"Editia de Sud": Scandal din cauza algelor și gunoaielor. Administratorul plajei din 2 Mai, amendat de Primărie pentru că funcționează fără autorizație

Discuțiile în contradictoriu pe tema plajelor sunt arhicunoscute și se vor menține în zona municipiului Mangalia, atât timp cât porțiunile de nisip nu vor fi administrate de către Primării. În fiecare vară, apar conflicte, fie între turiști și administratori, fie între autorități și administratori, însă cei care au de suferit sunt vizitatorii ale căror pretenții au crescut, având în vedere serviciile de calitate ce li se oferă în străinătate.

Se pare, că sezonul estival actual nu face excepție, de această dată, neînțelegerile având loc la 2 Mai, între Primărie și societatea care a preluat porțiuni de nisip pe parcursul întregii veri.

În urma mai multor reclamații făcute de către turiști și localnici, precum și în urma verificărilor, Primăria Limanu a sancționat contravențional cu suma de 1.000 de lei societatea care a concesionat mai multe porțiuni de plajă din 2 Mai.

Viceprimarul Marius Dumitru ne-a declarat că problemele ar fi apărut după preluarea de către SC Massaro Trans SRL Mangalia a mai multor subsectoare de plajă. ”Există un contract încheiat între această societate și Administrația Bazinală de Apă Dobrogea Litoral plaja din 2 Mai fiind dată în folosință cu funcție sportivă. Aici, însă se prestează activități comerciale, fără autorizație de funcționare. Mai mult, am primit sesizări scrise atât din partea localnicilor, cât și din partea turiștilor care reclamă faptul că plaja este plină de gunoaie. De asemenea, au fost aduse șezlonguri care se închiriază fără autorizație. Oamenii se plâng că sunt nevoiți să le închirieze, nemaiavând unde să-și întindă prosoapele. În plus, la mal, sunt foarte multe alge urât mirositoare și pietre de mari care pot răni turiștii. Pe de altă parte, localnicii se plâng că le pleacă vizitatorii pe care îi cazează în propriile locuințe, deoarece reclamă lipsa curățeniei și numărul mare de șezlonguri. Am verificat cele relatate de către turiști, am constatat că, într-adevăr, sunt probleme pe plajă, motiv pentru care am trimis o somație. Deoarece nu a fost luată în seamă, am încheiat un proces-verbal de contravenție, societatea fiind amendată cu suma de 1.000 de lei. Noi, reprezentanții Primăriei Limanu, nu dorim să sufocăm agenții economici cu amenzi astronomice, ci dorim să le atragem atenția că trebuie să respecte legea și să funcționeze doar în baza autorizației, lucru care nu se întâmplă în acest caz”, a declarat viceprimarul din Limanu.

Conflictul de la Limanu a pornit după încheierea contractului nr. 1576/2012 dintre Administrația Bazinală de Apă Dobrogea Litoral și SC Massaro Trans SRL Mangalia. Potrivit reprezentanților Primăriei Limanu, s-a ajuns la această situație, întrucât Societatea SC Massaro Trans SRL Mangalia desfășoară activități comerciale fără să dețină autorizație de funcționare, încălcându-se art. 73, alin. 1, lit e din OUG 99/2000.

Deoarece reprezentanții Primăriei Limanu și administratorul societății nu au ajuns la nicio înțelegere, Corpul de Control al instituției publice a aplicat amenda menționată. Astfel, a fost întocmit procesul-verbal nr. 5550 din data de 3.07.2012 prin care Primăria Limanu a dispus următoarele:

  1. încetarea activității economice desfășurate la punctul de lucru până la obținerea autorizației de funcționare;
  2. ridicarea șezlongurilorși a oricăror alte obiecte de mobilier stradal amplasate fără acordul locatorului;
  3. salubrizarea plajei prin adunarea gunoaielor și a algelor;
  4. îndepărtarea pietrelor ce pot provoca accidentări turiștilor.

Viceprimarul comunei Limanu, Marius Dumitru, ne-a mai spus că pentru rezolvarea acestor probleme apărute pe plaja din 2 Mai vor fi sesizate Garda Națională de Mediu, DSP Constanța și Ministerul Turismului.  

Dan Geogescu: „Am fost informat de controlul făcut de către reprezentanții Primăriei, însă nu am cunoștință să fi fost sancționat“

În replică, administratorul SC Massaro Trans SRL Mangalia, Dan-Lucian Georgescu a declarat: ”Am participat la licitația publică organizată de Apele Române, în urma căreia am concesionat subsectoarele 1, 2, 3 și 4. Am încheiat contract și cu societatea de salubrizare care face curățenie. Am fost informat de controlul făcut de către reprezentanții Primăriei, însă nu am cunoștință să fi fost sancționat. În ceea privește autorizația de funcționare, am depus documentele necesare obținerii acesteia la Primărie. Până acum, însă nu mi-a fost eliberată, mi s-a spus că voi fi sunat să o ridic”.

Dan-Lucian Georgescu a fost consilierul personal al fostului  primar Claudiu Tusac, precum și al fostului viceprimar Constantin Filimon, în prezent, îndeplinind, se pare, aceeași funcție pentru actualul primar al Mangaliei, Cristian Radu. 




Ion Mincă (PRM) „Nu l-am vrut viceprimar pe Maganu, pentru că mi-a purtat sâmbetele pe vremea lui Tusac!”

Membru al Comisiei Economice, consilierul local PRM, Ion Mincă ne-a declarat că din punctul său de vedere priorităţile noii administraţii trebuie să fie legate de problemele arhicunoscute ale urbei, rămase nerezolvate. „Având în vedere că ne aflăm în plin sezon estival, este importantă  curăţenia generală în staţiuni. Apoi trebuie să se facă pregătiri pentru iarna viitoare, astfel ca Mangalia să nu mai tremure, cum s-a întâmplat în urmă cu câteva luni. De asemenea, trebuie votat proiectul privind trecerea centralelor termice la Primărie, ştiindu-se că după schimbarea mea din funcţia de primar interimar, nu s-a mai adus în discuţie acest lucru. Nu în ultimul rând, durerea localnicilor este aceea că nu au locuri de muncă şi trebuie luate măsuri în acest sens”, a precizat consilierul PRM. 

Întrebat de ce s-a opus alegerii lui Bogdan Maganu în funcţia de viceprimar, Ion Mincă a spus: „Şi Maganu a votat împotriva mea, ba mai mult, el i-a dat sugestii lui Tusac să nu primesc atribuţii şi să fiu trimis la biobază, să supraveghez câinii maidanezi. De altfel, viceprimarii care s-au perindat la Primărie, mulţi la număr, n-au primit decât atribuţii hazlii ori umilitoare, cum ar fi număratul pescăruşilor, al valurilor, asigurarea hârtiei igienice în grupurile sanitare ale Primăriei etc. Aşa că nu este exclus ca noul viceprimar să primească ceva amuzant de făcut”.

Despre zvonul potrivit căruia consilierii nu ar mai dori validarea lui Paul Foleanu ori a unui alt ales de pe lista PDL, peremistul a declarat că ”Este posibil să se întâmple acest lucru, mai ales că nu au nevoie de un al şaselea pedelist. S-a format, deja, majoritatea în Consiliu”.

Ion Mincă nu l-a uitat nici pe liderul PRM Mangalia, Ion Anghel pe care este, încă, foarte supărat, deoarece a încercat să-l elimine din partid cu scopul de a ajunge în locul său la masa deciziilor în şedinţele lunare. „Ion Anghel, zis John, este creaţia mea. L-am cunoscut la grătarul din Olimp, acolo a rămas. Aş avea multe de spus la adresa lui, însă mă rezum la zicala „pe cine nu laşi să moară, nu te lasă să trăieşti!”, a mai spus Ion Mincă.




Iata cele mai stringente probleme ale orasului, in viziunea cititorilor nostri

Cetăţenii oraşului ne-au sesizat, pe mailul redacţiei, o serie de probleme cu care se confruntă, de patru ani, oraşul nostru. Vi le prezentăm, în continuare, dorind ca, acestea, să constituie un bun material de „pornire“ pentru noua administraţie:

  1. Sutele de câini comunitari agresivi, care au acaparat toate cartierele Mangaliei;
  2. Buruienile inestetice, lăsate să atingă înălţimi nebănuite care afectează, în mare măsură, aspectul străzilor Mangaliei;
  3. Gunoaiele dezorganizate, ambalajele, PET-urile, resturile provenite de la materialele de construcţii utilizate pentru lucrările de reparaţii şi modernizări executate de către cetăţeni şi agenţii economici;
  4. Unităţile de cazare lăsate de izbelişte, de ani de zile, care imprimă staţiunilor un aspect dezolant;
  5. Plajele acoperite mai mult cu pietricele şi scoici sparte decât cu nisip fin;
  6. Inexistenţa posibilităţilor de distracţie în oraş şi staţiuni, motiv pentru care puţinii turişti care ne vizitează nu au de ales decât între băile de soare, plimbările pe faleză şi închirierea unor biciclete ori ATV-uri;
  7.  Preţurile exagerat de mari ale alimentelor şi fructelor, crescute, artificial, de dragul sezonului şi în defavoarera localnicilor;
  8. Carosabilul cariat care distruge autoturismele participanţilor la trafic;
  9.  Lipsa locurilor de muncă, singurele oferte venind din partea agenţilor economici cu activităţi sezoniere,
  10. Lipsa apei calde.



Foleanu a dat in judecata Consiliul Local Mangalia

Consilierul ales din partea PDL Mangalia, Paul Foleanu, s-a adresat, ieri, instantei de judecata, pentru a i se face dreptate, dupa situatia creata in cadrul sedintei de constituire a Consiliului Local.

„M-am adresat sectiei de Contencios Administrativ din cadrul Tribunalului Constanta, unde am solicitat anularea hotararii de invalidare pe temei de nelegalitate si obligarea Consiliului Local Mangalia la validarea mandatului meu. Primul termen de judecata a fost stabilit pe 12 iulie si am convingerea ca voi castiga“, ne-a declarat Paul Foleanu.




„Editia de Sud“ va prezinta componenta comisiilor de specialitate ale Consiliului Local Mangalia

Luni după-amiază, după îndelungi discuţii şi negocieri, a fost stabilită componenţa comisiilor de specialitate ale Consiliului Local Mangalia, format, deocamdata, din doar 18 membri.  

Potrivit declaraţiei consilierului local Sorin Andrei, cele cinci comisii sunt formate din următorii aleşi locali:

Comisia de Urbanism si Amenajare Teritoriala

Sorin Andrei

Vasile Iorga

Leonard Tănase

Gheorghe Mazâlu

Marin Ciocâia

Comisia Economică si de Fonduri Structurale Europene

Linica Stan

Vasile Olan

Cristian Drăgan

Ion Mincă

Bogdan Maganu

Comisia Socială si Sanatate

Laura Cârlan

Levent Beghim

Bogdan Maganu

Cristian Drăgan

Marian Guţă

Comisia Juridică

Levent Beghim

Sorin Andrei

Gheorghe Mazâlu

Ion Petcu

Dan Moldovan

Comisia de Industrie, Turism si Invatamant

Lucian Popescu

Ion Petcu

Ghiulgiean Membulat

Leonard Tănase

Ştefan Bociog




Paul Foleanu, invalidat de consilierii locali (video)




Filimon, exclus din PSD si de pe lista consilierilor locali (video)




Şedinţa de constituire a Consiliului Local: Doi aleşi nu au intrat în consiliu: Filimon, exclus din PSD, Foleanu invalidat!

Şedinţa de validare a Consiliului Local Mangalia, care s-a desfăşurat luni, 2 iulie, începând cu orele 10.00 în sala de şedinţe a primăriei nu a fost lipsită de surprize. Comisia de validare, formată din Leonard Tănase (preşedinte), Dănuţ Moldovan (secretar) şi Marian Guţă (membru) nu a validat unul dintre consilieri.

Este vorba despre alesul PDL, Paul Foleanu, care a fost declarat incompatibil de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, comisia luând decizia să-l învalideze. „Este un abuz ceea ce s-a întâmplat astăzi. Este anormal ca PDL să fie vitregit de un consilier. Comisia de validare nu deţine toate documentele necesare şi nici nu a fost de acord să-mi analizeze actele care dovedesc faptul că decizia de incompatibilitate ce mi-a fost atribuită este nulă de drept. Consiliul Local Mangalia începe un nou mandat cu un abuz grosolan, fiind vorba de o mascaradă regizată dinainte. Voi depune la CIC documentele care nu au fost studiate de către comisie şi voi demonstra că pot exercita în mod legal un mandat de consilier“, a declarat Paul Foleanu.

Şedinţa de constituire a Consiliului Local a fost condusă, aşa cum prevede legea, de către decanul de vârstă al aleşilor, Gheorghe Mazâlu, asistat de către cei mai tineri colegi, Ştefan Bociog şi Cristian Drăgan.

O altă „surpriză“ a fost aceea a anunţării excluderii din PSD a lui Constantin Filimon, care, în absenţa adeverinţei de membru al partidului, nu a fost validat. „Mă voi adresa instanţei, deoarece nu mi s-a adus la cunoştinţă faptul că am fost exclus din PSD, abia astăzi auzind că m-au eliminat din partid încă de pe 30 iunie“, a spus Constantin Filimon.

În noua sa formulă, Consiliul Local Mangalia este format din următorii 18 aleşi: Vasile Iorga, Linica Stan, Laura Cârlan, Lucian Popescu, Levent Beghim (PDL), Ghiulgiean Membulat, Gheorghe Mazâlu, Dănuţ Moldovan, Bogdan Maganu (ales viceprimar al Mangaliei), Marian Guţă, Ion Petcu (PSD), Sorin Andrei, Cristian Drăgan, Leonard Tănase, Vasile Olan (ACD), Ion Mincă (PRM), Marin Ciocîia şi Ştefan Bociog, (PPDD).

A urmat depunerea jurământului de către noul primar Cristian Radu care a spus că prioritare pentru el sunt căldura şi reabilitarea staţiunilor.




Nereguli sesizate de către candidatul PRM, Adrian Cârlescu, la Secţia nr. 13

Candidatul PRM Mangalia la funcţia de primar, Adrian Cârlescu a depus, în această dimineaţă, o întâmpinare la preşedinta Secţiei de votare nr. 13, aflată în incinta Şcolii Generale nr. 1, din Cartierul Colonişti.

„Am sesizat faptul că operatorii de sondaj exit-poll stau mult prea aproape de secţia de votare, mai precis, la intrarea acesteia, nu la 500 m distanţă, aşa cum prevede legea. De asemenea, în faţa secţiei de votare nu au fost îndepărtate afişele electorale. Pe stâlpii de iluminat din faţa şcolii se află mai multe afişe cu Cristian Radu, PNL-PC care, astăzi, în ziua votării, nu trebuiau să mai existe. Am anunţat acest aspect şi la Biroul Circumscripţiei nr. 2 Mangalia pentru a-i atenţiona pe reprezentanţii Primăriei să remedieze această problemă, însă de la sesizare şi până acum s-au scurs două ceasuri şi nu s-a întâmplat nimic. Aşa cum ne aşteptam, nu se joacă cinstit şi mă aştept ca până la închiderea urnelor să mai apară incidente”, a declarat candidatul PRM, Adrian Cârlescu.




Ce are la baza decizia BEC de anulare a alegerilor: procese verbale, declaratii ale unor "persoane" si copii ale unor contestatii!

 




"Editia de Sud": Surpriza de proportii – PSD castiga un ales, PPDD are inca un consilier, iar Romania Mare intra in consiliu! (date Biroul Electoral Mangalia)

Alegerile locale de la Mangalia ofera, in continuare, surprize. Dupa ce, in urma numarului de votanti, se stabilise faptul ca PSD ar urma sa intre in Consiliul Local cu 8 consilieri, iar PPDD cu unul singur, iata ca, dupa redistribuire, componenta consiliului arata cu totul altfel. PSD castiga un consilier, la fel si PPDD, iar PRM ar urma sa aiba un consilier (care, teoretic, ar fi Ion Minca).

Va prezentam, in continuare, „cifrele” oficiale ale Alegerilor Locale 2012:

PENTRU CONSILIUL LOCAL

Numarul de alegatori de pe listele electorale – 36.750

Numarul alegatorilor care s-au prezentat la urne – 20.382

Numarul total al voturilor valabil exprimate – 19.597

Numarul voturilor nule – 951

Voturi valabil exprimate

Partide: PSD – 5.807, PDL – 5.255, ACD – 2.799, UNPR – 623, PRM – 968, PNTCD – 162, Alianta Civica a Romilor – 140, PPPS – 126, PER – 343, PPDD – 1.215, Partidul Verde – 221

Independenti – Viorel Oleniuc – 797, Marin Oprea – 69, Ion Niculescu – 109, Doru Munteanu – 473, Sali Dogan – 264

Consiliul Local: PSD – 7, PDL – 6, ACD – 3, PPDD – 2, PRM – 1

PRIMAR

Numarul de alegatori de pe listele electorale – 36.750

Numarul alegatorilor care s-au prezentat la urne – 20.382

Numarul total al voturilor valabil exprimate – 19.681

Numarul voturilor nule – 626

Numarul voturilor fiecarui candidat

Zanfir Iorgus – 6.301

Mihai Claudiu Tusac – 5.149

Cristian Radu – 5.906

Adrian Carlescu – 251

Vasile Moldovanu – 247

Marian Dorner – 68

Marin Ciociia – 872

Ion Niculescu – 42

Marin Oprea – 30

Marios Thiera Cotlet – 386

Teodor Munteanu – 429

Candidatul declarat ales pentru atribuirea mandatului de primar – Zanfir Iorgus




Acestea sunt rezultatele de la localele din Mangalia inregistrate in procesele verbale de la sectiile de votare. Cine ne vor fi consilierii locali

Zanfir Iorguş a câştigat cursa pentru fotoliul de primar al Mangaliei. În urma numărătorii rezultatelor obţinute din procesele verbale încheiate în fiecare secţie de votare, Zanfir Iorguş s-a clasat pe primul loc în opţiunile electoratului, cu 31,92% secondat de Cristian Radu, candidatul susţinut de PNL Mangalia, ce a înregistrat 29,94% şi de Mihai Claudiu Tusac, la această oră fost primar, cu 26,11%.

Zanfir Iorguş le-a declarat susţinătorilor săi, după finalizarea numărării voturilor, că, prioritare pentru el sunt reconstrucţia Mangaliei şi readucerea oraşului în rândul celor mai bine cotate, din punct de vedere economic şi turistic, localităţi din România.

În continuare, vă prezentăm şi restul procentelor obţinute atât la funcţia de primar, cât şi la Consiliul Local Mangalia.

Rezultate Alegeri Locale 2012

Primar:

Zanfir Iorgus – 31,92%

Cristian Radu – 29,94%

Mihai Claudiu Tusac – 26,11%

Marin Ciociia – 4,42%

Teodor Munteanu – 2,21%

Marios Thiera Cotlet – 1,96%

Adrian Cirlescu – 1,27%

Vasile Moldovan – 1,25%

Marian Dorner – 0,34%

Ion Niculescu – 1,21%

Marin Oprea – 0,15%

Consiliul Local:

PSD – 29,96% – 8 consilieri (Gh. Mazalu, Ion Petcu, Danut Moldovan, Constantin Filimon, Ghiulgian Membulat, Bogdan Maganu, Marian Craciun, Marian Guta)

PDL – 27,1% – 7 consilieri (Vasile Iorga, Ion Gogoasa, Paul Foleanu, Laura Cirlan, Lucian Popescu, Linica Stan, Levent Beghim)

PNL – 14,14% – 3 consilieri (Sorin Andrei, VasileOlan, Cristian Dragan)

PPDD – 6,25% – 1 consilier (Marin Ciocaia)




Zanfir Iorgus, primar pentru a patra oara!

Zanfir Iorgus si-a surclasat contracandidatul, Radu Cristian cu peste 400 de voturi si, de astazi, este noul primar al Mangaliei.




Revolutie in fata sectiilor de votare din Mangalia

Locuitorii Mangaliei protesteaza, la aceasta ora, pentru ca nu au putut vota. Una dintre sectiile la care circa 200 de cetateni ai orasului protesteaza pentru ca nu si-au putut exercita dreptul de vot este cea de la sectia 12 Eco Gold, din zona vilelor. Aici a fost nevoie de interventia politiei, a jandarmilor si DIAS-ului pentru a potoli protestele locuitorilor care nu au reusit sa voteze. In plus, procesul de votare a fost sistat mai multe minute din cauza identificarii unei persoane care avea asupra sa mai multe buletine de vot stampilate in favoarea candidatului PSD.

 




La Mangalia, până şi acreditările se subcontractează!

La fiecare secţie de votare din Mangalia, la ieşirea de la urne, alegătorii sunt abordaţi de către mai mulţi tineri care realizează exit-poll-uri. Pe legitimaţiile pe care aceştia le poartă la gât este menţionată o asociaţie din Tulcea, cu toate că acreditarea primită de la BEC o are ca beneficiar direct pe SC Research, Political, Economic and Social Consulting Concert Consulting SRL Bucureşti ce aparţine lui Dorinel Colgiu.

Mai precis, societatea în cauză a solicitat  Biroului Electoral Central Bucureşti o cerere în vederea acreditării care a fost şi aprobată. Numai că o asociaţie din Tulcea a subcontractat, în mod curios, acreditarea, pe care o foloseşte  în vederea realizării sondajului de opinie.  Acest lucru ridică mari semne  de întrebare în privinţa legalităţii prezenţei tinerilor în perimetrul secţiilor de votare…




Tentativa de frauda prin metoda suveica sau neglijenta a comisiei de votare? – video

http://www.dailymotion.com/video/xrfyr6_mangalia-tentativa-de-frauda_news




Inca un vot "fotografiat" la Mangalia

„Flash”-urile in cabina de vot curg la Mangalia. Inca un caz in care este implicat un votant ce isi fotografia optiunea electorala s-a inregistrat la sectia de votare 13 (Scoala 1 Colonisti). De data aceasta blitz-ul a fost observat de toti membrii comisiei, care au anuntat organele de politie.

In urma verificarii buletinelor de vot s-a constatat ca stampila a fost aplicata pe Cristian Radu – la primar si pe PP-DD la consiliu local.




Buletine "duble" pentru primar la Asirom si la Sanatoriul Balnear Pavilionul "B"

Alte incidente cu voturi „duble” au loc prin Mangalia. La sectiile 16 si 20 (Asirom si Sanatorul Balnear Pavlionul B) doi cetateni au primit buletine de vot pentru primar in dublu exemplar. Cele doua buletine erau unul intr-altul, iar cetatenii care le-au primit au sesizat, imediat, presedintii comisiilor de votare.




Prins cu 10 buletine de vot: tentativa de frauda prin metoda suveica sau neglijenta a comisiei de votare?

Un nou incident major la sectia de votare nr. 23 de la Liceul Callatis. Un alegator este retinut, la aceasta ora de fortele de ordine pentru ca a fost prins cu doua seturi de buletine de vot, toate stampilate. Stefan Robu, din Mangalia, a declarat politistilor ca nu are niciun fel de apartenenta politica  si afirma ca a primit cele zece formulare de la unul dintre membri sectiei.

El declara ca abia in cabina de vot si-a dat seama ca are un numar dublu de buletine de vot si ca, la iesirea din cabina a anuntat de existenta celor in plus. Mai mult, spune acesta, in acel moment ar fi fost agresat de membrul comisiei de votare care, sustine votantul, i-a inmanat buletinele, dar si de presedintele comisiei, Ana Dumitru impotriva acestora Stefan Robu inaintand, pe loc, o plangere penala.

“In momentul in care barbatul cu pricina a iesit din cabina de vot am observant ca avea 10 buletine in loc de 5, motiv pentru care am solicitat sa le vad, pentru a verifica stampila de control a sectiei. Persoana a refuzat sa mi le arate si le-a ascuns in lenjeria intima”.

Politistii vor stabili daca, in acest caz, este vorba despre o greseala a comisiei de votare sau daca persoana incriminata a avut asupra sa buletinele in plus, utilizand metoda “suveica”.

In ceea ce priveste votul lui Stefan Robu, acesta a pus stampila pe consilierii PRM si pe candidatul independent Doru Munteanu. Contactat telefonic, Adrian Carlescu, candidatul PRM la primarie, ne-a declarat ca: “PRM se dezice categoric de astfel de practici. Pe listele PRM nu se afla niciun membru Stefan Robu. Cred ca este mai degraba o intoxicare de genul celei de azi noapte, cand candidatul independent Cristian Radu a “clonat” ziarul Puterea, in care eu as afirma ca imi cer scuze ca l-am atacat in publicatia mea si ca il sustin la primarie. Este o minciuna sfruntata”.




Incidente la sectiile de votare din Mangalia. Un mangaliot, prins in timp ce isi fotografia votul

Primul incident major, de incercare de incalcare a legii electorale s-a inregistrat la sectia de votare din Olimp. Unul dintre membrii comisiei de votare a observat un „flash” al unul telefon mobil, al cetateanului care isi exercita dreptul de vot in cabina. In acel moment comisia de votare a solicitat ajutorul politiei, apeland 112. Cetateanul a fost retinut de politistii din Neptun, iar buletinul  sau de vot (pe care aplicase stampila in dreptul candidatului PSD) a fost anulat. Tot la sectia din Olimp, un alt cetatean a intrat in sectie purtand un tricou cu numele unui candidat independent, clasat al treilea in sondaje.

La sectia de votare nr. 1 (Casa de Cultura) procesul de votare a fost intrerupt pentru un sfert de ora, pentru ca, in preajma sectiei se mai aflau bannere ale unor candidati la primarie. Dupa inlaturarea acestora, votarea a fost reluata fara alte incidente.

Sectia nr. 19 (Biblioteca Franceza) nu a fost scutita de incidente. Mai multi alegatori s-au plans din cauza faptului ca stampila pe care o primeau in vederea votarii nu era imbibata in tus, motiv pentru care optiunea nu era vizibila pe buletinul de vot. Dupa semnalarea acestei situatii, membrii sectiei si-au insusit critica, stampilele fiind imbibate in tus inainte de a fi inmanate alegatorilor.