şi tarifelor aferente obţinerii permisului de conducere.