23 noiembrie 2024 16:58

Amnistie fiscală de 15,5 milioane de lei pentru restanţierii la taxe şi impozite locale din Mangalia

Consilierii locali sunt chemaţi, mâine, în şedinţă ordinară, pentru a aproba o serie de proiecte de hotărâre printre care extinderea şi modernizarea reţelei de apă-canal, constituirea unui cluster la nivel local, prelungirea contractelor de închiriere pentru locatarii blocurilor ANL, precum şi un acord de parteneriat cu Arhiepiscopia Tomisului, cu scopul restaurării Bisericii „Sf. Gheorghe”, cu fonduri UE.

Un proiect care, odată votat, va scuti, “dintr-un condei”, de la penalităţi, pe cei care, dintr-un motiv sau altul, nu şi-au achitat, la timp, taxele şi impozitele locale. Această amnistie fiscală, a doua în ultimii doi ani, vine într-o perioadă în care primăria Mangalia apare, periodic, în topul celor mai mari datornici la bugetul de stat. Cu toate acestea, se pare că instituţia a găsit fondurile necesare ştergerii a numai puţin de 15,5 milioane de lei, aducând debitul total al acestor datorii la 55,8 milioane de lei.

Vor beneficia de scutirea de la plata majorărilor propusă de administraţia locală persoanele sau societăţile care, astfel, sting integral, până la 15 decembrie 2016, obligaţiile la taxele şi impozitele datorate primăriei.

Pentru a putea să fiţi inclus printre fericiţii care nu vor mai trebui să achite aceste penalităţi, trebuie să faceţi o cerere “temeinic justificată”  către Direcţia Generală de Management Fiscal şi Control din cadrul primăriei. Aici, cererea dumneavoastră va fi analizată de angajaţii instituţiei, care vor decide dacă vă calificaţi sau nu pentru scutirea de la plată.