6 mai 2024

A fost finalizat proiectul de consiliere “Cutiuța cu emoții”

Joi, la Grădinița cu P.P. nr. 3 din Mangalia, reprezentată de director prof. înv. preșcolar Ivașcu Gela, s-a desfășurat activitatea de evaluare finală a proiectului de consiliere “Cutiuța cu emoții”, inițiat de Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Constanța în parteneriat cu Centrul de Prevenire, Evaluare, Consiliere Antidrog Constanța și implementat de profesor psiholog Alina Gabriela Băiașu.

Cei 27 de preșcolari din grupa mare “Iepurașii”, grupul țintă al proiectului educațional, au participat în perioada noiembrie – decembrie 2015 la cele șase activități de consiliere al căror scop a fost dezvoltarea abilităţilor psiho-sociale pentru prevenirea comportamentelor indezirabile.

Copiii au exersat capacitățile de autocunoaștere, intercunoaștere, comunicare și relaționare, au dezvoltat abilități de autocontrol, în raport cu reguli prestabilite şi cunoscute, precum și abilitati de autoapreciere și interapreciere a comportamentelor din timpul activităților.

Pentru participarea și implicarea în derularea activităților, preșcolarii au primit diplome într-o atmosferă solemnă, au fost apreciați de părinți și cadrele didactice.

La buna organizare și desfășurare a activităților de consiliere au contribuit directorul unităţii, prof. înv. preșc. Gela Ivașcu, alături de prof. înv. preșc. Doina Barbu-Florescu și prof. înv. preșc. Corina Gîdiuță.