20 mai 2024

Bursele elevilor pentru semestrul al II-lea, pe masa Consiliului Local Mangalia

1.596 elevi din Mangalia vor beneficia, pe semestrul al II-lea, de burse şcolare. Proiectul de hotărâre privind alocarea acestor sume figurează pe ordinea de zi a şedinţei ordinare a Consiliului Local, ce va avea loc joi, 24 ianuarie.

Un singur elev, de la Grup Şcolar Ion Bănescu va lua bursă de performanţă, alţi 962 vor beneficia de burse de merit, 113 de burse de studiu şi 520 de burse de ajutor social.

Potrivit Ministerului Învăţământului, bursele se acordă în fiecare an şcolar, pe perioada cursurilor, inclusiv pe timpul pregătirii şi susţinerii evaluării naţionale de către elevii claselor a VIII-a, a examenelor de bacalaureat, celor de certificare a calificării profesionale şi pe perioada pregătirilor practice.

Cuantumul burselor este de 500 de lei – bursa de performanţă, 200 de lei cea de merit, 150 bursa de studiu şi 200 de lei cea de ajutor social.

În ultimii ani, Primăria Mangalia a alocat, cu foarte mari întârzieri, drepturile băneşti ce revin elevilor din oraş.