Aproape 80% din cadrele didactice au promovat examenul de titularizare la nivelul județului Constanța

Procentul de promovare a concursului național de ocupare a posturilor/catedrelor didactice vacante/rezervate din învățământul preuniversitar, sesiunea 2025 – (înainte de soluționarea contestațiilor), la nivelul județului Constanța este de 79,37%.
Înainte de etapa de contestații la proba scrisă din cadrul concursului național pentru ocuparea posturilor didactice din învățământul preuniversitar, procentul de promovare a candidaților este de 79,37%, în creștere cu 0,76% față de anul trecut.
„Reamintim că, la nivelul județului Constanța, din totalul celor 1191 de candidați cu drept de participare la această probă, s-au prezentat 1011 pentru a susține proba scrisă la 51 de discipline. 110 candidați s-au retras, 4 a fost eliminați, așadar 897 de lucrări au fost încărcate pe platforma de evaluare”, a transmis inspectorul general al ISJ Constanța, prof. Mihai Sorin.
În urma evaluării lucrărilor înainte de etapa de contestații, pe tranșe de note, situația are următoarea configurație:
- 185 de candidați au obținut note mai mici de 5 – 20,62%;
- 341 de candidați au obținut note între 5 și 7 – 38,02%;
- 371 de candidați au obținut note mai mari sau egale cu 7 (41,36%), din care 48 candidați au obținut note între 9 și 10.
Pentru angajarea pe perioadă nedeterminată (titularizare), candidații trebuie să obțină la proba scrisă minimum nota 7 (șapte), iar pentru angajarea pe perioadă determinată (suplinire), minimum nota 5 (cinci).
Rezultatele finale se afișează în data de 30 iulie 2025.
Repartizarea candidaților pe posturile didactice de predare vacante, publicate pentru angajare pe perioadă nedeterminată, în ordinea descrescătoare a notelor obținute la proba scrisă, se realizează în ședințe, organizate de către Inspectoratul Școlar Județean Constanța, conform calendarului specific, publicat de Ministerul Educației.