„Barăcile“ – raiul traficanţilor, peştilor şi prostituatelor din Mangalia

Au trecut mai bine de zece ani de când lua fiinţă, la ieşirea din Mangalia, pe strada M.I. Dobrogeanu, a Cartierului „Barăci“, conceput ca o salvare a cetăţenilor (în majoritate ţigani) ce nu aveau unde să locuiască, fie din cauză că abia îşi întemeiaseră o familie, fie fuseseră evacuaţi din casele naţionalizate sau îşi duceau traiul în locuinţe improvizate. Pentru cei peste 1.000 de ţigani s-au derulat, în vremea respectivă, proiecte de alfabetizare, de reducere a naşterilor, de igienă… insă niciunul dintre acestea nu mai este în derulare.

În scurt timp de la darea în folosinţă, barăcile s-au degradat, mizeria a umplut spaţiile abia renovate, cai, măgari şi capre au populat curtea blocurilor ridicate în centrul ţigănimii. La fiecare dintre camerele barăcilor, numărul locuitorilor s-a dublat. Sute de „rude“ din ţară s-au aciuat în Bronx-ul Mangaliei: violatori, infractori de drept comun, şmenari şi vânzători de ţigări de contrabandă, peşti şi prostituate ce „ţin“ centura urbei.

În ultimii patru ani, zona a devenit aproape de nelocuit pentru mangalioţii ce locuiesc în blocurile din centrul barăcilor, fapt semnalat, periodic, de ziarul nostru. Postul de jandarmi, aflat la parterul unuia dintre aceste blocuri a fost desfiinţat, poliţia trece în plimbare prin zonă, pentru că „nu sunt cadre destule“ pentru a securiza, permanent zona. Grătarele sunt furate, din curte, cu carnea sfârâind pe ele, puradeii escaladează balcoanele aflate chiar şi la nivele superioare, locatarii ajungând în prag de infarct în momentul în care se trezesc cu ei în casă, copiii nu pot merge de la şcoală şi înapoi decât însoţiţi de adulţi. Mizeria veşnică, ce pluteşte peste „Barăci“, începe să urce şi în locuinţe: invazii de căpuşe, gândaci, urechelniţe şi, uneori chiar şi şerpi ce se târăsc din balta din apropiere, se întâlnesc cu regularitate, sub ochii îngăduitori ai autorităţilor publice locale.

Partide interminabile de babaroase, mizerie şi trafic cu ţigări, ziua în amiaza mare

Pe strada mare, în plin noroi şi băltoace formate de unica cişmea ce curge neîntrerupt, ţigănci tacticoase şi plictisite de şedere vând, la  grămadă, ţigări, mere pe băţ şi jucărele. „Soţii“ au alte preocupări, mult mai masculine: nu, nu merg în grupuri la muncă, deşi primesc indemnizaţii şi ajutoare pentru lene, ci, în grămezi de 30-40 de persoane, adunaţi în spatele blocurilor, încing câte o partidă de „babaroase“ timp de cinci-şase ore, asezonate cu urlete şi ameninţări.

Mândrele tinere, numai bune de muncă, cu fuste înflorate, se aşează pe treptele blocului din preajmă: cu puradeii în braţe, îşi mai împărtăşesc câte o bârfă, câte un zvon. Sunt întrerupte de vocea sfielnică a câte unui locatar, care le roagă să îşi mişte dosurile un pic, pentru a putea ajunge, după o zi de muncă, acasă. Se dau, dar bombăne o scurtă înjurătură…

Copilaşi ce au drept principal loc de joacă ghenele de gunoi, câini hămesiţi, fantomatici, plini de răni, cai şi măgari ce zburdă liberi şi îşi fac nevoile chiar lângă balcoanele locatarilor, peste care tronează, ca o gură ştirbă, clădirea ce se dorea a fi „grădiniţa socială“ a ţiganilor de la barăci. Proiect ce ar fi adus către învăţătură sutele de copiii ai locuitorilor barăcilor, dar care, dintr-o ambiţie de neînţeles a fostului primar autoîntronat „al sudului litoralului“, a rămas la stadiul de abandon total.

Clădirea, ce ar fi trebuit dată în folosinţă în 2008, era finalizată în totalitate, numai mobilierul urmând să fie amplast în interior. De atunci, termopanele şi-au luat zborul, tencuiala stă să cadă, iar în loc de studiu în clase, micuţii practică, acum, uşurarea fiziologică pe pereţii acestora. Între timp, mai marii Inspectoratului Şcolar Judeţean şi cei ai Primăriei se plâng, în adunări simandicoase, de abandonul şcolar, de absenţele copiilor mangalioţilor „din oraş“. Copiii barăcilor aşteaptă şi acum să vadă, din interior, cum arată o sală de clasă dintr-o grădiniţă a unui oraş ce îşi proclamă, prosteşte parcă, titulatura de „municipiu“.

Cartierul ce apare pe harta oraşului doar o dată la patru ani

Cartierul abandonat de mult de Primărie nu îndrăzneşte să îşi rostească ofurile: locuitorii „barăcilor“, cei ce îşi câştigă cinstit existenţa şi chiar vor să îşi de-a copiii la şcoli, au primit, de prea multe, ori uşile mai marilor zilei drept în nas. Nevoile lor sunt amănunţit luate în considerare de autorităţi o dată la patru ani, trecute cu religiozitate în carneţele şi… uitate după o zi de la închiderea urnelor.

Locuitorii blocurilor s-au plâns şi ei, de nenumărate ori, în van. Cum să continui, însă, să te plângi, oficial, când, la scara blocului, gealaţii cu cefe late şi tenuri tuciurii parcă te provoacă să faci un pas greşit, să îţi exprimi nemulţumirea de faţă cu ei sau cu poliţiştii?!