3 mai 2024

Societatea civilă a Mangaliei: doar trei persoane au venit, astăzi, să dezbată Regulamentul de gospodărire a oraşului!

Cum era de aşteptat, implicarea societăţii civile în dezbaterea Regulamentului de gospodărire a Mangaliei s-a soldat cu un eşec total. Exact trei persoane au participat, din partea cetăţenilor urbei, la discuţiile purtate pe marginea adoptării normelor de bună convieţuire şi gospodărire din municipiu. Nemulţumirile acestora au vizat, strict, renunţarea la gardul viu din mai multe cartiere, aspectul dezagreabil al stâlpilor de iluminat, dar şi cel al rufelor puse la uscat în faţa blocurilor, care, din cauza lipsei peretelui de verdeaţă se pot vedea în toată „splendoarea“ lor.

Nu în ultimul rând, lipsa aproape totală a coşurilor de gunoi de pe arterele Mangaliei a constituit o altă nemulţumire a celor trei persoane venite să discute noul regulament cu şeful Poliţiei Locale, Mihai Angelescu.

Trebuie menţionat faptul că Regulamentul de gospodărire va fi trecut prin comisiile de specialitate ale Consiliului Local şi supus aprobării aleşilor urbei într-o şedinţă viitoare.