18 mai 2024

Acțiune de prevenire a furturilor din autoturisme, derulată de polițiștii din Mangalia

În cursul zilei de ieri, polițiștii Biroului de Analiză și Prevenire a Criminalității, împreună cu polițiști din cadrul Poliției municipiului Mangalia au inițiat o serie de activități informativ-preventive privind furturile din autoturisme.

Au fost avute în atenție parcările supermarket-urilor, iar cetățenilor li s-au prezentat principalele cauzele care duc la apariția acestui gen de fapte, tehnicile cel mai des folosite, dar și bunurile susceptibile a fi sustrase din interiorul autoturismelor.

În acest sens, polițiștii recomandă:

– Nu lăsați la vedere, în interiorul mașinii, diferite bunuri de valoare (genți, borsete, aparatură electronică, etc.) chiar dacă lipsiți pentru scurt timp;

– Când părăsiți autoturismul, geamurile trebuie să fie întotdeauna închise complet;

– Dacă aveți posibilitatea, montați-vă un sistem antifurt;

– În cazul în care ați fost vicitma unei spargeri auto, nu umblați în interior până la sosirea Poliției.

 

Activitățile desfășurate fac parte din Programul național de prevenire a infracțiunilor comise contra patrimoniului și Programul local Litoral 2020.