Bărbat arestat după ce a dat foc unui autoturism pe strada principală din Vama Veche
Incendiu
Un autoturism a fost incendiat de un bărbat de 36 de ani, pe strada principală din Vama Veche.
Potrivit IPJ Constanța, urmare a cercetărilor într-un dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunii de distrugere, polițiști din cadrul Secției 2 Poliție Vama Veche – 2 Mai, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia, au reținut un bărbat, de 36 de ani, cercetat pentru comiterea faptei.
Astfel, la data de 11 iulie a.c., în jurul orei 5.10, polițiști din cadrul Secției 2 Poliție Vama Veche – 2 Mai au fost sesizați cu privire la faptul că, bărbatul în cauză ar fi distrus, prin incendiere, un autoturism staționat pe strada Mihail Kogălniceanu din localitatea Vama Veche.
Totodată, persoana cercetată ar fi provocat distrugeri porților de metal și ușii de acces ale sediului de poliție Vama Veche – 2 Mai.
La data de 11 iulie, în urma administrării probatoriului în cauză, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore.
În cursul zilei de ieri, 12 iulie, acesta a fost prezentat procurorului de caz, în vederea sesizării instanței de judecată, care a admis propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile.
La aceeași dată, persoana cercetată a fost introdusă în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă.
FOTO cu rol ilustrativ