Iată câștigătorii competiției “Apa este viață” organizat de RAJA SA!

I HAN NADIA IOANA
RAJA Constanța sărbătorește astăzi, 22 martie 2023, Ziua Mondială a Apei, alături de participanții concursului “Apa este viață”, nerăbdători să afle rezultatul efortului depus în scopul salvării naturii.

Competiția organizată de compania locală de apă a reunit sute de picturi și desene valoroase, care au respectat tema – “Fii schimbarea pe care vrei să o vezi în lume – Fiecare picătură contează”.

Conceptul din acest an a inspirat sute de școlari constănțeni care nu au ezitat să redea, prin idei și culori, pe foaia de hârtie, mesaje cât mai inspirate despre APĂ, ca resursă vitală, dar limitată, ce trebuie protejată și utilizată într-un mod sustenabil.

Prin acțiunile derulate în spațiul școlar, compania locală de apă încurajează dezvoltarea activităților care să conducă la protejarea mediului înconjurător, conturând astfel formarea unui comportament ecologic și în rândul elevilor.

Mulțumim micilor artiști pentru implicare și îi anunțăm că, potrivit regulamentului concursului “Apa este viață”, publicul a decis, prin vot virtual, care sunt cele mai apreciate creații artistice. Au fost declarați câștigători participanții ale căror lucrări au acumulat cele mai multe aprecieri pe pagina de Facebook RAJA, accesând butoanele „Like” sau „Love”.

Toate lucrările înregistrate în concurs au fost publicate, începând cu data de 04 martie 2023, în cadrul unei expoziții, pe pagina de Facebook RAJA SA, în două albume, câte unul pentru fiecare categorie de vârstă (7-11 ani, respectiv 12-16 ani), pentru a putea fi votate de susținători.

La înălțime se ridică și premiile pregătite pentru micii artiști. Pentru fiecare categorie de vârstă sunt acordate premii constând în: locul I – o trotinetă electrică, locul II – o bicicletă și locul III – un hoverboard, însoțite de câte un voucher în valoare de 300 lei de la librăria Cărturești. Pentru mențiuni, premiile constau în câte un voucher în valoare de 300 lei de la librăria Cărturești.

Ca și anul trecut, conform Regulamentului concursului, organizatorul – RAJA SA acordă câte o mențiune specială pentru fiecare categorie de vârstă.

Câștigătorii concursului “Apa este viață” – ediția 2023  sunt următorii:

Categoria 07 –  11 ani

  • Locul I – Han Nadia Ioana, lucrarea nr. 52;
  • Locul II – Han Sorina Maria, lucrarea nr. 51;
  • Locul III – Trandafir David Gabriel, lucrarea nr. 43;
  • Mentiune – Radu Luca Ciprian, lucrarea nr. 48;
  • Mențiune – Butnaru Antonia, lucrarea nr. 124;
  • Mențiune – Burlacu Andrei, lucrarea nr. 45;
  • Mențiune specială – Maloș Sara Ioana, lucrarea nr. 79.

Categoria 12 – 16 ani

  • Locul I – Marastawi Nadin, lucrarea nr. 36;
  • Locul II – Boantă Alessia, lucrarea nr. 31;
  • Locul III – Ene Miruna Andreea, lucrarea nr. 35;
  • Mențiune – Pascal Diana Georgiana Doina, lucrarea nr. 27;
  • Mențiune – Coman Sofia, lucrarea nr. 33;
  • Mențiune – Cernea Elena Cristina, lucrarea nr. 20;
  • Mențiune specială – Tuccilo Carolina Gloria, lucrarea nr. 34.

Având în vedere art. 5, alin. 5.7. din Regulamentul concursului: RAJA își rezervă dreptul de a invalida și elimina din concurs participanții suspecți de faptul că au acumulat numărul de aprecieri în mod fraudulos, fără a fi obligată de a demonstra cu probe modul în care participanții respectivi au primit aprecierile, dar și urmare a verificărilor efectuate, una dintre lucrările transmise și acceptate în concurs a fost descalificată.

Deși prevederile enunțate mai sus nu obligă organizatorul să ofere explicații, dorim totuși să aducem la cunoștință că lucrarea a fost eliminată în urma constatării faptului că voturile au fost obținute prin inducerea în eroare a celor care au votat. Astfel, au fost propagate în mediul online false promisiuni privind diverse acte de caritate pentru cazuri sociale sau diferite donații de fonduri în funcție de numărul de like-uri acumulate.

Premierea câștigătorilor va avea loc în perioada 03 – 06 aprilie 2023 la sediul central al companiei RAJA SA.




Lipsă apă în zona centrală și peninsulară din municipiul Constanța

RAJA
Astăzi – 22 martie 2023, s-a înregistrat o avarie pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 800 mm Port, de la nivelul Stației de Pompare Călărași din mun. Constanța. Pentru remedierea acesteia, echipele de intervenție sunt nevoite să întrerupă furnizarea apei în intervalul orar 11.00 – 18.00.

Sunt afectați de lipsa apei consumatorii din zonele centrală, peninsulară, piața Ovidiu și piața Griviței.

Ne cerem scuze pentru neplăcerile create utilizatorilor din zonă, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile în parametrii optimi, în cel mai scurt timp.




Comuna Cumpăna nu are, astăzi, apă potabilă!

RAJA
Ca urmare a unei avarii survenite astăzi, 22 martie 2023, la nivelul conductei principale ce pleacă de la Stația de Pompare Bifurcație Cumpăna, alimentarea cu apă a localității Cumpăna s-a întrerupt în jurul orei 06.00. Echipele RAJA intervin în aceste momente pentru remedierea avariei, estimându-se că lucrarea va fi finalizată în jurul orei 19.00. Lucrările sunt mult îngreunate de adâncimea la care este pozată conducta, dar și de debitul mare de apă, pentru reparații fiind necesară golirea întregului rezervor de la nivelul stației. Drept urmare, până în jurul orei 19.00, consumatorii din Cumpăna vor fi lipsiți de apă.

Ne cerem scuze tuturor abonaților afectați de lipsa apei, cărora le dăm asigurări că echipele RAJA fac tot posibilul pentru remedierea situației în cel mai scurt timp.




Sfaturile pompierilor militari în cazul unor accidente grave, soldate cu arsuri (VIDEO)

Foc




Atenție, se amână lucrarea programată în perioada 28-30 martie 2023!

raja

De săptămâna trecută, mai multe echipe au demarat intervențiile pregătitoare necesare pentru executarea lucrărilor de la nivelul Stației de Tratare și Pompare Palas din municipiul Constanța, în vederea înlocuirii unor vane de legătură și realizării unui by-pass. Acestea sunt prevăzute în Contractul de lucrări CL33 – “Reabilitare conducte aducțiune și magistrale, stații de pompare apă uzată și refulări aferente în municipiul Constanța” în valoare de aproape 76 mil. lei cu TVA, derulat prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM).

Ca urmare a unor probleme de ordin tehnic, identificate de către echipele RAJA pe parcursul operațiunilor pregătitoare, în vederea realizării conectărilor noilor investiții la sistemul centralizat de alimentare cu apă, lucrarea programată ce urma a fi efectuată în perioada 28 martie 2023, ora 22.00 – 30 martie 2023, ora 15.00, se amână pentru o dată ulterioară, ce va fi comunicată în timp util.

Amintim consumatorilor că investițiile pentru modernizarea și dezvoltarea sistemelor de alimentare cu apă potabilă sunt efectuate în beneficiul lor pe termen lung și vizează asigurarea unor servicii ireproșabile și implicit creșterea calității vieții.

Prin implementarea acestora se realizează îmbunătățirea capacității de transport și de distribuție a apei potabile, asigurarea debitului de alimentare și a calității apei, reducerea pierderilor în rețeaua de distribuție, siguranța și continuitatea serviciilor.

Vă mulțumim pentru înțelegere!




Avarie majoră pe conductele de apă, în municipiul Constanța

RAJA

Ca urmare a unei avarii majore survenite în cursul acestei dimineți, pe conducta de distribuție apă potabilă, cu diametrul de 600 mm, de pe bd. Tomis nr. 299 din municipiul Constanța, echipele RAJA au fost nevoite să sisteze furnizarea apei potabile, astăzi – 21 martie 2023, în intervalul orar 10.00 – 18.00.

Sunt afectați de lipsa apei consumatorii din următoarele zone:

  • Tronsonul delimitat de bd. Aurel Vlaicu – bd. Alexandru Lăpușneanu – str. Soveja – bd. Tomis – bd. Aurel Vlaicu (zonele Tomis Nord, Boema, Tic-Tac);
  • cartierele Anadalchioi și Tomis III;
  • strada B.P. Hașdeu;
  • punctele termice 54, 55, 56, 104, 115, 117, 120, 122, 123 și 214;
  • zona delimitată de străzile: bd. Alexandru Lăpușneanu – Poporului – Eremia Movilă – bd. Alexandru Lăpușneanu.

În același interval orar se va furniza apă cu presiune scăzută consumatorilor din zonele Stadion, Tomis 1 și Tomis II,  precum și celor de pe străzile: Soveja, Farului, Badea Cârțan, iar la etajele superioare ale imobilelor se poate înregistra lipsa totală a acesteia.

Ne cerem scuze pentru neplăcerile create utilizatorilor din zonele afectate, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile în parametrii optimi în cel mai scurt timp.




Atenție, se oprește apa pe mai multe străzi din municipiul Constanța!

RAJA

Pentru executarea lucrărilor de modernizare și sectorizare la nivelul rețelei distribuție apă potabilă din mun. Constanța, RAJA SA va întrerupe furnizarea apei potabile joi – 23martie 2023, în intervalul orar 08.00 – 18.00.

Vor fi afectați de lipsa apei consumatorii de pe străzile:

  • Alexandru Lăpușneanu – tronsonul delimitat bd. Tomis și strada Nicolae Iorga, cu străzile adiacente;
  • Aleea Remus – zona cuprinsă de str. Călărași și Castanilor, precum și cei arondați punctelor termice 100, 115 și 124;

Având în vedere că aceste operațiuni se desfășoară la nivelul mai multor puncte de lucru, reluarea furnizării apei potabile se va realiza în mod gradual, în fiecare sector afectat.

Totodată, rugăm toți consumatorii afectați de această lucrare să își asigure rezerva minimă de apă, pentru consum și uz casnic, în perioada în care va fi sistată alimentarea cu apă.

Ne cerem scuze pentru neplăcerile create abonaților, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile în timp operativ.




Se oprește apa potabilă în orașul Techirghiol

apa-este-viata-1

Sâmbătă – 25 martie 2023, RAJA S.A. va întrerupe furnizarea apei în orașul Techirghiol, pentru executarea lucrărilor de înlocuire a unor conducte și vane de legătură la nivelul sistemului de alimentare cu apă.

Astfel, în intervalul orar 02.00 – 18.00, vor fi afectați de lipsa apei toți consumatorii din localitatea Techirghiol.

Investiția face parte din Contractul de lucrări CL 10 – Reabilitarea și extinderea rețelelor de distribuție apă și de canalizare, stație nouă de pompare apă și conducte aferente din localitatea Techirghiol și reabilitarea și extinderea rețelei de distribuție din localitatea Biruința, județul Constanța, în valoare totală de aproximativ 40 milioane lei, derulat prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM).

Ne cerem scuze pentru disconfortul creat abonaților, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție ale constructorului vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile în timp operativ.

Totodată, rugăm utilizatorii afectați de această lucrare să își asigure rezerva minimă de apă pentru consum și uz casnic în perioada în care va fi sistată alimentarea cu apă.

Amintim consumatorilor că investițiile pentru modernizarea și dezvoltarea sistemelor de alimentare cu apă potabilă sunt efectuate în beneficiul lor pe termen lung și vizează asigurarea unor servicii ireproșabile și implicit creșterea calității vieții.

Prin implementarea acestora se realizează îmbunătățirea capacității de transport și de distribuție a apei potabile, asigurarea debitului de alimentare și a calității apei, reducerea pierderilor în rețeaua de distribuție, siguranța și continuitatea furnizării serviciilor.

 




UDTTMR a fost prezent la Tuzla, cu ocazia sărbătoririi Nawrez-ului

Nawrez Tuzla
Încă din anul 2009, în Tuzla a fost reluat obiceiul sărbătoririi Nawrez-ului. Astfel, cu ajutorul profesorilor noștri de la școala comunitară, a fost redată copiiilor bucuria unui colind autentic tătăresc străvechi. Deoarece dorim să păstrăm tradiția și să o predăm fiecărei generații, am ieșit la colindat și anul acesta.

Uniunea Democrată a Turco-Tătarilor din România (UDTTMR) a postat, pe pagina sa de socializare, un comunicat în care se arată că: „Cu ocazia Nawrez-ului, copiii merg din casă în casă, cu o ramură împodobită cu flori ce simbolizează primăvara (nawrez bayrağı) și anunță sosirea acesteia urând un an nou și agricol îmbelşugat. Colindul este răsplătit de gazde cu dulciuri, fructe sau bani, iar în ramură se agață diverse obiecte precum marame, batice, eșarfe, prosoape sau batiste. Membrii comunității noastre sunt deosebit de bucuroși atunci când copiii le strigă în ușă „Nawrez qayırlı bolsın!”. De-a lungul anilor, colindătorii noștri au trezit nostalgii ale copilăriei, reamintindu-le gazdelor de vremurile când, copii fiind, mergeau și ei cu colindul. Iar copiii, așteaptă cu nerăbdare, an de an, să colinde din nou pe la casele rudelor, vecinilor și prietenilor, răspândind vestea minunată a sosirii primăverii și a reînvierii naturii la viață.

Nawrez-ul este o sărbătoare milenară a lumii turcice, cu origini persane, pre-islamică, prin care sosirea primăverii este considerată un început de an odată cu startul unui nou an agricol. Acest eveniment are loc în ziua (perioada) echinocțiului de primăvară, pe data de 21 martie”.




Miercuri, RAJA S.A. va întrerupe furnizarea apei potabile pe mai multe străzi din municipiul Constanța

apa-este-viata-1
Miercuri – 22 martie 2023, RAJA S.A. va întrerupe furnizarea apei potabile pentru lucrări de modernizare și sectorizare la nivelul rețelei de distribuție apă potabilă pe mai multe străzi din municipiul Constanța.

Pe timpul desfășurării lucrărilor, în intervalul orar 08:00 – 18:00, vor fi afectați de lipsa apei consumatorii din următoarele zone:

  • Centrul de Dializă Diaverum de pe strada Nicolae Iorga;
  • Perimetrul delimitat de str.: Mircea cel Bătrân – Făgetului – Pictor Ion Andreescu – Panait Cerna – Chiliei – Soveja – bd. Mamaia – Nicolae Iorga – Mircea cel Bătrân;
  • Strada Nicolae Iorga – porțiunea delimitată de str. Panselei și bd. Tomis;
  • Direcția de Sănătate Publică și E – Distribuție Dobrogea de pe str. Nicolae Iorga;
  • Punctele termice: 24, 105, 112 și 113;
  • Zona centrală delimitată de str.: Călărași – I.G. Duca – Avram Iancu – bd. Ferdinand – Mihai Viteazu – Traian – Negru Vodă – bd. Tomis – Călărași, cu punctele termice aferente.

Tot în acest interval orar, se va furniza apă cu presiune scăzută utilizatorilor din Piața Ovidiu, Zona Peninsulară, precum și celor aflați în perimetrul delimitat de străzile: Ion Lahovari – Artileriei – Mihai Viteazu – Topraisar – I.G. Duca – Castanilor – Ion Lahovari.

Având în vedere că aceste operațiuni se desfășoară la nivelul mai multor puncte de lucru, reluarea furnizării apei se va realiza în mod progresiv în fiecare sector afectat.

Ne cerem scuze pentru disconfortul creat abonaților, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile în parametrii optimi. Totodată, rugăm utilizatorii afectați de aceste lucrări să își asigure rezerva minimă de apă pentru consum și uz casnic în perioada în care va fi sistată alimentarea cu apă.




Spitalul Mangalia scoate la concurs postul de medic specialist în Obstetrică ginecologie

Spitalul Municipal Mangalia

Spitalul Municipal Mangalia, Județul Constanța, organizează concurs pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcției contractuale de execuție, vacante, de medic specialist (S), confirmat în specialitatea Obstetrică ginecologie în Secția Obstetrică ginecologie.

Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcției contractuale se regăsesc mai jos, detaliat în documentele atașate.

  • diplomă de medic sau diplomă de licență în medicină;
  • stagiu de rezidențiat terminat;
  • examen de medic specialist.

 

   Concursul se va organiza conform calendarului următor:
  • 31 martie 2023, ora 13.00: termenul limită pentru depunerea dosarelor;
  • 03 mai 2023, ora 09.00: proba scrisă;
  • 05 mai 2023, ora și locul desfășurării se va comunica ulterior: proba clinică.

Datele prezentate mai sus sunt orientative. Date detaliate se regăsesc în documentul atașat. Pentru confirmarea acestora, relații suplimentare detaliate privind atribuțiile postului, bibliografia și conținutul dosarului de concurs, vor fi puse la dispoziție, în zilele lucrătoare, pe site-ul instituției și/sau la sediul instituției angajatoare: Spitalul Municipal Mangalia, str. Carol Davila nr. 3, Județul Constanța, telefon: 0241/752.260.




Jandarmii sunt pregătiți pentru meciul F.C.V. Farul Constanța-A.C.S. Sepsi OSK Sfântu Gheorghe de mâine!

IMG_20230311_194458991

Duminică, 19 martie, începând cu ora 16.30, pe stadionul Central al Complexului Academiei de Fotbal ,,Gheorghe Hagi” din localitatea Ovidiu se dă startul Play-Off-ului în cadrul Superligii de fotbal pentru F.C.V. Farul Constanța care va întâlni echipa A.C.S. Sepsi OSK Sfântu Gheorghe.  

Pentru desfășurarea în condiții optime a evenimentului sportiv, peste 150 de jandarmi din cadrul Grupării Mobile Constanţa vor acționa pentru prevenirea apariției unor evenimente de natură să afecteze climatul de ordine și siguranță publică în zona stadionului.

 

Având în vedere interesul crescut al suporterilor pentru acest meci, pentru evitarea creării de ambuteiaje și a timpilor mari de așteptare la porțile de acces, reaminitim faptul că accesul în stadion se va face începând cu ora 14.00.

 

Totodată, precizăm că legislația în vigoare interzice următoarele:

  • afișarea de inscripții care incită la ură națională, rasială, religioasă sau la discriminări de orice fel și la violență;
  • accesul în arenă cu substanțe toxice, băuturi alcoolice, recipiente, corpuri contondente, cuțite, pumnale ori alte asemenea obiecte, care pot pune în pericol siguranța participanților;
  • deținerea, folosirea sau efectuarea oricăror operațiuni cu materiale pirotehnice;
  • aruncarea asupra celorlalţi spectatori, asupra oficialilor sau a jucătorilor, asupra forţelor de ordine sau a personalului de ordine şi siguranţă, asupra bunurilor mobile şi imobile aflate în incinta bazei sportive, precum şi în direcţia suprafeţei de joc cu obiecte de orice fel sau cu substanţe corozive ori care murdăresc.

Participanții au obligația de a respecta măsurile stabilite de către organizator și forțele de ordine, pe traseele către locul de desfășurare a meciului, în apropierea și în incinta arenei sportive, și sunt obligați să se supună la efectuarea controlului corporal preventiv şi al bagajelor de către forţele de ordine.

Recomandăm spectatorilor să nu se implice în incidente care ar putea duce la tulburarea ordinii şi liniştii publice, delimitându-se de orice formă de violenţă verbală sau fizică ce ar putea conduce la manifestări violente.




Jean-Pierre Marcoux, președintele Asociației „Arhur Rimbaud”: „Revendicăm cele 10.500 de cărți rămase din Biblioteca Franceză!”

Biblioteca Franceză

Jean-Pierre Marcoux, președintele Asociației Arhur Rimbaud, a înaintat, public, o scrisoare deschisă către primarul Mangaliei, Cristian Radu și către directorul Direcției Cultură și Sport, Lucian Nichita.

Scrisoarea este redactată ca urmare a desființării, după aproape 30 de ani, a Bibliotecii Franceze din localitate și a înlocuirii micului spațiu cu o viitoare galerie, unde vor putea expune artiștii plastici din Mangalia.

Iată scrisoarea lui Jean-Pierre Marcoux:

„Domnului Cristian Radu, Primar al municipiului Mangalia

Domnului Lucian Nichita, director al Direcției Cultură și Sport

Reprezentanții Asociației „Prietenii Bibliotecii Franceze Arthur Rimbaud” din Mangalia au luat act de rezilierea unilaterală de către Primăria Municipiului Mangalia a acordului privind înființarea bibliotecii franceze « Arthur Rimbaud ».

Într-adevăr, în urmă cu 30 de ani, Primăria Mangalia, reprezentată de primarul din acea perioada, domnul Nicolae Sideri, s-a angajat, în cadrul unui acord bilateral franco-român, să creeze o bibliotecă franceză.

Conform paragrafelor 3 și 8 din convenția precitata, Primăria Mangalia s-a angajat să pună la dispoziție – pentru o  perioada nelimitata – un spațiu independent în care biblioteca să își desfășoare activitatea, precum și cel puțin un bibliotecar francofon. Partea franceză, la rândul său, s-a angajat, în virtutea aceleiași convenții, nu numai să asigure și să diversifice fondul de carte, dar și să creeze o identitate pentru biblioteca franceză din Mangalia.

Ori, vă rugăm să ne permiteți să vă reamintim, Domnule Primar, că, prin hotărârea Consiliului municipal din 1 februarie 2023, Primăria Mangalia a privat biblioteca atât de spațiul propriu, cât și de bibliotecarul său, incetand astfel sa-și indeplineasca obligațiile care îi revin în conformitate cu paragrafele sus-menționate.

In schimb, conform obligațiilor care îi revin în temeiul Convenției mentionate mai sus, partea franceză a continuat în ultimii ani să aprovizioneze biblioteca cu cărți, precum și să propună proiecte de dezvoltare atat pentru bibliotecă, cat și pentru oraș. Aceste inițiative au fost întâmpinate cu o tăcere abisală, deși penultimul paragraf al Convenției obligă cele două părți semnatare, română și franceză, să facă anual un bilanț de activitate.

Referitor la acest ultim aspect, precizăm că, în ultimii ani, partenerul francez nu a fost nici macar o data contactat sau consultat cu privire la acțiunile planificate pentru viitorul bibliotecii. Aceasta în ciuda faptului că penultimul paragraf al Convenției stipuleaza clar că deciziile privind activitatea și patrimoniul bibliotecii trebuie luate de comun acord, după o consultare prealabilă, de către ambii parteneri, român și francez.

Este ceea ce s-a intamplat atunci când ati aprobat, Domnule Primar, distrugerea a peste 14.500 din totalul de 25.000 de cărți donate de-a lungul anilor de către partenerul francez. Intr-adevar, nu numai că nu ați contactat, Domnule Primar, partenerul francez pentru a obține acordul acestuia cu privire la alegerea cărților care urmau să fie eliminate, dar, mai mult decât atât, nu ați răspuns niciodată la scrisorile noastre de protest împotriva deciziei instituției dumneavoastră de a distruge aceste cărți în loc de a le dona școlilor din Mangalia și din comunele învecinate.

În concluzie, prin nerespectarea sistematică a obligațiilor contractuale prevăzute în convenția de creare a bibliotecii, printre care: lipsa de consultare în deciziile luate cu privire la bibliotecă, privarea de un spațiu independent și de un bibliotecar francofon care să permită bibliotecii să își păstreze IDENTITATEA și DENUMIREA („Biblioteca franceza Arthur Rimbaud”), partenerul francez ia act de denuntarea unilaterală, din partea dumneavoastră, a convenției menționate mai sus. În consecință, revendicăm, conform ultimului paragraf al Convenției, cele 10.500 de cărți rămase – ce prin rezilierea conventiei revin in proprietatea noastra -, pentru a le da o intrebuintare care sa continue sa serveasca francofoniei din România și, implicit, Franței.

În asteptarea raspunsului dumneavoastra, vă rugăm să acceptați, Domnule Primar, urările noastre cele mai bune.

Președintele :

Jean-Pierre Marcoux”




Consilierii locali din Pecineaga sunt chemați în ședință ordinară: Iată proiectele de pe ordinea de zi!

Comuna Pecineaga

17.03.2023.Anunt sedinta




Se oprește apa în mai multe zone din municipiul Constanța, Cumpăna, Lazu, Agigea și Eforie Nord

RAJA

În perioada 28 martie 2023, ora 22.00 – 30 martie 2023, ora 15.00, la nivelul Stației de Tratare și Pompare Palas din municipiul Constanța se vor executa lucrări de înlocuire a unor vane de legătură și de realizare a unui by-pass. Acestea sunt prevăzute în Contractul de lucrări CL33 – “Reabilitare conducte aducțiune și magistrale, stații de pompare apă uzată și refulări aferente în municipiul Constanța” în valoare de aproape 76 mil. lei cu TVA, derulat prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM).

Tot în acest interval, echipele RAJA vor acționa la nivelul rețelelor de distribuție din municipiul Constanța, în alte 7 puncte de lucru unde se vor monta vane de legătură, cu diametre cuprinse între 150 și 1.000 mm, debimetre pentru măsurarea și reglarea presiunii, precum și cuplarea unei noi conducte la sistemul centralizat. Aceste investiții se vor executa din fonduri proprii și sunt necesare pentru sectorizarea sistemului de alimentare cu apă, dar și pentru regularizarea presiunii în vederea evitării producerii unor avarii.

Pe timpul desfășurării lucrărilor, vor fi afectați de lipsa apei consumatorii din următoarele zone:

  • Cartierul Palas și Zona industrială Oierie Palas;
  • Cartierele Brătianu și Medeea;
  • Zona industrială;
  • Cartierele CET, Viile Noi și Sere;
  • Cartierele Km 4, Km 4-5, Km 5 și Veterani;
  • Zonele industriale CET, Caraiman și Oil Terminal;
  • Zona comercială Constanța Sud (Auchan, Metro, Brico Depot, Avia Motors);
  • Cartierul Faleză Sud;
  • Cartierele Far, Abator, Gară, Icil, Balada, Casa de Cultură, Inel I, Inel II, Coiciu și Compozitori;
  • Zonele Baba Novac și Halta Traian;
  • Zona Comercială Vest;
  • Localitățile Cumpăna, Lazu, Agigea și Eforie Nord.

Pe lângă complexitatea lucrărilor, intervalul de sistare a alimentării cu apă este determinat și de lungimea instalațiilor, a diametrului acestora, dar și a debitului de apă. Timpul necesar pentru golirea și umplerea rețelei de distribuție din zona afectată poate varia de la 6 până la 9 ore. Prin urmare, reluarea furnizării apei potabile se va realiza în mod progresiv în fiecare sector afectat.

Ne cerem scuze pentru disconfortul creat abonaților, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție ale constructorului împreună cu formațiile de lucru ale RAJA vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile în parametrii optimi. Totodată, rugăm utilizatorii afectați de această lucrare să își asigure rezerva minimă de apă pentru consum și uz casnic în perioada în care va fi sistată alimentarea cu apă.

Amintim consumatorilor că investițiile pentru modernizarea și dezvoltarea sistemelor de alimentare cu apă potabilă sunt efectuate în beneficiul lor pe termen lung și vizează asigurarea unor servicii ireproșabile și implicit creșterea calității vieții.

Prin implementarea acestora se realizează îmbunătățirea capacității de transport și de distribuție a apei potabile, asigurarea debitului de alimentare și a calității apei, reducerea pierderilor în rețeaua de distribuție, siguranța și continuitatea serviciilor.




Atenție, se oprește apa în municipiul Medgidia!

apa-este-viata-1

Vineri – 17 martie 2023, echipele furnizorului de energie desfășoară lucrări de întreținere și reparații la nivelul sistemului de alimentare cu energie electrică din mun. Medgidia.

Fără curent, pompele de la nivelul Complexului de înmagazinare și pomparenu mai pot asigura alimentarea cu apă consumatorilor din municipiul Medgidia, în intervalul orar 08.00 – 17.00.

Ne cerem scuze pentru neplăcerile create utilizatorilor, pe care îi asigurăm că, imediat ce lucrările de la nivelul sistemelor de alimentare cu energie electrică vor fi remediate, lucrătorii RAJA vor relua furnizarea apei potabile.

Totodată, rugăm toți consumatorii afectați de această lucrare să își asigure rezerva minimă de apă, pentru consum și uz casnic, în perioada în care va fi sistată alimentarea cu apă.




Jurnalistul Constantin Cumpănă a câștigat, definitiv, procesul cu IPS Teodosie

ipse

Ieri, Curtea de Apel Constanța a respins ca nefondat, definitiv și fără cale de atac, apelul formulat de Înalt Prea Sfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, împotriva jurnalistului de investigații Constantin Cumpănă.

Soluția pe scurt: Respinge apelul formulat de către apelanţii Arhiepiscopia Tomisului şi Petrescu Teodosie în contradictoriu cu intimatul Cumpănă Constantin împotriva sentinţei civile nr.254/01.02.2023 pronunţată de Tribunalul Constanţa în dosarul civil nr. 8360/118/2022, ca nefondat. Definitivă. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei la 15.03.2023.

Pe pagina sa de socializare, Constantin Cumpăna a scris:

„Asa ceva!!!
Am câștigat și împotriva APELULUI formulat de TEODOSIE și Arhiepiscopie!!!



Un delfin a fost prins în plasele pescarilor de calcan și a murit

Afalin

Cea de-a doua expediție pentru observații la bord în cadrul proiectului PONTICCET „Implementing ACCOBAMS best practices in post-mortem investigations on stranded and by-caught cetaceans from Romanian shore and ingested marine litter monitoring”, finanțat de ACCOBAMS, a avut loc pe 14 martie.

Din păcate, în timpul expediției, un afalin (Tursiops truncatus ponticus) a fost prins accidental în plasele pentru calcan. Exemplarul a fost transportat în laboratorul INCDM pentru prelevarea tractului gastrointestinal (TGI) și analiza deșeurilor din plastic ingerate.

Deși pierderea vieții marine este regretabilă, sperăm că aceste date vor oferi informații valoroase și ne vor ajuta în eforturile noastre de a proteja cetaceele și de a minimiza impactul activității umane asupra ecosistemelor marine.




Școala Altfel, la RAJA Constanța. Elevii învață despre calitatea apei potabile și descoperă procesul de epurare

1 (12)

În această perioadă, sute de elevi constănțeni și-au anunțat vizita la RAJA Constanța, pentru a descoperi circuitul apei din natură la robinetele din casele noastre și înapoi în emisar, în cadrul Programului național Școala Altfel. Compania de apă a pregătit, la rândul ei, o mulțime de surprize educative pentru cei mici, având scop principal prevenirea poluării mediului înconjurător.

Marți, 14 martie 2023, elevi ai Liceului “Ioan N Roman”, însoțiți de cadre didactice, au trecut pragul Stației de epurare a apelor uzate care se află în partea de nord a municipiului Constanța.

În camera de comandă SCADA, spațiul destinat monitorizării și operării “din butoane”, copiii au primit informații cu privire la derularea obiectivelor la nivelul fluxului tehnologic, apoi au făcut un tur amplu al Stației de epurare, cunoscând, în premieră pentru ei, spațiile în care apele uzate menajere preluate din sistemul de canalizare sunt curățate prin procese mecanice și biochimice, în mod continuu. În același timp, oaspeții au fost sfătuiți să nu arunce resturile din gospodărie în toalete și chiuvete, riscând astfel obturarea conductelor. În acest context, liceenii au conștientizat faptul că și ei pot contribui la protejarea mediului înconjurător, prin propriile acțiuni.

Activitățile instructiv-educative găzduite de RAJA SA au continuat și în ziua de 15 martie 2023, prilej pentru elevii din clasa a II-a de la Școala gimnazială “Gheorghe Țițeica” să cunoască activitatea companiei locale de apă, de data aceasta la sediul său central. După prezentarea unui filmuleț tematic despre rolul RAJA în comunitate, Bari Turchian, Șef al Laboratorului de apă potabilă Palas, a prezentat câteva metode orientative pentru a efectua experimente “de teren”, precum determinarea clorului, PH-ului apei, turbidității sau durității apei. În același timp, reprezentantul RAJA a încurajat copiii să bea cu încredere apa de la robinet, deoarece aceasta este verificată în permanență în laboratoarele de specialitate ale societății, dar și de către Direcția de Sănătate Publică. De asemenea, i-a îndrumat pe cei mici să nu arunce oriunde deșeurile menajere și să protejeze sursele de apă.

La finalul vizitei, elevii s-au oprit și la Stația de pompare apă potabilă din incinta sediului central al companiei, care deservește partea centrală a municipiului Constanța. Prichindeii s-au arătat foarte curioși în privința procesului tehnologic al apei și au adresat o multitudine de întrebări despre modul în care apa ajunge la robinet, despre potabilitatea acesteia, dar și despre etapele transformării apei uzate și redarea ei circuitului natural. Astfel, au plecat spre case mai documentați, dar și cu broșuri informative care le dezvăluie pe înțelesul tuturor povestea apei de-a lungul întregului său parcurs.

Prin activitățile derulate la nivelul companiei, RAJA SA urmărește îndeaproape una dintre țintele cuprinse în Strategia Națională pentru Dezvoltarea Durabilă a României 2030, care vizează îmbunătățirea calității apei prin reducerea poluării, eliminarea depozitării deșeurilor și reducerea la minimum a produselor chimice și materialelor periculoase, reducând proporția apelor uzate netratate, sporind substanțial reciclarea și utilizarea sigură.




Se reabilitează mai multe străzi din comuna Tuzla: Vezi care sunt acestea!

Primăria comunei Tuzla

anunt mediu actualizat- modernizare strazi