13 octombrie 2024 3:29

Atenţie, vin caracatiţele! Consilierii vor aproba, într-o şedinţă viitoare, blocarea maşinilor parcate ilegal

În cadrul celei mai recente şedinţe a Consiliului Local Mangalia, ce s-a derulat la finele săptămânii trecute, a figurat şi unul dintre proiectele mult dezbătute în ultimii ani, cel al „blocării autovehiculelor staţionate sau parcate neregulamentar pe drumurile publice sau pe terenurile aparţinând domeniului public sau privat al oraşului“.

Consilierii locali au decis retragerea acestui proiect, la propunerea iniţiatorului, edilul Cristian Radu, acesta motivând amânarea votului prin faptul că „este nevoie de identificarea numărului exact de parcări din Mangalia şi din staţiuni“. Prin urmare, până la realizarea unui studiu care să ateste câte parcări are sudul litoralului, şoferii care şi-au făcut un obicei din a-şi lăsa autoturismele exact unde vor ei, începând cu zona din faţa primăriei şi terminând cu plajele, încălcând astfel flagrant legea, se mai pot bucura de zile liniştite, fără amenzi şi „caracatiţe“.

Până la aprobarea blocării autovehiculelor, vă prezentăm câteva dintre prevederile viitorului proiect de hotărâre. Astfel, vă vor fi încălţate roţile în cazul în care vă lăsaţi maşina în locurile unde sunt montate indicatoare de circulaţie „Oprirea Intezisă“ sau „Staţionarea Interzisă“, pe trecerile de pietoni, în intersecţii, inclusiv cele cu sens giratoriu, precum şi în zona de preselecţie unde sunt aplicate marcaje continue (iar, în lipsa acestora, pe o distanţă mai mică de 5 metri din colţul intersecţiei), în locul în care se împiedică vizibilitatea unui indicator rutier sau a unui semnal luminos (semafor, lampă intermitentă etc), în staţiile destinate transportului local de călători şi în staţiile de taxi. Nu vor fi scutite de blocare nici autoturismele parcate în dreptul altui vehicul oprit pe partea carosabilă, dacă prin aceasta se stânjeneşte circulaţia a două vehicule venind din sensuri opuse, precum şi în dreptul marcajului continuu, în cazul în care conducătorii celorlalte maşini aflate în trafic, în acelaşi sens, ar fi obligaţi, din această cauză, să treacă peste acest marcaj.

Veţi plăti amenda pentru ridicarea caracatiţei şi dacă parcaţi în parcuri, pe aleile pietonale, pe spaţiile verzi şi în orice alte zone ale domeniului public marcate cu panouri adiţionale „Atenţie, se blochează roţile!“, pe trotuare (dacă, prin oprire sau staţionare nu a rămas un culoar de cel puţin un metru pentru circulaţia pietonilor), precum şi în locurile unde este interzisă depăşirea.

Scutiţii de la încălţarea roţilor: Direcţia Penitenciarelor, SRI-ul în misiune şi… Consiliul Local!

 Regulamentul de blocare al autovehiculelor mai prevede şi excepţiile de la blocarea roţilor: autoturismele primăriei, Ambulanţei, Poliţiei, ISU, Jandarmeriei, Ministerului Justiţiei – Direcţia Penitenciarelor, SMURD-ului, unităţilor SRI şi SPP aflate în misiune, dar şi maşinile… Consiliului Local Mangalia!

De asemenea, nu le vor fi lipite „caracatiţe“ maşinilor destinate intervenţiilor la avariile drumurilor, cele destinate tractării autovehiculelor avariate, abandonate sau staţionate neregulamentar, cele ale serviciului de salubrizare.

Dacă vă veţi alege cu o frumuseţe de „caracatiţă“ pe roţile autoturismului trebuie să ştiţi că ADPP-ul nu vă va elibera maşina decât după ce veţi face dovada achitării contravalorii tarifelor de deblocare şi a tuturor amenzilor. Cei ce au dreptul să decidă blocarea roţilor sunt poliţiştii de la Rutieră sau cei de la Poliţia Locală.