Buget de austeritate pentru Primăria Pecineaga, care va avea cu 1,4 milioane lei mai puţin decât în 2021
Judeţul Constanţa nu face excepţie de la regula împământenită a repartizării bugetelelor de venituri şi cheltuieli ale primăriilor pe criterii, exclusiv, politice. Astfel, potrivit mai multor edili, Consiliul Judeţean Constanţa ar fi împărţit banii astfel: 60% pentru primarii PNL, 40% pentru primarii înscrişi la alte partide, respectiv PSD, PMP etc.
Una dinte primăriile care au de suferit în urma acestei modalităţi de repartizare a banilor publici este Pecineaga, condusă de către Niculae Stan, membru PSD. „Bugetul de venituri şi cheltuieli aferent anului 2021 a fost mai mare decât cel pentru anul în curs cu 1,4 milioane lei. Astfel, în 2022, trebuie să ne descurcăm cu suma de 7,6 milioane lei, bani cu care nu putem acoperi decât salariile angajaţilor. Pentru proiectele noi, va trebui să apelăm la fonduri guvernamentale şi europene, în caz contrar, vom stagna. Din fericire, în această primăvară, vom reuşi să inaugurăm cele două mari investiţii, începute anii trecuţi. Este vorba despre piaţa agro-alimentară şi de peşte, respectiv de dispensarul medical ce va include mai multe cabinete şi o farmacie. În rest, vom fi nevoiţi să reducem către zero cheltuielile, studiile de fezabilitate şi alte investiţii pe care ni le propusesem. Bugetele s-au împărţit strict în funcţie de apartenenţa politică a primarilor şi cum Consiliul Judeţean Constanţa este condus de un liberal, vă imaginaţi cine a avut prioritate la fonduri. O speranţă ar fi putut reprezenta Programul Anghel Saligny, numai că primăriile din întreaga ţară au solicitat în total 137 miliarde de lei, deşi bugetul alocat este de numai 50 miliarde lei, astfel că nici măcar un sfert dintre acestea nu vor primi, în realitate, sprijin financiar. Va fi un an greu, de criză, care îi urmează celei sanitare, când, de asemenea, au fost blocate multe investiţii. Acum, în loc să ne revenim, să ne redresăm, va trebui să ne mulţumim cu extrem de puţin”, a declarat primarul comunei Pecineaga, Niculae Stan pentru ziarul „Ediţia de Sud”.