AVENTURI CU ROMEO ALUNĂ ȘI BUNICUȚA JULIETA
Vineri, 30 mai, la Casa de Cultură din Mangalia, vă invităm să vă bucuraţi de cel mai nou gen de divertisment din România! AVENTURI CU ROMEO ALUNĂ ȘI BUNICUȚA JULIETA, este un spectacol de ventrilocie, comic, interactiv şi educativ, cu implicarea directă a publicului, care se adresează copiilor între 3 şi 11 ani.
Ventrilocia este un act artistic în care o persoană (ventrilocul) işi schimbă vocea creând senzaţia că vocea vine din altă parte, de obicei de la papuşa folosită în spectacol. Ventrilocul este o persoană care poate rosti cuvintele fără a-şi mişca buzele şi fără a deschide gura, dând impresia că papuşa poate vorbi, simţi, poate avea opinii, reacţii şi emoţii.
Pe Crina Zvobodă, artist ventriloc, publicul a avut ocazia s-o cunoască la una dintre ediţiile show-ului televizat „Românii au talent”, care a constituit o rampă de lansare către o carieră de succes, în care artista şi „bunică” ei haioasă sunt personajele principale ale unor show-uri excepţionale care stârnesc râsete pe bandă rulantă şi ropote de aplauze.
Spectacolul va începe la ora 18.00, preţul unui bilet este de 12 lei. Biletele pot fi procurate de la Casa de Cultură din Mangalia.