20 mai 2024

Astăzi vor SUNA alarmele la Mangalia!

Primăria Municipiului Mangalia înștiințează populația că, în conformitate cu Planul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Dobrogea” al judeţului Constanţa, miercuri, 21 iunie, a.c., în intervalul orar 10.00-11.00, va avea loc un antrenament/exercițiu de alarmare publică.

Reprezentanții Compartimentului pentru Situaţii de Urgenţă și Protecție Civilă Mangalia precizează că activitatea de alarmare a populației, în actualul context geopolitic, este o simulare și include verificarea sirenelor pentru introducerea semnalului de ALARMĂ LA DEZASTRE. În cadrul acestui exercițiu va porni alarma care poate anunța pericolul produs de dezastre naturale. Semnalul de alamă la dezastre se compune din 5 sunete a 16 secunde fiecare, cu pauză de 10 secunde între ele. Celelalte semnale acustice de alarmare a populației sunt reprezentate de:

– semnalul PREALARMĂ AERIANĂ, care se compune din 3 sunete a 32 secunde fiecare, cu pauză de 12 secunde între ele și se referă la transmiterea mesajelor/semnalelor de avertizare către autorități despre probabilitatea producerii unor dezastre sau a unui atac aerian;

– semnalul ALARMĂ AERIANĂ, care este alcătuit din 15 sunete a 4 secunde fiecare, cu pauză de 4 secunde între ele și anunță populația despre apariția pericolului imediat de lovire a localității respective;

– semnalul ÎNCETAREA ALARMEI, care este format dintr-un sunet continuu, de aceeaşi intensitate, cu durata de 2 minute și înștiințează populația că pericolul a trecut.

Pe această cale, autoritățile locale roagă locuitorii Mangaliei să nu intre în panică pe timpul antrenamentului.