ATENȚIE! Mai multe cartiere ale Constanței rămân fără apă potabilă marți, 21 iulie
RAJA, apa potabilă, Constanța, Mangalia, robinet
Pentru remedierea unor avarii survenite la conductele de alimentare cu apă, cu diametrul de 800 mm, de pe bulevardul I.C. Brătianu (zona Liceului Ovidius), respectiv de 600 mm, de pe bulevardul 1 Mai, din municipiul Constanța, echipele RAJA vor sista furnizarea apei potabile timp de 14 ore, marți – 21 iulie 2026, în intervalul orar 08:00-22:00.
Pe timpul desfășurării lucrărilor, vor fi afectați de lipsa apei consumatorii din următoarele zone:
– bulevardul I.C. Brătianu (tronsonul cuprins între zona Restaurantului Sabroso și bd. 1 Decembrie 1918, pe partea dreaptă, cu sensul de mers către ICIL);
– cartierele Gară, Far, Abator și KM 4, cu punctele termice aferente;
– Policlinica CFR, Spitalul Clinic CFR, Trezoreria Constanța, Hotel Maria, Gara CFR și Autogara Constanța;
În același interval, se va furniza apă cu presiune scăzută în perimetrul delimitat de străzile: Prelungirea I.C. Brătianu – Avram Iancu – I.Gh.Duca – bd. Alexandru Lăpușneanu – Prelungirea I.C. Brătianu.
În funcție de configurația rețelei și de consumurile înregistrate, în perioada executării lucrărilor, la etajele superioare ale imobilelor se poate înregistra lipsa totală a apei la robinete.
Rugăm toți utilizatorii afectați de această oprire să își asigure rezerva minimă de apă pentru consum și uz casnic în perioada în care va fi sistată alimentarea cu apă.
Atragem atenția că, după reluarea furnizării, din cauza manevrelor de golire și umplere a sistemului public de alimentare cu apă, ocazional, pot apărea modificări ale aspectului apei (turbiditate și culoare). În această situație, recomandăm evitarea consumului în scopuri potabile până la limpezirea completă a apei.