7 octombrie 2024 8:40

Angajaţii primăriei, în focurile „evaluărilor“

Angajaţii primăriei, indiferent de serviciile la care lucrează, sunt, în această perioadă, evaluaţi de şefii lor. Asta pentru că, potrivit legii, anual, în instituţiile publice au loc astfel de evaluări ale funcţionarilor, realizate de „şeful ierarhic superior“. Potrivit reprezentanţilor primăriei, „perioada evaluată este cuprinsă între 1 ianuarie şi 31 decembrie a anului anterior, stabilindu-se, astfel, un raport de evaluare a performanţelor profesionale individuale ale angajaţilor“.

Astfel, potrivit Hotărârii Guvernului nr. 611/2008 pentru aprobarea normelor privind organizarea şi dezvoltarea carierei funcţionarilor publici, şefii „evaluatori“ urmează să stabilească gradul de profesionalism al subordonaţilor lor, cunoştinţele teoretice şi practice, abilităţile funcţionarilor etc.

Surse din cadrul Poliţiei Locale ne-au declarat că, la această instituţie are loc, pe lângă evaluarea propriu-zisă şi o testare a tuturor angajaţilor, ce ar cuprinde o probă scrisă, dar şi una orală. Această informaţie nu ne-a fost, însă, confirmată de primăria Mangalia. Reprezentanţii instituţiei afirmă că „referitor la evaluarea angajaţilor Poliţiei Locale, aceasta se realizează în condiţiile legii, tuturor salariaţilor şi nu presupune organizarea unui concurs“.