5 mai 2024

Basmul rusesc se reinventează la Constanţa

În perioada 7 – 13 septembrie 2015, la Constanța, se reunesc 20 de tineri ruși-lipoveni, artiști plastici consacrați sau în devenire, cu scopul de a recrea, cu ajutorul celor mai noi tehnici de pictură, colaj, grafică și desen, universul basmelor tradiționale rusești.

Inițiativa se înscrie în Programul Cultural Naţional pentru susţinerea financiară a taberelor de creaţie plastică naţionale şi internaţionale al Ministerului Culturii pe anul 2015, proiect implementat de către Comunitatea Rușilor Lipoveni din România în parteneriat cu Centrul Rus de Știință și Cultură la București și S.C. Alcovin S.R.L.

Preaînțeleapta Vasilisa, Ivanușka, lupul cel sur, Baba-Iaga și alte personaje vor prinde viață într-o nouă prezentare, constituindu-se într-o invitație inedită adresată publicului larg de a explora dimensiunile fantastice ale eposului rusesc. Atelierul de creație “Basmul rusesc în ilustrații contemporane” se va desfășura la sediul Comunității Rușilor Lipoveni din România – sucursala Constanța (Str. Banu Mihalcea 21A, Constanța) accesul fiind permis publicului între orele 15.00 și 17.00.

Lucrările rezultate în urma proiectului vor putea fi admirate, începând cu luna octombrie, în cadrul expoziției itinerante ce va poposi, pe rând, în orașele București, Constanța, Brăila, Galați și Tulcea.